Girl reading on blanket

Perfecțiunea se ascunde în recunoașterea defectelor

de / July 23rd, 2018 / 98 vizualizari

Unul dintre videoclipurile mele preferate este cel filmat la super-hit-ul “Always”, al formației Bon Jovi. Cred că îl știți cu toții, dar acum am realizat că, de-a lungul timpului, a avut același impact asupra mea, stârnind un val de sentimente la fel de proaspete și intense la fiecare vizionare. Ca amănunt, videoclipul prezintă niște personaje care fac o tonă de greșeli grave in decurs de 6 minute.

Am început cu prezentarea unui videoclip, pentru a ajunge la cărțile pe care le citesc. Iar ideea de bază este aceeași. Cărțile cu mesaj puternic, cele care mă fac să le ridic în slăvi, să le notez cu cinci steluțe aurite (da, mi-am creat propriul sistem de evaluare a cărților, care nu se regăsește pe Goodreads: cinci steluțe aurite este treapta de deasupra celor cinci stele simple), sunt acele cărți care știu să portretizeze cât mai bine defectele personajelor.

Consider că una dintre cele mai mari provocări ale scriitorilor reprezintă construirea defectelor de caracter. Atâta timp cât nu vorbim despre basme, autorul trebuie să ofere complexitate și veridicitate fiecărui personaj al său, atribuindu-i atât calități, cât și defecte. Acest lucru a devenit de mult valabil chiar și în literatura pentru copii. Dincolo de Ilene Cosânzene și Feți frumoși, cărțile pentru copii creionează acum personaje care își recunosc propriile defecte și învață din greșeli.

cuplu in pagini

Dar în cărțile destinate adulților, provocarea este, desigur, mai mare. Acolo, există riscul ca personajele să devină antipatice sau, cel puțin, nepopulare. Am observat că anumiți autori, mai neexperimentați să zicem, se folosesc exclusiv de calități în conturarea personajelor. Acestora le sunt atribuite trăsături morale, dar și fizice, fără cusur. Astfel, personajele feminine sunt zvelte, frumoase dar modeste, inocente dar puternice, au dreptate în fiecare împrejurare, sunt generoase, altruiste, empatice – continuați voi lista. Iar cele masculine, vai! Sunt bărbați extrem de chipeși, capabili să conducă business-uri gigant cu toate taxele plătite la zi, dar în același timp doritori de a-și întemeia oricând familii și de a face copii.

Din nefericire, cărțile de acest gen eșuează, fiindcă este imposibil să imaginezi scenarii reale în care aceste personaje să nu greșească. Iar când inevitabil o dau în bară, cititorii sunt intrigați – nu în sens pozitiv – știind că aveau de a face, de la bun început, cu niște perfecți. Autorul astfel se contrazice și își pierde credibilitatea. Același lucru se întâmplă și cu cărțile în care defectele personajelor, deși există, nu oferă un sens povestirii. Adică nu sunt bine plasate în context, astfel încât să le putem înțelege și, în cele din urmă, recunoaște la propria persoană.

Aici îmi doream să ajung: Cărțile care m-au răscolit, care m-au “întors pe dos”, care mi-au oferit ceva mai mult decât simpla satisfacție a lecturii, sunt cele care mi-au prezentat niște personaje defecte. Iar acele defecte, combinate cu calitățile și cu manifestarea acestora în cursul acțiunii, au creat ca niște ramificații în interiorul meu, făcând simbioză cu propriile mele defecte. Mi-au transmis un mesaj personal, pe care este chiar greu să-l împărtășești, în impresiile pe care le faci publice despre carte: Știu că asta faci și tu, asta simți și tu, la asta te gândești, atunci când nu se uită nimeni. Dar autorul nu îmi va arunca în față acest adevăr incomod, ci mă va face să-l deduc discret, citind acea carte, scrisă cu atâta talent.

Foto: www.illibraio.itstoriedicarta.forumfree.it

# # # # # # #

Silvia

Silvia este o cititoare si o visatoare, dar suficient de ancorata in realitate cat sa observe frumusetea din jur si sa scrie despre ea. Considera ca orice carte citita ofera o experienta valoroasa, iar imaginatia este un mijloc de transport sigur catre lumile ascunse in carti.

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare