mai cu poezie

Mai cu poezie

de / March 12th, 2020 / 52 vizualizari

Îmi amintesc, cu nostalgie, de perioada în care citeam poezie. Bine, când zic poezie, mă refer la Bacovia, Coșbuc, Goga, Eminescu, Stănescu, Topârceanu… Deci da, cam atât de multă vreme a trecut. Nu mă prea împac eu cu poeții contemporani și încercările moderne, fără de rimă și/sau ritm. Poate sunt eu învechită, depășită de evoluția eului liric, dar sunt dispusă să îi mai acord o șansă. Poate, vorba ceea, nu e ea poezia, săraca, de vină. Poate-s eu. Noroc că sunt maleabilă și sunt dispusă să îi fac loc în inima și biblioteca mea. Dacă mă convinge, adică.

Așa că, îndemnul lunii Mai este: shoot us with your best poetry! Clasică, modernă, abstractă, lirică, chiar nu contează, în versuri să fie. Ajutați-ne să (re)descoperim farmecul pierdut al poeziei, pentru că azi, mai mult că niciodată, ni se pare că avem nevoie de poezie în viață noastră. Și, ca să fie clar, nu așteptăm doar propuneri de cărți semnate de autori români. Și nu doar poezie cu rimă încrucișată, îmbrățișată, împerecheată. Acceptăm și volume de haiku, catrene, elegii, epigrame, sonete, poeme în proză, limericks etc.

Și dacă tot ne-am avântat pe acest tărâm liric, plecând de la premisa că “românul s-a născut poet”, așteptăm, în comentarii, pe mail, pe Facebook, pe Instagram, unde vă este vouă mai ușor, și poezii compuse de voi. Scoateți poetul din voi la înaintare, vrem să îl cunoaștem! Noi ne-am tot lăudat cu poetii din familia de cititori în serie (redacție sună prea prozaic) și o vom face în continuare, mai ales că acum avem și pretextul ideal.

Revenind la propunerile noastre, dacă titlul la care v-ați gândit nu este de găsit pe site, lăsați-ne un comentariu (aici sau pe Facebook), trimiteți-ne un mail sau apăsați pe Propune carte, în partea stângă (tot pe site). În schimb, dacă volumul pe care doriți să îl recomandați este deja pe site, apăsați pe butonul Propune această carte de sub volumul respectiv.

Să fie Mai cu poezie!

Sursa foto: Photo by Thought Catalog from Pexels

# # # # # # #

MissValery

Miss Valery este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Cititoare in serie (cum altfel?) si pasionata de calatorii, filme si evadari, daca nu o vezi citind, inseamna ca e ori plecata prin cine stie ce locuri, ori la cinema, ori evadeaza din vreun escape room. O gasiti si la: viatasiacorddeoane.ro

Un comentariu

Comenteaza

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare