Votează cartea lunii decembrie!
Am avut de-a lungul timpului diverse teme: autori români, literatură franceză, cărți cu o culoare în titlu, cărți pentru femei, memorii, clasici, cărți de nobel, proză scurtă și multe altele (toate temele sunt aici).
Anul acesta, am introdus în lista de teme și literatura rusă. Recunosc că (nici eu) nu am fost cucerită de vreunul dintre autorii ruși citiți până acum, însă îmi doresc să citesc acea carte care să-mi lumineze calea spre literatura care a cucerit multe generații, care a fost și râmâne o sursă de inspirație pentru scriitorii de ieri și de azi.
Am primit propunerile cititorilor, nu multe de această dată. Dar sunt cărți de care am auzit, pe care vreau să le așez pe raftul de cărți citite. Dintre acestea, patru au intrat la vot. Una dintre ele va primi titlul de cartea lunii decembrie. Ce altă lună ar fi fost mai potrivită pentru a citi un roman venit tocmai din Mama Rusie?
Iata propunerile:
Medeea și copiii ei, de Ludmila Ulitkaya
Anna Karenina, de Lev Tolstoi
Scrisorar, de Mihail Siskin
Douăsprezece scaune, de Ilf Ilia, Evgheni Petrov
Poate ați citit deja cărțile, poate ați citit alte cărți ale acestor autori. Ceea ce ne dorim de la voi e să votați una dintre ele, să acordați votul vostru cărții care credeți că merită titlul de cartea lunii decembrie. Votul vostru va decide! Dacă ați citit cărțile, ne puteți lăsa deja impresiile voastre. 😉
Cum votați? Simplu: intrați în club, vă logați în contul vostru și acordați votul uneia dintre cele patru cărți propuse. Vă puteți chema și prietenii pentru a oferi cărții preferate cât mai multe voturi.
*Dacă sunteți curioși în privința cărților propuse, vă invităm să aflați mai multe detalii dând click pe titluri, mai sus.
Scrie un comentariu