Votează cartea lunii decembrie!

de / November 5th, 2015 / 154 vizualizari

vot11 - 2015Am avut de-a lungul timpului diverse teme: autori români, literatură franceză, cărți cu o culoare în titlu, cărți pentru femei, memorii, clasici, cărți de nobel, proză scurtă și multe altele (toate temele sunt aici).

Anul acesta, am introdus în lista de teme și literatura rusă. Recunosc că (nici eu) nu am fost cucerită de vreunul dintre autorii ruși citiți până acum, însă îmi doresc să citesc acea carte care să-mi lumineze calea spre literatura care a cucerit multe generații, care a fost și râmâne o sursă de inspirație pentru scriitorii de ieri și de azi.

Am primit propunerile cititorilor, nu multe de această dată. Dar sunt cărți de care am auzit, pe care vreau să le așez pe raftul de cărți citite. Dintre acestea, patru au intrat la vot. Una dintre ele va primi titlul de cartea lunii decembrie. Ce altă lună ar fi fost mai potrivită pentru a citi un roman venit tocmai din Mama Rusie?

Iata propunerile:

Medeea și copiii ei, de Ludmila Ulitkaya
Anna Karenina, de Lev Tolstoi
Scrisorar, de Mihail Siskin
Douăsprezece scaune, de Ilf Ilia, Evgheni Petrov

Poate ați citit deja cărțile, poate ați citit alte cărți ale acestor autori. Ceea ce ne dorim de la voi e să votați una dintre ele, să acordați votul vostru cărții care credeți că merită titlul de cartea lunii decembrie. Votul vostru va decide! Dacă ați citit cărțile, ne puteți lăsa deja impresiile voastre. 😉

Cum votați? Simplu: intrați în club, vă logați în contul vostru și acordați votul uneia dintre cele patru cărți propuse. Vă puteți chema și prietenii pentru a oferi cărții preferate cât mai multe voturi.

Vreau sa votez acum!

*Dacă sunteți curioși în privința cărților propuse, vă invităm să aflați mai multe detalii dând click pe titluri, mai sus.

# # # # # #

Andres

Andres este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Crede ca tot ceea ce ni se intampla in viata, se intampla cu un scop. Cartile pe care le citim, oamenii pe care ii intalnim, lucrurile pe care le vedem ne ajuta sa luam deciziile potrivite. Este autoarea cartii Inca o dorinta (www.incaodorinta.com). Blog personal: andreeaban.ro

Scrie un comentariu

[uam_ad id="21340"]

Alte articole
asemantoare

voteaza cartea lunii ianuarie 2021

Vot

Votează cartea lunii Ianuarie 2021

de / December 12th, 2020

A fost un an ciudat. A fost bun, a fost mai puțin bun. A fost un an al surprizelor, al dorului de familie și de prieteni, anul în care bucuriile au venit din lucrurile mărunte. Am ajuns, poate, să apreciem...

Citeste mai mult