Simona Antonescu

Simona Antonescu: Ar trebui să ne raportăm la istorie așa cum privește iedera copacul pe care se înfășoară

de / April 24th, 2018 / 175 vizualizari

Într-o zi, mă sună nenea curierul să mă anunțe că am colet de la Nemira. Yeey, niciodată nu am prea multe cărți, iar când teancul de cărți necitite de pe noptieră scade, intru în panică. Dar când îmi înmânează pachetul, SURPRIZĂ: cântărea sub 100g și avea dimensiuni mult prea reduse pentru a fi cărți. Să vedeți voi curiozitate pe domnia-mi, am rupt ambalajul și am descoperit… un cufăr! Ole! Și în cufăr, niște indicii, că ce ar fi o vânătoare de comori fără o ghicitoare bine pusă la punct? Ce pot spune sigură e că timp de trei zile am încercat toate variantele posibile de aranjare a cuvintelor astfel încât să iasă răspunsul corect, 8 adulți, toți cu studii superioare, aș zice intelectuali, dar deviem de la subiect. Ei, și nu am descoperit răspunsul corect. Dar titlurile ce trebuiau să rezulte din alăturarea corectă a cuvintelor aparțin unei serii de cărți scrise de Simona Antonescu – Istoria povestită copiilor. Iar ideea mi se pare minunată, simt că de asta au nevoie copiii – un mod de prezentare a adevărului istoric creativ și captivant.

Spre rușinea mea, scriitoarea Simona Antonescu este o descoperire foarte recentă pentru mine. E adevărat, am o scuză, eu citesc preponderent literatură pentru copii, iar primele ei apariții în acest univers s-au adresat oamenilor mari. Însă nu pot să am lipsuri, cititul e pasiunea și obsesia mea, așa că am recuperat. Iar scrierile ei m-au suprins în cel mai frumos mod.

Simona Antonescu

Cine este Simona Antonescu, m-am întrebat, de unde a apărut așa brusc, probabil la fel vă întrebați și voi, ce tabieturi, obiceiuri, ticuri are ea. Același lucru am întrebat-o și pe ea. Nu voiam să o încui, dar se pare că prima parte a întrebării a făcut-o. O să încep cu tabieturile, pentru că aici e mai ușor. Înainte de a mă apuca de scris, îmi fac o cafea dublă și o beau numai dintr-o anumită cană, cana pentru scris. Nu scriu fără cana aceea lângă mine. Apoi acopăr toate ceasurile din casă, inclusiv pe cel de la laptop. Sunt foarte riguroasă în ceea ce privește fontul cu care scriu, aliniamentul, dimensiunea marginilor – o nebună sunt, scriu doar cu pagina formatată într-un anumit fel. Ticuri nu cred că am sau nu sunt conștientă de ele.

Întorcându-ne însă la prima parte a întrebării… cine este Simona Antonescu… se pare că este un om care-și caută echilibrul, care a învățat să plece urechea la intuiție fără să se mai complice cu întrebările drepte și limpezi ale rațiunii și care își dorește să fie uitat cât mai greu! Cum rareori se întâmplă ca studiile să reflecte pasiunile, biografia ei nu cuprinde studii în domeniu sau legături directe cu istoria. Așadar… de unde pasiunea pentru istorie? Adevărata pasiune este cea în care ești autodidact. Pasiunea mea dintotdeauna a fost scrisul. Înclinarea aceasta pentru istorie m-a luat și pe mine un pic prin surprindere pentru că am ajuns aici ocolit, plecând tot de la literatură și de la o dorință de a face dreptate unor oameni importanți, dar uitați. Nu mi s-a părut corect să admirăm arta fotografică a lui Franz Mandy, dar să nu știm mai nimic despre el, ca om. Nu mi s-a părut corect nici să iubim Hanul lui Manuc, care a fost mereu în inimile bucureștenilor, dar să nu-i știm povestea. Și atunci mi-am folosit pasiunea pentru a pune în valoare lucrurile astea și a corecta niște nedreptăți.

Pe măsură ce dialogul nostru virtual se desfășoară, îmi dau seama că pentru Simona istoria este foarte importantă, consideră că aceasta face parte din ființa noastră: Cred că ar trebui să privim și să ne raportăm la istorie așa cum privește iedera copacul pe care se înfășoară.

Ideea scrierii unei serii de cărți de istorie pe înțelesul copiilor este, să fim realiști și sinceri, un avânt aproape nebunesc: ce copil mai citește ficțiune istorică? Personal, am o traumă din copilărie în ce privește Frații Jderi de Mihail Sadoveanu, o trilogie pe care am citit-o în nu mai puțin de 2 ani și pe care am urât-o din tot sufletul (chiar am dat petrecere în pijama când am reușit să termin de citit cartea!). Acum, peste ani, chiar cred că este la fel de greu și de scris ficțiunea istorică, nu numai de citit. Dar, de această dată se pare că ideea a aparținut editurii, care probabil a intuit că piața de carte pentru copii este deficitară în ce privește acest gen literar: Ideea aparține Laurei Câlțea, care este redactorul șef al Editurii Nemi pentru copii. Ea mi-a propus, acum vreo doi ani, să mă gândesc la niște cărți pentru copii, ceva care să aducă istoria mai aproape de ei, să o facă mai caldă și mai prietenoasă. Mi-a plăcut de la bun început ideea și mi-a stârnit din start imaginația.

Simona Antonescu

Ca să nu mai spun cât de grea mi se pare documentarea unei astfel de serii și adaptarea ei la gusturile și nevoile generațiilor actuale: Sursele de documentare sunt foarte variate, pentru că seria își propune să acopere chiar toate perioadele din istoria noastră. Mă documentez din cărțile domnului Neagu Djuvara, am folosit multe informații din Trecute vieți de doamne și domnițe, de Constantin Gane sau din vechile cronici. Sursele de documentare sunt foarte multe, nu voi face liste. Mi se întâmplă să găsesc un capăt de informație pe vreun site și apoi să pornesc lungi căutări, până când descopăr tot subiectul. Și mai frumos este că mi se întâmplă tot mai des ca oamenii să-mi vorbească despre legende uitate, uneori nici nu mai au toate detaliile, dar îmi spun: «mai cauți tu, trebuie să găsești ceva pe undeva, și poate pui asta într-una din cărțile tale». Când unui om încep să i se pară importante legendele și se îngrijorează de pierderea lor, mi se pare că suntem pe un drum bun.

Să scrii despre lucruri concrete, pragmatice, adevăruri istorice pe înțelesul copiilor este un demers temerar. Și chiar dacă Simona Antonescu este o scriitoare în adevăratul sens al cuvântului, trebuie să fi fost tare grea trecerea de la cărți pentru oameni mari la cărți pentru copii: alt public, alt ton, altă modalitate de abordare a narațiunii, alte puncte de interes. Dar este, totodată, și o reîntoarcere la puritate, naivitate, copilărie: A fost mult mai greu decât mă așteptam. Am descoperit cu neplăcere că mă îndepărtasem de inima mea de copil, că nu mai aveam nicio legătură cu lumea celor mici, mult mai bogată decât a noastră. A trebuit să mă recunosc învinsă și să pornesc cu pași mici, căutând copilul din mine. După ce am depășit însă primii pași, totul a devenit o aventură care mă entuziasmează. Toate marile adevăruri istorice pot fi privite de la înălțimea unui copil de șapte-opt-zece ani. Este o provocare, într-adevăr, dar nu este imposibil.

Mi se pare extrem de important ca un roman istoric să păstreze totuși adevărul nealterat, evenimentele prezentate să fie cât mai apropiate de adevărul istoric din punct de vedere al anilor de luptă/domnie și războaiele purtate, istoria să se împletească firesc cu ficțiunea. Evenimentele istorice din cărțile acestei serii sunt adevărate în totalitate. Nu am inventat bătălii, scopul cărților este tocmai acela de a le vorbi copiilor despre bătăliile care chiar au avut loc și au un rol important pentru noi. Ceea ce am făcut a fost să împletesc și legendele păstrate despre aceste bătălii, împreună cu adevărul strict istoric, apoi să dau viață unor copii ca ei, care să ia parte la tot: legende, bătălii reale sau chiar mituri și folclor. Povestea rezultată este fermecătoare pentru cei mici, plină de aventuri, iar separarea clară între adevăr istoric, legendă, folclor și ficțiune pură se face la sfârșitul fiecărei cărți, în pagina din «Manuscrisul Gemenilor». Întotdeauna, toate informațiile cuprinse în această ultimă pagină vor fi numai adevăruri istorice. Pagina în sine are un format aparte.

Simona a spus un lucru pe care cu siguranță în voi cita și recita tuturor: Cultura generală este ca sistemul imunitar: dacă ai grijă de el și-l fortifici, atunci nu te mai îmbolnăvești chiar așa ușor, la fiecare vânt de primăvară. Așa că mă aștept ca seria Istoria povestită copiilor să funcționeze ca o vitamină C pentru sănătatea morală a celor mici, să poată decide cu hotărâre ce e bine și ce-i rău.

Pe lângă formatul aparte al paginilor, un aspect important de menționat este și calitatea ilustrațiilor. Aflate la limita dintre realitate și ficțiune, imaginile alb negru sunt foarte detaliate, susținând necondiționat textul. Meritul este, fără îndoială, al ilustratoarei, Alexia Udriște.

Simona Antonescu

Ce mi s-a părut deosebit la această serie de cărți (și asta mă face să o apreciez și mai mult pe Simona Antonescu) este că fiecare carte are acțiunea într-o zonă din România care există încă sub formă de vestigii și care poate fi vizitată de copii (Roșia Montană, cetatea Histria, peștera Polovragi, Sarmizegetusa ș.a.), dar cuprinde și detalii legate de îmbrăcăminte, feluri de mâncare și obiceiuri ale oamenilor ce trăiau în zonele respective la momentul desfășurării evenimentelor, ceea ce cu siguranță îi va face pe cei mici să fie mai curioși și mai dornici de explorări a subiectelor istorice, atât de plicticos prezentate în programa școlară. Cam același lucru visează și Simona să se întâmple: Ceea ce sper să se întâmple este ca ei să intre în mijlocul istoriei și să o descopere cu toate cele cinci simțuri: să simtă gusturile și mirosurile diferitelor epoci, să pipăie pereții reci de piatră ai vechilor cetăți, să simtă că pînza cămășii pe care o poartă alături de copiii din carte este aspră și îi zgârie. Mi-ar plăcea să reușesc să le arăt lucrurile din interiorul lor, unde ele sunt vii și unde totul este o aventură fără sfârșit, care te ține cu sufletul la gură.

Istoria povestita copiilor
Seria debutează cu 3 titluri foarte interesante și care stârnesc curiozitatea: Decebal şi un solomonar misterios – anul 105, Nobilul Aeticus şi o călătorie în jurul lumii – anul 470, Menumorut şi minele de aur de la Roşia Montană – anul 914, dar nu plănuiește să ia o pauză. Și sunt convinsă că și munca din spatele întregii colecții e asiduă și neostoită: Au fost mai multe căutări până să se decidă forma aceasta. Entuziasmată de ideea în sine a seriei, apucasem deja să fac schițele primelor 4-5 cărți, găsisem și firul care urma să lege cărțile seriei între ele, adică povestea aceasta cu solomonarul și cu cele trei peceți de mărgean. Apoi însă editorii au propus ca seria să urmeze un fir cronologic cât mai strâns. Varianta finală este cea mai frumoasă muncă în echipă de până acum. Vor urma titluri la fel de interesante: Litovoi și Școala Solomonarilor din Crângul Pământului, Mircea cel Bătrân și școala scutierilor sau Vlad Țepeș și Ordinul Dragonilor.

Îmi doresc ca toți copiii să știe, până la sfârșitul acestui an, cine sunt gemenii Ilinca și Călin. Și sunt convinsă că așa va fi, Simona Antonescu și Editura Nemi nu încearcă să reinventeze roata, ci o ajustează și o transformă într-o rotiță din mintea copiilor, care să îi ajute să se dezvolte și să își cunoască mult mai bine țara, istoria, obârșia. Căci, nu-i așa, istoria tinde să se repete dacă nu învățăm din greșelile înaintașilor noștri.

Comandă cărțile pe situl editurii Nemira, aici>>

 SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm. 

Foto credit: Cătălin Olteanu, Simona Antonescu

# # # # # #

Patricia Lidia

Inginer, femeie și mamă în viața reală, autor de texte pentru copii și jurnalist cultural neoficial în viața virtuală...

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare