Radu Andriescu

Radu Andriescu: “Astea ar fi cele mai frumoase amintiri. Prietenii și cărțile.”

de / March 15th, 2019 / 250 vizualizari

Ana Săndulescu în dialog cu Radu Andriescu

Radu Andriescu (n. 1962) este conferențiar universitar la Catedra de Limba și Literatura Engleză a Universității „Al.I. Cuza” din Iași și autorul unui volum de eseuri, Paralelisme și influențe culturale în lirica română actuală (2005). Debutul său cu volumul Oglinda la zid (1992, Premiul Poesis pentru debut) a fost urmat de Ușa din spate (1994), Sfârșitul drumului, începutul călătoriei (1998; Premiul USR, filiala Iași), Eu și câțiva prieteni (2000), Punțile Stalinskaya (2004), Pădurea metalurgică (2008), Metalurgic (2010), Când nu mai e aer (2016, Premiul revistei „Obsevator cultural”, Premiul pentru cartea de poezie al Festivalului Național „George Bacovia”, Premiul USR, filiala Iași), Gerul dintre ei (2017), Jedi de provincie (2018). În pregătire, volumul Animalul diafan.

Textele sale au apărut și în numeroase antologii în limba engleză, printre care The Poetry Of Men’s Lives: An International Anthology (University of Georgia Press, 2004), The New European Poets (Graywolf Press, 2008), The Vanishing Point That Whistles: An Anthology of Contemporary Romanian Poetry (Talisman House Publishers, 2012), Memory glyphs: 3 prose poets from Romania (Prague, Twisted Spoon, 2009) și Anthology of Contemporary Poetry from Iaşi (2013). În 2007, Longleaf Press i-a publicat volumul The Catlan Within.

Ana Săndulescu: Radu, ce a însemnat ‘Club 8’ pentru tine? De ce ai ales să aparții grupului cluboptist?

Radu Andriescu: Nu eu l-am ales, el m-a ales pe mine. Au ajuns într-o zi acasă, ca niște cavaleri ai apocalipsei, Dan Lungu, Viorel Ilișoi și Ovidiu Nimigean. Încă nu eram prieten cu Ovidiu, iar cu Lungu și cu Ilișoi discutasem mai puțin. Dar proiectul pe care-l propuneau, mai ales prin vocea plină de entuziasm tăios a lui Ov, m-a prins imediat. În plus, se nimerea foarte bine, aveam nevoie atunci fix de combinația asta de stindard justițiar și prietenie culturală. Prin urmare, la început era cuvântul şi cuvântul era la cei trei cavaleri ai apocalipsei. Iar ei încercau să adune un nucleu dur al clubului. Mă bucur că s-au gândit și la mine.

AS: Cu aproximație, când am putea data prima întâlnire oficială a ‘Club 8’?

RA: Ceilalți intervievați au găsit răspunsul? Mie mi-e greu să țin minte și când m-am născut, prin urmare… în plus, ce înseamnă întâlnire oficială? Slavă cerurilor levantine, întâlnirile noastre erau orice, numai oficiale nu.

AS: Prin ceea ce au scris sau prin maniera în care s-au comportat, ai găsit vreun mentor, vreun model de urmat în unul din scriitorii sau scriitoarele care frecventau ‘Club 8’?

RA: Eram unul dintre bătrâni. Nu se punea problema vreunui mentor. Dar de empatizat, empatizam la greu cu poezia lui Ovidiu, iar apoi au fost niște interferențe stilistice cu Sociu. Jucăria mortului, cartea deja canonică a lui Acosmei, era și este un standard poetic.

AS: De ce s-a numit ‘Club 8’ și nu altfel? 

RA: Dan Lungu a venit cu ideea și s-a ferit întotdeauna să dea un răspuns clar. Pe noi nu ne-a interesat dacă era „Club 8” sau „Club 10”. Poți să consideri că am ales 8 pentru intimidarea adversarului, dar am auzit o mulțime de interpretări: club infinit, verticalizat, în fine, divagații ca și ‘Beat Generation’. De ce „Beat”? De la ritm sau fiindcă e generația aia copleșită, blazată? Dar de ce OuTopos?

Radu Andriescu

Radu Andriescu, foto de Liviu Antonesei, 2017

AS: Cu ce era ‘Club 8’ diferit de alte grupuri literare?

RA: Manifestul, jucăuș cum era el, marca totuși foarte clar poziția noastră. E, în primul rând, o chestiune de atitudine tranșantă, lucrurile erau spuse tăios, în articole, cărți sau în Manifestul clubului. Claudiu Komartin, în studiul său introductiv la volumul pe care l-a editat pentru editura Cartier în 2018, Sârmă ghimpată. Când focurile se vor stinge printre ruine. Poeți ai generației războiului, face o paralelă între ceea ce se întâmpla în 1941 la redacția revistei „Albatros” și Club 8:  „Geo Dumitrescu pornește insurgența, care va continua în anii următori în toate revistele pe unde membrii grupării au trecut. Nicio altă publicație și niciun alt grup literar nu a mai avut în România, până la Club 8 și Fracturi (deci vreme de aproape șaizeci de ani), atitudini atât de tranșante și o asemenea dinamică.”

AS: Care au fost cele mai importante obiective ale grupului? Dacă am căuta acum să le citim, unde le-am găsi?

RA: Obiectivele sunt notate în Manifestul clubului, nu le mai reiau. Iar Manifestul, în limba română, poate fi găsit în mai multe locuri pe internet, dar cel mai bine editat cred că e aici: http://www.equivalences.org/archives/club-8/club-8-poemes.pdf

AS: În 2000, la Editura T a revistei ‘Timpul’ apare antologia oZone Friendly. Iași. Reconfigurări literare, coordonată de Ovidiu Nimigean și în 2001, volumul CLUB 8: Poetry (în traducerea ta și a lui A.J. Sorkin). Poți să-mi povestești câte ceva despre necesitatea și derularea acestor două proiecte?

RA: În primul rând, ar mai fi de menționat o carte de grup, la care au contribuit cu proze membrii clubului, Cartea roz a comunismului, pe care a editat-o Gabriel H. Decuble. O încercare de a privi în urmă nu cu mânie, cum se întâmplă de regulă, nici nostalgic, ci insistând pe unele momente senine dintr-o perioadă preponderent cenușie. Revenind la întrebarea ta: au fost două antologii de poezie în traducere ale Clubului 8, cea pe care ai menționat-o, în traducerea mea și a lui Adam Sorkin, carte care a fost tipărită în câteva sute de exemplare, pe speze proprii, dar care chiar și acum poate fi accesată pe internet (aici) de oricine e interesat de povestea asta, cu o căutare Google simplă a „club 8 poetry”, dar și o antologie în limba germană, editată de O. Nimigean și Michael Astner, cel din urmă fiind și traducătorul volumului. oZone Friendly. Antologia coordonată de O. Nimigean e mult mai amplă, incluzând atât poeți cât și prozatori din ceea ce, la vremea aceea, se contura ca fiind alternativa literară a Iașului – scriitori tineri, unii cu câteva cărți la activ, care aveau sentimentul acut al marginalizării, pe scena literară ieșeană. A mai fost un proiect de grup interesant, pe care ar trebui să-l menționez aici. Știi, de altfel, despre ce-i vorba, pentru că Astner l-a pomenit într-un interviu pe care i l-ai luat, pentru „Prăvălia culturală”: un număr întreg al revistei vieneze anarhiste Wienzeile, dedicat literaturii tinere din Iași. Numărul era superb ilustrat de Daniel Ursache, un grafician român care locuiește de ani buni la Montreal. Doar anecdotic, Daniel, sau Burs, cum îi spun prietenii, a folosit, printre altele, o mulțime de fleacuri găsite în podul casei mele. Toată povestea asta a fost posibilă pentru că, în anii de la începutul mileniului, la Universitate a venit un tânăr lector austriac, Johannes Gelich, el însuși prozator și dramaturg și a organizat un turneu de lecturi în Austria. În plus, a discutat cu echipa simpatică de pirați de la Wienzeile. Tot anecdotic, pe Johannes îl descriu așa într-un text din Jedi de provincie (Blecher, 2018): „Jo, / sau Johannes, prietenul de la Viena / care e șofer de taxi, dramaturg țâfnos la radio, prof de / orice fel, / doar să-și poată scrie romanele”. Este și un excelent reporter, de altfel. Discutam cu vreo doi ani în urmă cu el despre „minele de diamante și cobalt din Africa de Sud / și interviurile lui cu muncitorii de acolo”, cum zic în alt text din Jedi. Mai pe scurt: se întâmplau niște lucruri prin Iași, cu vreo douăzeci de ani în urmă, fără finanțare de la stat. În fine, fără finanțare de la statul nostru, pentru că proiectele lui Johannes au fost sprijinite de cel austriac.

AS: Retrospectiv, care a fost impactul acestuia asupra vieții culturale ieșene? Ce s-a schimbat?

RA: Au fost niște rocade, la nivel de establishment. Din ele s-a născut și FILIT-ul, în fond. Ceea ce nu-i puțin lucru.

AS: Când și care sunt motivele pentru care grupul s-a destrămat? Ce a urmat după ‘Club 8’?

RA: Eu aș zice că a murit de moarte bună, clubul. Atât Club 8 cât și OuTopos au avut rostul lor, cu două decenii în urmă. Scriitorii din grupuri și-au văzut de drum, fiecare cum a vrut și cum a putut. Unii dintre membri au plecat din Iași, alții din țară. Unii s-au maturizat, alții au rămas imaturi, ca mine. Acela a fost un moment de convergență extrem de interesant, care nu se întâmplă în fiecare zi.

AS: Și pentru tine, ca scriitor, ce proiecte ai îmbrățișat?

RA: O carte despre poezia optzecistă de la noi, din State și din Rusia. Plus câteva cărți de poezie, de o parte și de alta a unui hău de aproximativ șase ani, în care nu am reușit să scriu nimic bun. Au fost și vreo două cărți publicate de edituri americane, traduceri, câteva antologii de vârf, din State, în care am fost inclus. Nu știu dacă e mult sau puțin, dar asta e.

AS: Poți să ne împărtășești cele mai frumoase amintiri pe care le ai din acea perioadă?

RA: Trecând peste dezechilibrele grave din lumea culturală de atunci și de încrâncenarea necesară a tinerilor din club, perioada aceea, pentru mine cel puțin, a fost mai curând una fastă. Ieșeam dintr-o criză existențială – se pare că sunt mare meșter în crize existențiale – și intram într-o boemă literară de care nu mai avusesem parte până atunci, chiar dacă mă apropiam de 40 de ani. Eram, în fond, printre bătrânii clubului, împreună cu Ovidiu și Mick. Erau multe discuții pe literatură și pe viața literară, unele chiar la mine acasă. Era și o fervoare a scrisului. În doar câțiva ani de club, cei care l-au frecventat au publicat nu doar volumele colective pomenite mai sus, dar și destule cărți individuale care cred că rezistă și acum. Eu aș lega de club două dintre cărțile mele, Eu și câțiva prieteni (Brumar, 2000), care trimite chiar din titlu la prieteniile literare pe care le presupunea clubul și Punțile Stalinskaya (Brumar, 2004), poate cea mai bună carte a mea, până la seria Blecheriană din ultimii ani. Astea ar fi cele mai frumoase amintiri. Prietenii și cărțile.

AS: Care e sentimentul tău general în legătură cu participarea la cenaclurile literare?

RA: În ultimele luni am fost invitatul permanent al Salonului de Literatură „Junimea”. Invitat permanent, dar nu am ajuns de fiecare dată. Am scris și prefața antologiei de anul trecut a Salonului, care sper să apară cândva. Erau câteva grupaje excelente, în acea antologie. A fost un an bun, pentru Salon. Recunosc că îmi este totuși mai la îndemână să improvizez din când în când un soi de workshopuri literare cu unii scriitori tineri, la mine acasă. Citim ce-am mai scris, scriem pe loc, dacă avem chef și idei și ne comentăm textele fără menajamente, fără morgă și fără formalisme. Fac chestia asta de vreun an și ceva, oarecum ca pe vremea Clubului 8, mai puțin înverșunarea de atunci.

AS: Se spune că generația de acum, totuna cu cea care formează ‘Salonul de Literatură’/’Zero+’ sau ‘Junimea’ ar fi totuși una inexistentă, sau dacă există, se presupune că ar fi în derivă. Ce părere ai despre asta? Astăzi s-ar mai putea forma un ‘Club 8’?

RA: Au trecut 20 de ani de atunci și s-au schimbat multe în cutumele scriitorilor. Sunt grupuri de tineri în Iași – am să mă refer doar la Iași – care se strâng din diverse motive. Văd că proiectul Cozy Poetry Night merge bine. Grupul de amici cu care mă mai întâlnesc la câte-un workshop (Emilia Nedelcoff, Andreea Petcu, Lucian Bălan, Bogdan-Alexandru Petcu) este altfel coagulat. Sunt tineri din zona Alecartului care fac lucruri excelente. Sunt alții – Ioan Coroamă, Luca Ștefan Ouatu – care progresează cu fiecare text nou. Nu știu dacă e posibil (sau necesar) ceva similar Clubului 8 la Iași, acum. Dar se simte o fierbere, printre tineri, care a lipsit destul de mulți ani.

AS: În martie 2018 a apărut cenaclul ‘Poeți la Meru’, care se ținea în cafeneaua Meru din Iași și de la edițiile căruia nu lipseai. Care este miza grupului și ce fel de poezie se promovează?

RA: Lucrurile se schimbă iute pe-aici. Lecturile organizate de Florin Dan Prodan (n-aș zice că era chiar un cenaclu, pentru că nu erau și comentarii, după lecturi) au încetat. Nu știu dacă vor reporni. Seria de lecturi a ținut de efervescența ultimei perioade și de inițiativele lui FDP. Sunt alte tipuri de lecturi, mai nou. Maratonul de poezie văd că e în vogă. De la cel foarte mare, de la FILIT, la altele, organizate de scriitori, reviste literare sau instituții. Cât despre ultima ta întrebare, ce fel de poezie era promovată la lecturile de la Meru – eu cred că poezie de bună calitate. Și sper să ascult cât mai multă poezie de calitate, prin zonă, oriunde ar fi citită.

***

Prima serie de dialoguri despre grupările literare „Club 8” și „OuTopos” a apărut în revista online Prăvălia Culturală între octombrie 2018 și februarie 2019, avându-i ca invitați pe: Adrian G. Romila (OuTopos), Michael Astner (Club 8), Lucian Dan Teodorovici (OuTopos), Dan Sociu (Club 8) și Șerban Axinte (OuTopos).

Ana Săndulescu

ANA SĂNDULESCU (n. 1989) este membră a cenaclurilor „Salonul de Literatură Zero+” şi „Junimea” din Iaşi. Fragmente de proză au apărut în revistele: Dacia Literară, Tiuk!, Acolada, Lykeion, Revista Nouă, Hyperion, Absolut Cultural şi Zona Literară. În mai 2015 a debutat cu romanul „Anamneza” la editura Herg Benet Publishers. În 2017 a beneficiat de programul ‘Rezidenţe FILIT pentru scriitori români’, iar în octombrie 2018 și-a făcut debutul ca traducătoare din engleză în română cu romanul „În cel mai întunecat colț” al autoarei Elizabeth Haynes, apărut în colecția Passport a editurii Herg Benet.

 

# # # # # # # #

Serial Readers

The Club Of Serial Readers este locul in care te intalnesti cu prietenii tai sau cu alti pasionati de lectura si discuti despre cele mai citite carti, cele mai interesante povesti.

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare