Cenușa Angelei cover

Povestea unei copilării irlandeze

de / September 28th, 2020 / 66 vizualizari

Copilăria lui Frank McCourt, povestită în romanul autobiografic “Cenușa Angelei. O copilărie irlandeză“, reprezintă o carte remarcabilă, diferită din toate punctele de vedere de celelalte cărți citite anul acesta și de majoritatea pe care le-am citit. Bănuiesc că efectul pozitiv pe care l-a avut se datorează și faptului că a fost momentul potrivit pentru ea. Nu sunt sigură că m-ar fi impresionat în aceeași măsură dacă aș fi descoperit-o, să zicem, la 20 de ani. Dar acum, ceva s-a activat în mintea mea, o simpatie profundă pentru autorul care ne relatează copilăria sa, folosindu-se de un stil de povestire care m-a făcut dependentă.

Când auzi de cărți autobiografice, de copilării sau vieți povestite din perioade de restriște, te gândești la narațiuni destul de monotone, cu scene tragice sau triste, dar care nu te ating în măsura așteptată, tu ca cititor netrăind pe bune acea perioadă sau acea viață de familie, fiind astfel o provocare să empatizezi în totalitate cu autorul. Ceva similar am presupus că va fi și cu Cenușa Angelei, dorind să o citesc mai mult pentru propria cultură generală. Dar nu a fost deloc cazul și am ajuns să mă delectez cu ea, să mă binedispună și să mă facă să râd în hohote, în ciuda subiectului care este, în sine, dureros.

Frank McCourt își povestește copilăria, începând cu perioada petrecută în America, continuând cu cea mai mare parte – viața în mahalalele Limerick-ului din Irlanda și finalizând cu începutul adolescenței. Prin modul în care scrie, nu încearcă să ne impresioneze sau să provoace compasiune. Pur și simplu își lasă memoria să curgă, așternând pe pagini toate episoadele pe care și le amintește, exact așa cum și le amintește.  Unii dintre noi e posibil să nu găsim stilul ca fiind ideal pentru scrierea unei cărți: nu sunt liniuțe de dialog, nici ghilimele și nici delimitări clare între episoade sau uneori între perspectivele diferite ale personajelor. Dar cumva rezultatul este reușit – un mini-haos reușit! – ușor de înțeles și concluzia mea a fost că dacă ar fi aplicat regulile uzuale de scriere, delimitând clar dialogul de narațiune, lectura ar fi fost mult mai formală și mai puțin prietenoasă.

Stilul lui Frankie, așa cum i se spunea când era copil, este adaptat perfect la realitatea pe care a trăit-o: mahalale mizere, foame, sărăcie, boală, lipsuri constante și zilnice. Am văzut toate astea prin ochii lui, realizând cum arăta sărăcia dintr-o țară care în prezent este considerată bogată. Iar asta a modelat mentalitatea și limbajul oamenilor la fel ca în țările pe care le cunoaștem acum ca fiind sărace. La fel ca în România chiar, perioada epocii comuniste care e atât de des evocată. Este dovada că sărăcia din Irlanda și din America în perioada interbelică este extrem de asemănătoare cu cea cunoscută de noi. Mi-am dat seama că nu oamenii trebuie învinuiți, individual, pentru modul în care s-au format, trăind în asemenea condiții. Bunicii irlandezi (și nu numai) care au prins acea perioadă tineri, sunt identici în mentalități și metehne cu bunicii noștri, care au prins comunismul, iar asta e una dintre principalele revelații pe care le-am avut citind Cenușa Angelei.

Modul în care Frank vede moartea la vârsta aceea – și cum scrie despre ea la maturitate – este complet detașat de orice tragism, iar asta se simte ca o eliberare de toată durerea care înconjoară acest subiect în cărți și în orice altă artă sau în realitate. Când povestește cum au murit frații sau bunica lui, te aștepți să vină potopul de lacrimi, dar Frank relatează episoadele morții precum cele ale unei plecări normale ale apropiaților, pe alte meleaguri. În plus, comunitatea religioasă în care trăiește, îl face atât pe el cât și pe toți cei din jur să fie receptivi la ideea că sufletul celor decedați merge în Rai și te vei reîntâlni cu ei dacă faci fapte bune în viață și te căiești de cele rele.

 Episoadele comice nu sunt planificate și cu atât mai mult își fac efectul, fiindcă te trezești râzând mai tare decât la orice carte care se vrea a fi scrisă cu umor. Modul în care le vorbesc învățătorii la școală sau trăsnăile pe care băieții le fac, fiind puști neastâmpărați și fără nici un fel de educație formală de societate, sunt toate încărcate de haz. Chiar dacă ești conștient de sărăcia lucie de zi cu zi în care trăiesc, realizezi că pe ei poate nu-i afecta la fel ca pe tine, care nu ai trăit asta niciodată și doar îți imaginezi cum ar fi. Singurul lucru care le producea cu adevărat suferință era foamea, cu care Frank s-a confruntat aproape continuu în timp ce tatăl său nu-și putea menține o slujbă din cauza alcoolismului, iar mama sa cerea zilnic pomană de la societatea caritabilă.

Te-ai aștepta poate să existe o concluzie tristă, dar aceasta e cât se poate de neutră, sau poate o idee optimistă. Chiar și în asemenea condiții, oamenii sunt în stare să râdă și să petreacă, atât cât își permit, ajungând în final să-și depășească natural lipsurile. Frank va trăi să își povestească și perioada tinereții, petrecută în America, locul în care și-a dorit mereu să se întoarcă, pentru a scăpa de mizeria din Limerick.

Ceea ce am relatat mai sus, dar și multe alte aspecte, m-au făcut să reconsider ceea ce eu numesc dramă și modul în care mă raportez la problemele din viața mea. M-am atașat de Frankie, citindu-i povestea cu foarte multă plăcere, chiar și cele mai triviale episoade ale vieții. Totul este simplu, necosmetizat, brut și asta pare rețeta perfectă pentru o biografie.

Eu cred că tata e ca Sfânta Treime, are trei oameni în el, cel de dimineață cu ziarul, cel de seara cu poveștile și rugăciunile și apoi cel care face prostia și vine acasă duhnind a whisky și ne cere să ne dăm viața pentru Irlanda.
Cu prostia mă întristează, dar nu pot să-l las baltă pentru că tatăl meu adevărat e cel de dimineață și dac-aș fi în America, aș putea spune te iubesc tată, așa ca-n filme, dar în Limerick nu poți să vorbești așa de frică să nu fii luat în zeflemea.

Caută cartea pe
Cărturești, aici, pe Cartepedia, aici, sau pe Libris, aici>>

SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm.

# # # # # # # #

Silvia

Silvia este o cititoare si o visatoare, dar suficient de ancorata in realitate cat sa observe frumusetea din jur si sa scrie despre ea. Considera ca orice carte citita ofera o experienta valoroasa, iar imaginatia este un mijloc de transport sigur catre lumile ascunse in carti.

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare