Ce-am citit în sunny California

Ce-am citit în “sunny” California? Vă recomand cu drag cele 4 cărți!

de / March 18th, 2019 / 117 vizualizari

Lucrez pe un proiect multinațional, cu locația principală în California, așa că, o dată pe an, am “ghinionul” de a fi “nevoită” să petrec câteva săptămâni pe tărâmul american. Pe de o parte e minunat, am oportunitatea de a vedea locuri și de a trăi evenimente la care odată doar visam, pe de altă parte e greu, departe de familie, Greuceanu, activitățile mele… și totuși, vreau să scot în evidență doar partea faină a experienței!

Unul din avantajele unei astfel de excursii este că ai mult timp liber, pe care îl poți exploata cum vrei. Pentru a ajunga pe coasta de vest a Statelor Unite petrec pe drum aproape 20 de ore (pe avion și așteptat între zboruri, în aeroport), ceea ce înseamnă timp suficient pentru a citi o carte, poate chiar două, depinde de grosime, subiect, reading skills, tipul de carte…

Ce-am citit în sunny California?

Pentru această deplasare am ales patru cărți, două pentru copii și două pentru oameni mari. A fost tare greu să mă hotărăsc, a fost ca și cum i-ai cere unei mame să își aleagă doar un copil cu care să meargă într-o călătorie. Îmi felicit decizia, am ales cărți bune!

Anul lui Billy Miller de Kevin Henkes

A fost cartea cu care mi-am început delegația, citită toată în timpul zborului Muenchen – Los Angeles. Nici nu puteam face o alegere mai bună, m-a binedispus și a fost suficient de scurtă ca să o termin până s-a dat “stingerea”.

Anul lui Billy Miller

Billy Miller tocmai a început clasa a doua şi are mari emoţii. Oare e suficient de deştept? S-a mai și lovit la cap în vacanţă și i se pare că uneori face trăznăi din această cauză. În plus, stă la masă cu nesuferita de Emma, care îl tot necăjește, şi a supărat-o pe doamna Silver, învăţătoarea lui, chiar din prima zi. Marile drame ale lui Billy sunt legate de lucrurile mărunte: cum să facă să stea treaz o noapte întreagă sau cum o să înveţe pe de rost poezia pentru serbare. Zilele din anul lui Billy Miller se adună ca un bulgăr de zăpadă rostogolit pe îndelete, cu toate momentele trăite din plin, fie ele mai frumoase sau mai grele.

O carte simpatică, plină de aventuri amuzante, din care răzbate umorul la fiecare pagină. Fiecare copil se poate regăsi, mai mult sau mai puțin, în personajul principal, Billy Miller. Recomand această carte copiilor de 5 – 10 ani, mai ales băieților, deși nu e “gender-bias”, pentru a le deschide apetitul pentru lectură.

Nicăieri nu e ca în Oz de Danielle Paige

După 20 de ore de zbor și aproape 3 ore de condus din Los Angeles până în Santa Barbara, nivelul de adrenalină era suficient de crescut ca să nu pot adormi. Așa că am sperat că o lectură de oameni mari mă va adormi ușor și am ales ca prima carte citită pe tărâm american să fie una despre tărâmul magic Oz, pe care îl cunoșteam din copilărie. Mare greșeală, nu am adormit până nu am terminat cele 200 de pagini ale nuvelei…

Nicaieri nu e ca in OZ

Povestea lui Dorothy Gale, eroina principală a Vrăjitorului din Oz de L. Frank Baum, a părut să se încheie atunci când fata din Kansas s-a întors acasă, la ferma sărăcăcioasă a mătușii Em și a unchiului Henry. Numai că, atunci când ai cutreierat prin magicul Ținut Oz și te-ai desfătat cu minunățiile sale, prăfoasa prerie americană nu îți mai poate fi pe plac. Așa că, atunci când Dorothy primește o pereche de pantofi rubinii fermecați de la Glinda, Vrăjitoarea cea Bună de la Miazăzi, nu poate rezista ispitei de a se reîntoarce în tărâmul de basm. Tânăra pornește într-o nouă aventură, una în care va afla că magia și toți cei care o folosesc se schimbă în permanență. Și că, uneori, e tare greu să stabilești ce este Bine și ce este Rău. Sau dacă nu cumva pe tine însăți te paște pericolul de a te preschimba, dintr-o nevinovată eroină, într-o tirană nemilostivă, căci… NICĂIERI NU E CA ÎN OZ!

Și iată că, astfel, micuța și inocenta Dorothy, pe care toți o iubim încă din copilărie, când ne întâlnim pentru prima oară cu povestea lui L. Frank Baum, se transformă într-un antagonist crud și nemilos, capabil de orice pentru a-și atinge obiectivele, narcisist și manipulator. Un teaser excelent pentru romanul Dorothy trebuie să moară!

Dorothy trebuie să moară! de Danielle Paige

Odată ce ai ai cunoscut-o pe noua Dorothy, antipatica și aroganta Dorothy, nu ai cum să nu fii curios de continuarea poveștii. Suntem obișnuiți ca binele să triumfe, iar nuvela Nicăieri nu e ca în Oz ne cam lasă în aer cu așteptările… dar iată că totul s-a clarificat în roman… pe care l-am purtat cam peste tot după mine, căci în traficul infernal de pe autostrăzile din California timpii de așteptare sunt suficient de mari încât să poți citi câteva pagini.

Dorothy trebuie să moară

Amy Gumm este o adolescentă inteligentă, care avea deja suficiente probleme în Kansasul natal și fără să fie silită să supraviețuiască unei tornade. Iar atunci când furtuna o aruncă într-un tarâm magic în care lucrurile par să fi scăpat de sub control, viața sa o ia cu totul razna. În curând, tânăra se vede târâtă în mijlocul unui adevărat razboi civil care se poartă în ținutul Oz între popoarele asuprite și cei care îi sunt loiali lui Dorothy Gale, care nu mai e, nici pe departe, inocenta și drăgălașa fetiță pe care credeam că o știam cu toții din romanul lui L. Frank Baum, Vrăjitorul din Oz. O aventură palpitantă, un thriller în care forțele revoluționare ale Ordinului Celor Răi se confruntă cu o tirană nemilostivă și plină de cruzime. Concluzia rebelilor e una singură: DOROTHY TREBUIE SĂ MOARĂ!

“Dacă totul nu era decât rodul imaginației, atunci era tare ciudat: acesta nu era Ținutul Oz despre care citisem sau pe care-l văzusem în filme. Era ca și cum cineva ar fi stors toate culorile filmate în Tehnicolor din el și ar fi vârât în locul lor doar întuneric.”

Nu vă spun deznodământul, dar mie cartea mi s-a părut minunată! Personajele nu sunt schematice, sunt foarte bine definite, răul nu e rău absolut, are nesiguranțe, povestea magică pare desprinsă din realitatea imediată și asta te pune pe gânduri: cum poate ajunge un om bun, inocent, răul întruchipat? Iar cartea are un trailer superb!

Amelia von Vamp și balul groazei de Laura Ellen Anderson

Ultima carte citită în excursie, în aeroportul din Los Angeles, în timp ce ochii îmi picau în gură de oboseală, mi-a adus buna dispoziție necesară ca să rezist până în momentul urcării în avion.

Amelia von Vamp

Bun venit în Nocturnia, tărâmul întunericului, ai cărui locuitori se tem grozav de zâne, unicorni… ba chiar și de sclipici! Fă cunoștință cu Amelia și cu Pepi, dovleacul ei de companie, și pregătește-te să participi la plictisitorul Bal al Groazei pe care familia von Vamp îl organizează în fiecare an. Când Pepi e răpit de fiul regelui din Nocturnia, Amelia trebuie să pună la cale un plan imediat de salvare! Dar lucrurile pe tărâmul întunericului se dovedesc a fi altfel decât par… Descoperă delicioasa aventură sinistră a Ameliei! Și nu te teme, nu mușcă nimeni!

O carte minunată, care m-a făcut efectiv să râd cu lacrimi, în care aventura e văzută din perspectiva personajele întunecate, vampiri, yeti, moartea, iar personajele negative sunt personajele luminoase, zânele, unicornii, animăluțele pufoase. O recomand tuturor copiilor de 5 – 10 ani, în special fetițelor (din nou, nu e deloc “gender-bias”), care se vor îndrăgosti iremediabil de simpatica Amelia von Vamp și vor empatiza, în final, cu micul prinț Tangine. Și, sincer, cred că această carte e senzațională înainte de Halloween, pentru a intra în atmosfera sărbătorii importate de la americani!

Sper că v-am făcut cel puțin curioși și veți dori să citiți aceste cărți, voi sau copiii voștri. Pe mine sigur m-au făcut să îmi petrec timpul într-un mod relaxant și atractiv.

Vezi toate cărțile pe Libris, aici, pe Elefant, aici, pe Cartepedia, aici
sau click pe titluri pentru linkuri directe>>

SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm. 

# # # # # #

Patricia Lidia

Inginer, femeie și mamă în viața reală, autor de texte pentru copii și jurnalist cultural neoficial în viața virtuală...

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare