Fight. Dream. Hope. Love.

Iubesc muzicalurile (cu precadere cele frantuzesti). Iubesc povestea din Mizerabilii lui Victor Hugo si cred ca am vazut toate filmele si desenele inspirate din aceasta. Iubesc Parisul oricand, oricum, iremediabil. Chiar si atunci cand este intunecat, mizerabil si cuprins de revolte, ca in filmul lui Tom Hooper. Si atunci, de ce nu pot sa declar raspicat ca mi-a placut versiunea pentru marele ecran a muzicalului Les Miserables?

Aceasta beneficiaza de toate cele expuse mai sus si pluseaza si cu o distributie de exceptie: Hugh Jackman, Anne Hathaway, Russell Crowe, Amanda Seyfried, Helena Bonham Carter si Sacha Baron Cohen (da, da, Borat!), alaturi de multi, multi altii. Cu toate acestea, desi unele melodii inca imi mai staruie in minte, simt ca filmul ar fi putut mai mult, mult mai mult. Poate daca nu ar fi fost chiar TOATE replicile cantate, poate daca Russell Crowe ar fi fost un Javert mai convingator, poate daca lumea din sala de cinema ar fi fost mai entuziasmata… Nu as putea sa precizez cu exactitate care este motivul pentru care mi s-a zbarlit pielea o singura data, desi ma asteptam ca cel putin o ora si jumatate din cele aproape trei sa o petrec cu nasul in batista (si nu din cauza racelii).

Actorii au facut o treaba excelenta, deci cu siguranta nu este vina lor. Toti au avut momentul lor in lumina reflectoarelor, pe care l-au exploatat la maxim. Anne Hathaway in rolul lui Fantine este protagonista unuia dintre cele mai emotionante momente, iar piesa “I Had a Dream” te face sa uiti ca este o actrita cu mari sanse la Oscar si nu o cantareata cu multe premii Grammy. Hugh Jackman este sufletistul Jean Valjean, fostul prizonier 24601, convertit in primar, care reuseste, la randul lui, o interpretare de zile mari. Gavroche (Daniel Huttlestone) este adorabil, desi este ciudat sa il aud vorbind cu un pronuntat accent britanic. Numai de bine si despre Marius si Cosette, dar despre Eponine (Samantha Barks) de la foarte bine in sus. Doamne, cum le canta fatuca aceasta si ce talie subtirica are!

Trebuie sa il amintesc si pe Enjolras (Aaron Tveit), frumuselul de serviciu (daca ma intrebati pe mine), dar si pe Thenardieri, cuplul teribil interpretat cu mare haz (cum altfel?) de Helena Bonham Carter si Sacha Baron Cohen. Probabil ca stiti deja, dar mentonez ca toti acestia au cantat “live”, direct pe platourile de filmare, astfel incat emotiile transmise sa fie cat mai autentice. O initiativa riscanta, dar laudabila, a regizorului, care nu a vrut sa isi minta publicul.

Nu insist asupra povestii, ar trebui sa o stiti deja, ca doar vorbim despre un clasic al literaturii franceze. Chiar daca nu ati citit romanul lui Victor Hugo, poate sunteti familiarizati cu muzicalul care a stat la baza acestei adaptari, si care de 27 de ani se joaca doar cu casa inchisa. Caz in care veti recunoaste unele dintre melodii, precum “I Dreamed a Dream”, “Bring Him Home”, “Look Down” si “Do You Hear the People Sing?”

Va plac muzicalurile? Atunci e musai sa ii vedeti si pe “Mizerabilii” inceputului de 2013. Altfel, e suficient sa va descarcati coloana sonora.

P.S.: Cat adevar in versurile urmatoare (cantate de Gavroche cel adorabil):

This is the land that fought for liberty,

Now when we fight we fight for bread.

Here is the thing about equality:

Everyone’s equal when they’re dead.

 

#club de carte #mizerabilii #muzical #paris #victor hugo