“Post-truth” – expresia anului 2016

de / January 18th, 2017 / 268 vizualizari

Echipa de cercetători din spatele dicționarului Oxford a desemnat “post-truth” ca fiind cuvântul anului 2016, după ce acesta a cunoscut o creștere uimitoare în contextul politic actual, ca urmare a votului pentru Brexit și a campaniei electorale din Statele Unite.

Conform definiției din dicționarul Oxford, termenul “post-truth” „face referire sau denotă circumstanțe în care faptele obiective au o influenta mai mică în modelarea opiniei publice decât apelul la emoție și la convingerile personale.” Pe scurt, un fel de manipulare emoțională.

Cuvântul anului este ales de două echipe de cercetători, una din Marea Britanie și alta din Statele Unite, care lucrează în paralel pentru a verifica incidența folosirii a circa 150 de milioane de cuvinte în limba engleză din ziare, cărti, bloguri, transcrieri ale unor discursuri publice, rețele de socializare. Cuvântul câștigător nu trebuie să fie unul apărut în decursul ultimelor 12 luni, important este să fie folosit intensiv în perioada analizată. Cu toate acestea, nu este ales cel mai folosit cuvânt, ci cel care înregistrează cea mai mare creștere în utilizare.

Pe baza acestor criterii, în 2013 cuvântul anului a fost ales “selfie” (a cărui popularitate este într-o continuă creștere), în 2014 a fost “vape” (termen legat de “fumatul” țigărilor electronice), iar în 2015, în premieră, cuvântul anului a fost desemnat un… emoticon. Mai exact, pictorama care râde cu lacrimi.

Pe lista scurtă din acest an s-au mai regăsit cuvinte precum “adulating”, “alt-right”, “Brexiteer”, “chatbot”, “coulrophobia (teama de clovni)”, “Latinx” sau “woke.”

Sursa foto
Sursa articol: Flavorwire, Mediafax, Agerpres

# # # # # # #

MissValery

Miss Valery este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Cititoare in serie (cum altfel?) si pasionata de calatorii, filme si evadari, daca nu o vezi citind, inseamna ca e ori plecata prin cine stie ce locuri, ori la cinema, ori evadeaza din vreun escape room. O gasiti si la: viatasiacorddeoane.ro

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare