scrisori

Noiembrie cu cărți și scrisori

de / September 8th, 2016 / 391 vizualizari

Dragă Noiembrie, meriți mai mult. Oamenii își aleg ca anotimp preferat, în general, fie vara, fie iarna. Și când spun că iubesc toamna, foarte rar se gândesc la Noiembrie. Recunosc, și eu prefer zilele călduțe și culorile ruginii ale lui Septembrie și melancolia lui Octombrie și privesc luna Noiembrie mai mult ca pe o punte de trecere spre sărbătorile de iarnă. Ceea ce este nedrept, întrucât Noiembrie are propriul farmec (și nu mă refer aici la Keanu Reeves).

Pentru a îndulci imaginea uneia dintre cele mai nedreptățite luni din calendar, am ales o temă de lectură pe sufletul nostru pentru Noiembrie. Antidotul perfect pentru vremea mohorâtă va fi și în acest an, lectura. Și ce temă frumoasă v-am pregătit! Scrisori. Am citit atâtea cărți minunate plecând de la scrisori, încât e păcat să nu le dedicăm (măcar) o lună.

Sperăm că sunteți la fel de entuziasmați ca noi de tema aleasă – mai ales dacă vă place să trimiteți și să primiți scrisori – și să ne asaltați cu propuneri. Chiar vrem să aflăm titluri noi, cu siguranță au scăpat cărți necitite care se încadrează în temă și vrem să remediem acest aspect. Fie că se regăsesc în titlu sau fac parte integrantă din poveste, dacă o carte are legătură cu scrisorile este numai bună de propus. Nu contează expeditorul, nici destinatarul, nici genul cărții – da, acceptăm și memorii – și nici nu vă impunem un număr limită de propuneri. Așa că, ce mai așteptați?

Cum propuneți? Dacă titlul la care v-ați gândit nu este de găsit pe site, lăsati-ne un comentariu (aici sau pe Facebook), trimiteți-ne un mail sau apăsati pe Propune carte, în partea stângă. În schimb, dacă volumul pe care doriți să îl recomandați este deja pe site, apăsati pe butonul Propune această carte de sub volumul respectiv.

Nu știu de voi, dar eu simt imboldul să mă așez la masă și să scriu o scrisoare – să scriu, da, nu să tastez. Așa că vă las, am de compus! Ne citim în Noiembrie (și în fiecare zi până atunci).

Sursa foto: Topoboi.com

# # # # #

MissValery

Miss Valery este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Cititoare in serie (cum altfel?) si pasionata de calatorii, filme si evadari, daca nu o vezi citind, inseamna ca e ori plecata prin cine stie ce locuri, ori la cinema, ori evadeaza din vreun escape room. O gasiti si la: viatasiacorddeoane.ro

Scrie un comentariu

[uam_ad id="21340"]

Alte articole
asemantoare