„Secretul împărăției” și „Romanul”, cărțile nepereche de Mika Waltari

de / February 14th, 2017 / 561 vizualizari

Glumesc, dar nu prea. Romanul este continuarea cărții Secretul împărăției, deci este evident că formează o frumoasă pereche, dar, dacă e să vorbim literar-valoric, atunci e clar că-s nepereche. Sunt fascinată de Mika Waltari după ce am citit, demult, Egipteanul, și așa am rămas și după ce le-am citit pe cele două sus-menționate. Are ceva, acel ceva, omul ăsta de-ți vine să te descompui la propriu și să te lași să te amesteci cu textura paginilor. Cred că am mai spus-o, Waltari e profesorul de istorie pe care nu l-am avut; deși da, știu, una e istoria „pe bune” și alta e cea dintr-un roman, dar măcar am mulțumirea că mă face curioasă în legătură cu niște lucruri despre care și uitasem că există.

Pe de altă parte, Romanul face parte din trilogia istorică scrisă de Waltari, iar din ea mai fac parte Egipteanul și Etruscul. Dar cum nu-s legate ca acțiune, eu nu le asociez prea mult una cu cealaltă. Remarc totuși că mai am de citit Etruscul.

Mika Waltari are, pentru mine, o voce de poveste. Nici nu știu cum să explic asta, dar vă rog să mă credeți pe cuvânt. Totul e scris într-un mod captivant, fiecare cuvânt își are rostul în cărțile lui, iar felul în care o idee o cuprinde, fără a o dezvălui, pe următoarea este… nu găsesc alt cuvânt decât suculent.

Împreună, cele două cărți au un milion de pagini. Glumesc, au foarte multe, probabil peste 1000. Later edit: biiine, am calculat, puțin peste 1100 de pagini. Nu-i mult, dar nici puțin, mai ales dacă nu stai bine la capitolul răbdare. Dar chiar și eu, așa nerăbdătoare cum sunt, am reușit să citesc fără probleme la zona cu nervi. Smilez, pleaze, I am in the kidding mood.

Secretul împărăției este despre Marcus Mezentius Manilianus, Romanul este despre fiul său. În prima carte, deși aș fi putut bănui după titlu (dar n-am făcut-o), personajul-narator ajunge să-l caute pe Isus atât fizic, urmărind locurile în care îi era anunțată apariția după învierea de după răstignirea la care Marcus fusese martor fără să își propună, cât și spiritual, asta pentru că vrea să priceapă în totalitate mesajul adus de acest fiu al lui Dumnezeu, mesaj care îi contrazice aproape tot ceea ce știa el despre lume, despre iubire, iertare, despre tot ce credea că știe despre oameni.

Romanul, Mika WaltariÎn cea de a doua carte, Romanul, accentul cade mai mult pe viața lui Minutus Lausus Manilianus, fiul lui Marcus, dar nici pe acesta din urmă nu îl ignoră. Dacă în prima carte avem 11 epistole pe care Marcus le expediază, povestindu-și peripețiile în căutarea divinității și transformările fizice și spirituale pe care le suferă, Minutus din cea de a doua carte își scrie memoriile din anii romani de după epoca nașterii, morții și învierii lui Isus, reușind să surprindă aspecte culturale extraordinare.

Este fascinant că istoria, legenda, capacitatea creatoare a unui scriitor și imaginația cititorului reușesc să se combine într-un mod irepetabil pentru fiecare caz în parte, astfel rezultând părerea unică pe care ajungi să o ai despre o anume carte. Sau, în acest caz, despre un scriitor, căci fiecare carte scrisă de Mika Waltari e, pentru mine, un cadou mai bun chiar decât ciocolata.

Acum vă rog să mă scuzați, mă duc până la cea mai apropiată librărie, mi-am mai amintit că am de cumpărat una-alta. Revin curând și cu păreri despre Etruscul și Amanții din Bizanț, așa cred. Dacă or fi pe stoc la librărie.

Cărțile lui Mika Waltari sunt disponibile la Libris, aici, și la Elefant, aici >>

# # # # # # #

Anca Zaharia

Iubitoare de cuvinte scrise și matroană la Ancazaharia.ro. Autoare a cărților „Sertarul cu ură”, „Jurnal de librar” și "Suicid" apărute la Herg Benet.

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare