Shining Stephen King

Shining. Sau când teroarea prinde viață

de / December 24th, 2019 / 119 vizualizari

Întotdeauna m-au atras poveștile întunecate, pline de teroare și mistere. Tenebrele și întunericul exercită asupra mea, și asupra multora, o fascinație ciudată, greu de înțeles. Altfel de ce am alerga în întâmpinarea fricilor noastre, de ce ne-am îmbrățișa temerile cu nerăbdare și curiozitate? De ce oare ne place atât să citim cărți horror și să urmărim filme terifiante? Ne sperie, dar totuși rămânem acolo, citind cu teamă, trecând febril peste rânduri; sau cu ochii ațintiți la ecranul care ne alimentează fricile, anticipând pericolul, dar incapabili să ne desprindem de el. Să fugim cât mai departe. Nu, noi vrem să vedem monstrul de sub pat, vrem să dăm piept cu teroarea, pentru ca apoi să ne poată devora. Am dat piept cu teroarea din Shining acum vreo 20 de ani, nu cred că aveam mai mult de 14 ani pe-atunci. Era a doua carte de King citită, după Christine. Shining este a treia carte scrisă de King, prima fiind Carrie, care a fost urmată de Salem’s Lot. Și chiar dacă mereu zic că prima iubire a fost o mașină posedată de cine știe ce demon, Shining a fost cea care a declanșat cu adevărat obsesia mea pentru romanele Regelui. Cu toate acestea, e printre puținele carți de King citite doar de două ori. A doua citire a fost foarte de curând și, chiar dacă a trecut atâta timp de la prima întâlnire cu Strălucirea lui Danny, parcă aș fi citit-o ieri. A fost ca o revedere a unor prieteni vechi, după doar câteva zile. Doar că în acest timp am crescut, m-am schimbat, însă prietenii au rămas la fel, singura diferență e că eu îi văd cu alți ochi. Așa am văzut și romanul lui King.

Cel mai întâlnit subiect al cărților și filmelor horror e tema casei bântuite. Au scris despre asta Poe, Lovecraft, Shirley Jackson, Dean R. Koontz, ca să enumăr doar câțiva. Sau Robert Marasco, cu al său Burnt Offerings, care l-ar fi inspirat pe autorul meu preferat să scrie unul dintre cele mai bune romane ale sale, cel de față. În Shining, King duce lucrurile un pic mai departe, avem de-a face cu un întreg hotel care are mai mulți locatari decât ar trebui, mai mulți decât sunt înregistrați oficial la recepție. Un hotel montan, numit Overlook, care e deschis doar vara, închis pe perioada iernii din cauza zăpezilor și viscolelor care făceau imposibil accesul. Jack Torrance, profesor și scriitor ratat, care are și ceva probleme cu alcoolul, dar și un temperament coleric, e angajat în postul de îngrijitor, cel care trebuie să aibă grijă de Overlook pe perioada cât era închis. Dar nu vine singur, Jack e însoțit de soția lui, Wendy, și de Danny, fiul lor de cinci ani. Danny nu e un copil obișnuit, el s-a născut cu un talent deosebit, pe care Dick Halloran, bucătarul hotelului, îl numește “strălucire”, o abilitate neobișnuită cu ajutorul căreia Danny era capabil să vadă viitorul. Dar Overlook are un trecut zbuciumat, plin de violență, crime terifiante și amintiri întunecate, iar apariția micului Danny trezește hotelul și vechii lui ocupanți dintr-o letargie aparent inofensivă, transformând lunile de izolare într-un coșmar.

Așa cum se întâmplă des în cărțile lui King, am găsit elemente care se întrepătrund și se leagă cu alte romane. Sau cu serii, cum e cazul Turnului Întunecat, despre care se poate spune că are legătură cu Shining, prin Danny și strălucirea lui, care era asemenea altor copii supradotați cu puteri de neînțeles din universul născocit de King, dintre care pot să aduc aminte de Carrie White, adolescenta cu puteri telekinetice din mai sus menționatul Carrie, Jack Sawyer (din nou Jack) din Talismanul și Casa Întunericului (aici există o similitudine evidentă între Shining și Doctor Sleep, ambele având un personaj copil în prima, în a doua fiind același protagonist, la mulți ani distanță) sau Charlie din Firestarter (roman care i-a fost dedicat lui Shirley Jackson). Dar nu e numai atât, numele de Halloran ar trebui să fie familiar celor care au citit IT, unde avem de-a face cu un întreg oraș bântuit, oraș care e terenul personal de joacă al unei entități malefice.

Nu m-am oprit doar la carte, lecturarea ei mi-a declanșat o poftă de mai mult, am vrut să văd și filmele făcute după ea. Am început cu versiunea lui Stanley Kubrick, cea din 1980, care m-a dezamăgit. Cu excepția jocului pe care îl face Jack Nicholson, care redă excelent și cu mare acuratețe alunecarea inevitabilă a lui Jack Torrance către o nebunie de unde nu mai e cale de întoarcere, nu mi-a plăcut deloc felul în care a interpretat Kubrik romanul. Ca o paranteză, Shelley Duvall în rolul lui Wendy e absolut execrabilă, ea a fost singurul element horror din film. Și nici lui King nu i-a plăcut, lucru pe care l-a afirmat public și fără ezitare. De aceea, în 1997, a făcut propria lui versiune, pe care a coordonat-o el însuși. Și care, după părerea mea, dacă faci abstracție de jocul actorilor principali (Steven Weber și Rebeca de Mornay), care nu le-a ieșit chiar tot timpul, îți dă impresia că vezi cartea, atât e de exact.

Se spune că o carte bună e cea pe care nu mai poți să o lași din mână, care te face să uiți unde te afli și să uiți noțiunea timpului. În Shining, tensiunea crește încet, aproape pe nesimțite, până la punctul în care nu mai realizezi că ai trecut de jumătate. Dar nu e încă momentul să o lași, pentru că deja te-a acaparat, și deja ești parte din hotelul Overlook, una dintre fantomele lui, care nu-l va părăsi niciodată; ești parte dintr-un bal mascat etern, care nu se va sfârși nici măcar la miezul nopții, atunci când se dau jos măștile. Nu, abia atunci începe teroarea, una pe care o aștepți cu nerabdare și care nu vrei să se termine vreodată. Toate aceste dorințe se datorează măiestriei lui King, dar și traducerii impecabile făcute de Ruxandra Toma, care merită toată aprecierea pentru transpunerea în română a unei cărți apropiate de perfecțiune.

Priviră până când mașina dispăru definitiv, pe panta care cobora spre est. Apoi se uitară unul la altul o clipă, într-o tăcere aproape înfricoșată. Rămăseseră singuri. Frunzele de toamnă se învârteau și făceau tumbe fără sens pe gazonul tuns și îngrijit, dar pe care nu-l mai puteau admira ochii niciunui turist. Nu mai era nimeni în afară de ei trei care să urmărească frunzele uscate cum se furișează prin iarbă. Și asta îi dădu lui Jack un sentiment de împuținare fizică, de parcă viața din el s-ar fi topit cu încetul, până n-ar mai fi rămas decât o scânteie, în timp ce hotelul și terenul din jur și-ar fi dublat pe neașteptate dimensiunile și ar fi devenit sinistre, strivindu-i cu o forță sumbră, neînsuflețită.”

Comandă cărțile lui Stephen King pe
pe Libris, aici, pe Cartepedia, aici sau pe Elefant, aici>

SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm. 

Foto: imdb.com, arhiva personală

# # # # # #

Costin Beda

Îmi plac deopotrivă trecutul și viitorul, deși sunt bine ancorat în prezent. Trăiesc mai multe vieți prin cărțile pe care le citesc. Ai putea să dai de mine prin vreo librărie, cu nasul într-un roman de Stephen King, ori poate colind străzile făcând fotografii. Dacă nu, sigur mă ascund într-un local, ascultându-l pe Bob Marley.

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare