Cât timp i-a luat lui Guillaume Musso să mă cucerească

de / January 19th, 2017 / 599 vizualizari

Țin minte perfect că era o după-amiază de vineri cam ploioasă și mohorâtă. Eram într-o pauză dintre cursurile de la facultate și, ca de obicei, m-am gândit să mă refugiez printre rafturile bibliotecii. Tare-mi place să adulmec mirosul cărților de pe rafturi, să le simt cotoarele și să le răsfoiesc paginile. Nu îmi propusesem să închiriez o carte anume, m-am dus cu gândul să văd ce mai fac, cum o mai duc cărțile mele dragi și, eventual, ce noutăți s-au mai adus.

Știu că alesesem deja două cărți și mă îndreptam spre doamna bibliotecară când privirea mi-a căzut pe o carte ce stătea așezată deasupra unui teanc. “Vei fi acolo?”. Hmm, unde să fiu? Titlul cărții deja răscolea ceva în mine. Nu auzisem de autorul cu pricina, descrierea părea interesantă, așa că mi-am zis că ar trebui să o iau acasă. Așa m-am ales cu Musso în mâinile mele și în casă, în suflet mi-a intrat abia seara următoare.

Sâmbătă pe înserat, după ce mi-am terminat toate treburile și am revenit de la plimbarea cu bicicleta, am decis că-i timpul să mă ghemuiesc în pat și să răsfoiesc bunătățile aduse de la bibliotecă. Am luat cartea lui Musso și am rămas cu ea deschisă până dimineață, când soarele mi-a luminat fereastra și mama a bătut mirată la ușa mea. Citisem toată noaptea. Atât i-a luat lui Musso să mă cucerească, o noapte. A fost prima mea noapte albă alături de o carte. Dar cum aș fi putut să o las?

Musso are un talent deosebit de-a capta atenția și de a intriga cititorul. Fiecare frază lasă loc de interpretare. Niciodată nu poți ghici ce urmează să se întâmple, căci fix când crezi că poți să dai cu presupusul, situațiile se dau peste cap și totul se îndreaptă în altă direcție. Ești mereu captat de curiozitatea de-a ști ce va fi în continuare. Pur și simplu nu poți închide cartea spunându-ți că vei continua a doua zi, căci te vei întoarce pe toate părțile și nu-ți vei putea lua gândul de la firul poveștii.

Imediat ce s-a terminat weekendul, m-am întors la bibliotecă, am returnat volumul Vei fi acolo? și i-am spus bibliotecarei: „Mai vreau!”. Deja căutasem online și descoperisem că mai are câteva cărți scrise și traduse la noi. Din păcate, era singura carte de Musso la bibliotecă. Așa că le-am comandat pe toate – cum aș fi putut să aleg una singură? Din nou o premieră, căci niciodată până atunci nu mi-a plăcut un scriitor atât de mult încât să-i comand toate cărțile. Totuși, am decis să nu le devorez pe toate deodată. Am ales să citesc câte o carte de-a lui odată la ceva timp. De ce? Pentru a-l savura pe îndelete. Exact ca atunci când ai o cutie de bomboane de ciocolată și decizi să mănânci câte una, pe rând. Deși mi-e greu să rezist, încă mai am o carte necitită pe raft. Mi-e teamă să nu rămân fără rezervă până apare o altă carte de-a lui. Până atunci, am siguranța că o carte a lui mă așteaptă…

În cadrul campaniei din 2015 organizată de Editura ALL, fanii lui Musso din București s-au plimbat cu cărțile lui cu taxiul, eu m-am plimbat cu tramvaiul prin Iași.

 

Cu Musso în concediu, în “Central Park

Surprinzător cum, după atâtea cărți citite, încă nu reușesc să-l deslușesc, încă mă surprinde și mă fascinează. Deși majoritatea cărților au câteva elemente comune, cum ar fi întoarcerea în trecut, tot nu pot să le ghicesc finalul. Musso nu are un as în mânecă, ci mai mulți. Mult mai mulți. Și asta nu poate decât să mă bucure. Sper să aibă în continuare inspirație și să mă/ne încânte cu lecturi care mai de care mai fascinante. Mai vreau nopți albe cu Guillaume Musso!

Voi ați citit vreo carte scrisă de el? Care v-a plăcut mai mult? Pentru mine, recunosc, cea mai dragă a rămas “Vei fi acolo?”, cea cu care l-am descoperit pe Musso.

Cărțile lui Guillaume Musso sunt disponibile la Libris, aici, sau la Elefant, aici >>

Foto: arhiva personală

# # # # # # # #

Cornelia Popa

Mă bucur de lucrurile mărunte ale vieții, îmi pun o carte și-un termos cu ceai în coșul bicicletei, pedalez până-ntr-un colțișor al naturii și sunt cea mai fericită! Iar dacă am și-o bucățică de hârtie… imediat îi dau o formă și-un nou sens! O găsiți și pe: https://www.facebook.com/douamanute/

21 Comentarii

Comenteaza

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare