Fetele, mi-am comandat si eu cartea, dar fiind 2 volume sigur nu o termin pana la finalul lunii. Eu acum citesc ceva tot de la adevarul, Procesul, care e superbaaaa 🙂

Saru mama Andres pentru semn (iarta-ma ca nu m-am gandit eu prima), pentru suport si pentru pontul despre Marile Sperante 🙂

Ba da, eu am terminat-o dar cum sunt noua pe aici nu vroiam a fiu prima care comeneaza. 🙂
sincer mi s-a parut uor de citit dar ma asteptam la ceva mai mult de la carte cred. Povestea in sine e frumoasa cu aventurile lui Pip dar cred ca m-ar fi prins mult mai tare in mreje daca as fi citito in adolescenta. Acum mi s-a parut putin lunga si uneori stilul in care e scrisa putin prea dramatic.
Dar oricum nu imi pare rau ca am citito!!!! 🙂

@andres sorry filmul nu l-am vazut, dar mi-au dat o idee buna, o sa ma uit dupa el, il vad si revin apoi. 🙂
sa inteleg ca tie ti-a placut filmul?

Buna! Si eu sunt noua pe aici, dar daca este vorba de “Marile sperante” nu ma pot abtine. 😀
Am citit aceasta carte de doua ori. Prima data eram prin clasa a VIII-a si mi-a placut la nebunie. Povestea este superba, te acapareaza si nu poti lasa cartea din mana. Stiu ca m-a intristat enorm cand Pip a inceput sa il evite pe Joe pentru ca, in noua lui viziune, un “domn” nu se putea afisa alaturi de un biet fierar prost imbracat, desi acesta ii purtase de grija toata copilaria. Estella m-a enervat de la bun inceput, insa nu m-am asteptat ca binefacatorul lui Pip sa nu fie, totusi, doamna Havisham, iar aparitia ocnasului pe care Pip il ajutase sa evadeze, m-a luat prin surprindere.
Cand am citit-o a doua oara, anul acesta, am privit totul din al punct de vedere, asa cum se intampla mereu atunci cand reiei o carte dupa mult timp si o citesti cu un ochi avizat. Este vorba de un alt tip de realism in “Marile sperante”, caci totul este la persoana I si fiecare pagina denota un subiectivism aproape naiv. Este superb modul in care Dickens reda gandirea unui copil, apoi a unui adolescent, cu toate incercarile lui de a intelege ceea ce i se intampla si esuand tocmai pentru ca nu are experienta necesara. Pe de alta parte, urmarind gandirea genuina a lui Pip, cititorul isi da seama ca stie intotdeauna mai mult decat el. Daca Pip este convins ca Estella ii e sortita lui, cititorul intelege ca acest lucru este o fantezie. Nu numai povestea in sine este fascinanta, ci si tehnica narativa a autorului, noua pentru acea perioada.
Morala “Marilor sperante” este una simpla: nu uita niciodata de unde ai plecat, nu uita cine esti. Este o invatatura pe care Pip o asimileaza dupa mult timp, iar acesta este si motivul pentru care romanul este foarte potrivit pentru varsta adolescentei.
Mie mi-a placut mult. Pentru mine Dickens este ca Mark Twain. O cura din acestia doi si esti ca nou, deja simti cum totul in jurul tau apare intr-o lumina mai optimista.

Trebuie sa recunosc ca m-am apucat acum cativa ani de ea, dar nu am putut s-o termin 🙁 Nu pentru ca nu as fi avut timp, ci pentru ca nu m-a prins… Probabil si din cauza faptului ca deja vazusem filmul. Btw, coloana sonora a filmului e superba!

hehe. Destul de corect. Cum iunie e luna copilariei si cartea asta e una dintre primele carti pe care am citit-o, copil fiind, poate chiar proaspata adolescenta, ma face sa le asociez mai bine.
Marile Sperante poate fi, ca si titlu, asociata cu cartea vietii. Si m-as incumeta sa merg atat de departe!