Sunt zile mai bune decat altele, dar unele sunt de-a dreptul fantastice. Acestor zile le este dedicat filmul lui Michel Gondry, o experienta cinematografica aparte, suprealista, asa cum este, de altfel, si lectura cartii lui Boris Vian – Spuma zilelor.

Vorbesc ca o cunoscatoare, dar nu sunt. Nu am citit cartea lui Vian si nici cu filmele de acest gen nu sunt foarte familiarizata, desi de la Gondry am mai vazut The Eternal Sunshine of the Spotless Minds, care mi-a placut in mod deosebit. Asadar, avem un regizor cu antecedente care il recomanda, o distributie de zile mari (Audrey Tatou, Romain Duris, Gad Elmaleh si Omar Sy), o carte indragita care sta la baza filmului si melodioasa limba franceza. O reteta care functioneaza de minune in cazul meu, dar care, in cele mai multe cazuri, probabil ca nu ar avea acelasi succes.

Imi plac filmele in care este dat frau liber imaginatiei, in care totul este posibil si, prin urmare, e greu de intuit ce fir va urma povestea.

Colin, un inventator tanar si bogat, isi doreste sa se indragosteasca, asa cum se pare ca au facut-o toti prietenii lui. La o petrecere (serata dansanta, mai degraba) o cunoaste pe Cloe, si astfel dorinta i se indeplineste. Numai ca, imediat dupa nunta, firava Chloe se imbolnaveste: un nufar ii creste in piept si niciun sfat doftoricesc nu pare sa o ajute in vreun fel. Nici nu e de mirare, cand respectivele sfaturi recomanda ca pacienta sa nu mai bea apa si sa se inconjoare de flori, astfel incat nufarul sa se ofileasca de sete si invidie.

Ceea ce ar fi putut fi o alta poveste de dragoste si atat, in mana lui Gondry devine un spectacol vizual. Indragostitii nostri au propriul norisor roz ca mijloc de transport prin Paris, soneria se transforma intr-o taratoare greu de ucis cu fiecare oaspete sosit, picioarele se lungesc oricat este nevoie pentru reusita unei figuri de dans, cravata se fixeaza cu cuie (probabil patru), un soricel este ajutor de nadejde in gospodarie… Filmul este plin de astfel de imagini care pot deveni agasante pentru cei neobisnuiti cu acest stil. Daca insiruirea de mai sus mai mult va deruteaza decat sa va starneasca interesul, atunci mai bine evitati acest film. Eu zic totusi ca merita sa ii dati o sansa, mai ales cei care ati citit (deja) cartea.

P.S.: Titlul in engleza zice ceva de o dispozitie violet. Eu zic ca starea pe care ti-o lasa filmul este greu de descris intr-o singura culoare (asta daca nu cumva consideram ROGVAIV ca fiind o culoare). Sa vedem, voi ce culoare sunteti?

Vorbesc ca o cunoscatoare, dar nu sunt. Nu am citit cartea lui Vian si nici cu filmele de acest gen nu sunt foarte familiarizata, desi de la Gondry am mai vazut The Eternal Sunshine of the Spotless Minds, care mi-a placut in mod deosebit. Asadar, avem un regizor cu antecedente care il recomanda, o distributie de zile mari (Audrey Tatou, Romain Duris, Gad Elmaleh si Omar Sy), o carte indragita care sta la baza filmului si melodioasa limba franceza. O reteta care functioneaza de minune in cazul meu, dar care, in cele mai multe cazuri, probabil ca nu ar avea acelasi succes.

Imi plac filmele in care este dat frau liber imaginatiei, in care totul este posibil si, prin urmare, e greu de intuit ce fir va urma povestea.

Colin, un inventator tanar si bogat, isi doreste sa se indragosteasca, asa cum se pare ca au facut-o toti prietenii lui. La o petrecere (serata dansanta, mai degraba) o cunoaste pe Cloe, si astfel dorinta i se indeplineste. Numai ca, imediat dupa nunta, firava Chloe se imbolnaveste: un nufar ii creste in piept si niciun sfat doftoricesc nu pare sa o ajute in vreun fel. Nici nu e de mirare, cand respectivele sfaturi recomanda ca pacienta sa nu mai bea apa si sa se inconjoare de flori, astfel incat nufarul sa se ofileasca de sete si invidie.

Ceea ce ar fi putut fi o alta poveste de dragoste si atat, in mana lui Gondry devine un spectacol vizual. Indragostitii nostri au propriul norisor roz ca mijloc de transport prin Paris, soneria se transforma intr-o taratoare greu de ucis cu fiecare oaspete sosit, picioarele se lungesc oricat este nevoie pentru reusita unei figuri de dans, cravata se fixeaza cu cuie (probabil patru), un soricel este ajutor de nadejde in gospodarie… Filmul este plin de astfel de imagini care pot deveni agasante pentru cei neobisnuiti cu acest stil. Daca insiruirea de mai sus mai mult va deruteaza decat sa va starneasca interesul, atunci mai bine evitati acest film. Eu zic totusi ca merita sa ii dati o sansa, mai ales cei care ati citit (deja) cartea.

P.S.: Titlul in engleza zice ceva de o dispozitie violet. Eu zic ca starea pe care ti-o lasa filmul este greu de descris intr-o singura culoare (asta daca nu cumva consideram ROGVAIV ca fiind o culoare). Sa vedem, voi ce culoare sunteti?

#audrey tatou #boris vian #club de carte #imaginatie #romain duris #spuma zilelor