Bucuria de a ști că mai am încă un volum de citit

de / August 11th, 2017 / 188 vizualizari

Îmi plac la nebunie poveștile voluminoase. Da, îmi place să știu cât mai multe despre personajele din carte, ce fac, ce plănuiesc, tot. Vreau ca autorul să le descoasă de orice gând și sentiment și să mi le așeze mie printre rânduri. Așa cum îmi deschid eu sufletul și las la vedere tot atunci când citesc o carte, transpunându-mă în fiecare personaj, la fel vreau să facă și autorul cu personajele sale. Așa că dacă se întâmplă să trebuiască să citesc încă un volum sau două ca să pătrund cât mai bine în poveste și-n pielea personajului, I’m in!

Știu, și cărțile al căror final rămâne nedeslușit au farmec. E interesant să-ți imaginezi tu finalul și să tragi concluziile, însă eu mereu mă întreb dacă nu cumva mi le imaginez greșit. Desigur, e în regulă așa cum își imaginează fiecare, dar eu vreau să știu părerea autorului până la final, să aflu ce fac și ce gândesc personajele chiar și după punctul culminant al poveștii. Îmi plac autorii care scriu în continuare chiar și când totul pare că s-a spus. Țopăi (la propriu) de bucurie când aflu că mai am un volum de citit, că povestea ce m-a prins are o continuare, că mai am detalii de aflat și sentimente de trăit.

Inainte sa te cunosc

Desigur, e mult mai fain când volumul următor e deja publicat și nu mai trebuie să aștept, dar nu poate fi totul perfect, right? Așa mi s-a întâmplat cu Cascada șoaptelor, carte ce m-a fascinat (am scris aici despre ea), însă a cărei continuare se lasă așteptată. Important e că va mai fi ceva! Am răbdare. Totuși, alte trăiri mă încearcă atunci când știu că un alt volum e deja publicat și așteaptă să-l citesc. Asta mi se întâmplă acum, după ce am terminat de citit cartea lui Jojo Mojes, Înainte să te cunosc, și aștept cu nerăbdare să ajungă curierul cu cealaltă carte, După ce te-am cunoscut.

Recunosc că nu am palmares în așa ceva. N-am apucat până acum să citesc vreo carte care să aibă mai mult de două volume, însă cred că mi-ar plăcea extrem mult. Da, cred că m-ar încânta maxim o trilogie captivantă. Mi-ați putea recomanda? Aștept cu nerăbdare recomandările voastre și promit că o să aleg una dintre ele și o pun pe lista de așteptare.

SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm. 

# # # # # #

Cornelia Popa

Mă bucur de lucrurile mărunte ale vieții, îmi pun o carte și-un termos cu ceai în coșul bicicletei, pedalez până-ntr-un colțișor al naturii și sunt cea mai fericită! Iar dacă am și-o bucățică de hârtie… imediat îi dau o formă și-un nou sens! O găsiți și pe: https://www.facebook.com/douamanute/

5 Comentarii

Comenteaza

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare