Un semn de intrebare este o jumatate de inima

Un semn de întrebare este o jumătate de inimă, de Sofia Lundberg (fragment în avanpremieră)

de / February 14th, 2020 / 163 vizualizari

Vă anunțăm apariția unui nou bestseller în colecția Blue Moon, de la autoarea cărții Caietul cu nume pierdute, Sofia Lundberg: Un semn de întrebare este o jumătate de inimă.

Un semn de întrebare este o jumătate de inimă

Viața lui Elin Boals este perfectă. Are mare succes ca fotografă în New York, este căsătorită de mult timp cu Sam și au împreună o fiică de 17 ani, Alice. Dar ceva i-a lipsit mereu.

Într-o zi, Elin primește o scrisoare de la prietenul ei din copilărie, Fredrik, care îi fusese singurul sprijin într-o existență plină de lipsuri materiale din Suedia. Este o perioadă despre care nu vorbește niciodată, nici măcar cu cei apropiați, și pe care s-a străduit din greu să o uite. Dar cu acest semn de viață neașteptat îi reapar în minte gândurile și trăirile de demult, iar Elin se îndepărtează și mai tare de familie. În același timp, este copleșită de rușinea faptelor din trecut, care au determinat-o să fugă și să nu se mai întoarcă.

În fine, Elin înțelege că trebuie să-și înfrunte trecutul ca să se vindece și ca să-și păstreze familia actuală. Călătorește spre un alt continent, în încercarea de a trece peste vină și rușine și de a se regăsi pe sine și, astfel, reînvață să iubească.

Roman de succes chiar de la apariția lui în Suedia, Un semn de întrebare este o jumătate de inimă a fost tradus deja în 22 de limbi și vândut în milioane de exemplare în 34 de țări și teritorii. În 2019, a intrat în preselecția pentru prestigiosul premiu franțuzesc Prix des Lecteurs.

Sofia Lundberg (n. 1974), jurnalist și fost redactor de revistă, a debutat cu senzaționalul roman Caietul cu nume pierdute, carte publicată sau în curs de publicare în peste 25 de țări. Apreciată de critici pentru abilitatea de a-și cuceri cititorii cu poveștile ei despre iubire și pierdere și de a-i purta în călătorii extraordinare prin timp și spațiu, Lundberg este noua stea a ficțiunii romantice scandinave.

Cartea va fi disponibilă în curând la editura Litera.

Un semn de întrebare este o jumătate de inimă, de Sofia Lundberg
(fragment în avanpremieră)

Traducere din limba franceză și note: Aurelia Ulici

Prezent

NEW YORK, 2017

Asfințit. De la fereastra biroului, Elin privește soarele apunând în spatele zgârie‑norilor. Câteva raze se strecoară încă printre fațade, ca niște sulițe din aur care străpung întunericul abia născut. Încă o dată va pleca de la birou după lăsarea întunericului. Sunt săptămâni întregi de când n‑a mai luat cina acasă. Și nici în seara asta nu va face excepție. Își caută din ochi apartamentul, întrezărind, la câteva străzi mai departe, plantele de pe acoperișul‑terasă privat, umbrela de soare și grătarul aprins. O coloană subțire de fum urcă spre cer.

Vede pe cineva pe terasă, probabil că e Sam sau Alice. Sau un prieten aflat în trecere, care a venit să bea un pahar. Nu distinge decât o siluetă ștearsă care se mișcă printre plante și ghivece.

Toți o așteaptă. În zadar însă.

Câțiva oameni umblă încoace și încolo pe parchetul din spatele ei. Un tapet cenușiu‑albăstrui, atârnat de un schelet metalic, acoperă unul dintre pereții biroului și o parte din podea. Un divan tapițat cu brocart auriu ocupă centrul decorului. O femeie frumoasă, cu mai multe șiruri de perle în jurul gâtului, stă lungită pe canapea într‑o atitudine lascivă. Valurile de tul ale fustei albe se revarsă de jur împrejur. Umerii dați cu ulei lucesc, iar șiragurile de perle îi ascund pieptul. Are buzele roșu‑carmin și un ten perfect, netezit de machiaj.

Doi asistenți se ocupă de instalația de lumini, urcă și coboară spoturi enorme, apasă declanșatorul aparatului, măsoară luminozitatea cu ajutorul unui exponometru, modificând înălțimea proiectoarelor și luând‑o apoi de la capăt. O echipă de stiliști și de machieuri studiază concentrați, până în cele mai mici detalii, fotografia în curs de realizare. Toți sunt îmbrăcați în negru.

Toți, în afară de Elin. Ea poartă o rochie roșie. Roșie ca sângele, roșie ca viața. Roșie ca asfințitul pe care îl admiră de la fereastra imensă.

Fotomodelul începe să‑și manifeste nerăbdarea, smulgând‑o pe Elin din gânduri.

– Ce se petrece? Nu prea mai pot să‑mi mențin poziția. Se poate să‑i dăm drumul mai repede?

Tânăra își caută o postură mai confortabilă pe canapea, colierul alunecă și lasă la vedere areola albastră și tare. Doi stiliști vin în grabă, pun la loc răbdători și delicat perlele astfel încât să ascundă sfârcul. Cu scotch transparent dublu adeziv, lipesc câteva perle pe piele. Atingerea mâinilor lor îi fac tinerei pielea ca de găină. Scoate un lung oftat plictisit și ridică ochii spre cer. Este singura parte a trupului pe care mai are încă dreptul s‑o miște.

Un individ în costum se apropie de Elin. Este agentul. Se apleacă înspre ea și îi șoptește la ureche zâmbind politicos:

– Ar fi bine să‑i dăm drumul, începe să se enerveze și nu va fi bine.

Elin scutură din cap, imperceptibil, și se cufundă din nou în contemplarea clădirilor. Apoi oftează și ea.

– Ne putem opri dacă asta dorește. Cred că avem ce ne trebuie. Este o pagină interioară, nu o copertă.

Agentul ridică brațele în aer, agitat.

– Nici nu se pune problema! Nu, nu ne oprim acum.

Elin se smulge din admirația propriei locuințe și se apropie de trepiedul pe care este fixat aparatul. Mobilul îi vibrează în buzunar, știe că tocmai primește un mesaj, dar nu‑l citește.

Asta n‑ar face decât să‑i încarce și mai mult conștiința. Știe că acolo, acasă, toți sunt dezamăgiți.

Imediat ce Elin se instalează în spatele aparatului, mii de stele se aprind în ochii fotomodelului, spatele i se îndreaptă, buzele‑i devin senzuale, își mișcă încetișor capul, iar părul i se unduiește pe umeri, plutind ușor în adierea ventilatorului. Este un star, asemenea lui Elin. Curând nu mai sunt decât ele două în studio, absorbite una de cealaltă. Ea fotografiază și dă ordine, în timp ce femeia zâmbește și flirtează cu ea. Echipa aplaudă. Beția creației izbucnește în vinele lui Elin.

Trec mai multe ceasuri înainte ca Elin să se decidă în sfârșit să părăsească studioul, lăsând în urmă, în calculatorul ei, noile fotografii care i‑au solicitat toată atenția. Istoricul telefonului abundă de apeluri pierdute și de mesaje enervate. De la Sam, de la Alice. „Când te întorci?“ „Unde ești, mamă?“ Își aruncă privirea peste ele fără să le citească. Nu are puterea. Câteva taxiuri trec pe lângă ea în agitata noapte newyorkeză. Asfaltul a păstrat căldura soarelui de peste zi. Merge încet, întâlnește trecători tineri și frumoși, râzând cu voce tare, unii beți, iar alții întinși pe trotuar, murdari, vulnerabili. A trecut mult timp de când nu s‑a mai întors acasă pe jos, deși stă la doi pași de locul de muncă. Nici nu mai știe de când nu s‑a mai plimbat în altă parte decât în sala de sport, între pereții casei și cei ai studioului. Simte dalele neregulate sub tocurile înalte. Merge agale, observă fiecare amănunt al drumului spre casă. Orchard Street, unde locuiește ea, este pustie la ora asta din noapte. Întâlnește o singură mașină, nici o ființă umană. Strada ei este cam murdară, cam jalnică, ca aproape întreg cartierul Lower East Side. Dar ea se simte bine acolo. Îi place contrastul dintre patina timpului și lux. Intră în hol, trece discret prin fața paznicului care moțăie și cheamă ascensorul. Dar în momentul când ușile se deschid, ezită, apoi face cale‑ntoarsă. Are chef să stea afară, să simtă energia orașului. Oricum, toți dorm acum, mai mult ca sigur.

Scoate corespondența din cutia de scrisori și o ia cu ea. Adesea, când ședințele foto țin până târziu, își încheie seara la restaurantul care se află ceva mai departe pe stradă. Se așază la masa favorită și comandă un pahar de Bordeaux din 1982. Chelnerul clatină din cap.

– Am din 1982, dar nu la pahar. Mi‑au mai rămas două sticle. Chestia e că poșirca asta e destul de scumpă! A fost un an bun.

Privirea lui Elin se pierde în gol.

– Depinde din ce punct de vedere privești lucrurile. Dar voi plăti cu plăcere sticla. Pentru că o doresc într‑adevăr. Mi‑o aduci, te rog?

– Atunci, dacă o vreți… Chelnerul ridică ochii spre cer. Dar vă previn totuși că în scurt timp închidem.

Elin clatină din cap.

– Nu‑ți face probleme. Beau repede.

Cercetează corespondența, pune plicurile nedeschise alături , unul peste altul, până ce unul dintre ele îi atrage atenția. După ștampilă, își dă seama că scrisoarea a fost expediată din Visby. Timbrul este suedez. Numele ei este scris de mână, cu litere mari trasate cu cerneală albastră. Desface plicul și scoate un fel de hartă astrală, pe care este caligrafiat prenumele ei. Își ține răsuflarea și citește mesajul scris în partea de sus a hărții.

Astăzi am dat unei stele numele Elin.

Recitește de mai multe ori la rând fraza scrisă în limba aceea pe care n‑a mai folosit‑o de mult. Un lung șir de coordonate arată unde se găsește steaua despre care este vorba.

Cineva i‑a cumpărat o stea. O stea numai a ei, care îi poartă numele. Asta înseamnă că… Oare este adevărat… el e cel care a trimis harta? Își stăpânește gândurile care o asaltează, refuză să‑i rostească numele sau să se gândească la el. Dar chipul lui îi revine în memorie cât se poate de clar, și zâmbetul la fel.

Inima îi bate puternic în piept. Împinge harta la o parte, fără să‑și ia ochii de la ea. Apoi se ridică și se grăbește să iasă ca să privească cerul, dar tot ce vede este o întindere albastră ca marea deasupra caselor. La New York nu se întunecă niciodată cu adevărat, în orice caz nu suficient de mult ca tot haosul galactic să fie vizibil cu ochiul liber. Când ești în zgârie‑norii din Manhattan, ai senzația că aproape atingi cerul, dar când ești pe trotuar, stelele par foarte îndepărtate. Se întoarce în restaurant. Chelnerul o așteaptă lângă masă, cu sticla în mână. Îi toarnă puțin vin pe fundul paharului, iar ea îl bea dintr‑o înghițitură, fără să mai piardă timpul cu degustarea. Cu un gest nerăbdător, îl invită să‑i umple paharul și dă pe gât două înghițituri mari. Apoi pune din nou harta pe masă și întoarce hârtia lucioasă în toate direcțiile. Jos, într‑un colț, descoperă un al doilea mesaj scris cu carioca aurie pe fond negru:

Ți‑am văzut fotografia intr‑o revistă. Nu te‑ai schimbat. A trecut foarte mult timp. Aștept vești de la tine. F

Și dedesubtul textului, o adresă. Elin simte un nod în stomac citind locul din care a fost expediată. Nu‑și mai poate ridica privirea. Ochii i se umplu de lacrimi. Cu vârful degetului urmărește conturul inițialei și îi șoptește prenumele, Fredrik.

Dintr‑odată își simte gura uscată. Întinde mâna spre paharul de vin și îl bea până la fund. Apoi cheamă chelnerul cu o voce răsunătoare.

– Poți, te rog, să‑mi aduci un pahar mare cu lapte? Mi‑e foarte sete.

# # # # # #

Serial Readers

The Club Of Serial Readers este locul in care te intalnesti cu prietenii tai sau cu alti pasionati de lectura si discuti despre cele mai citite carti, cele mai interesante povesti.

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare