Literatura română contemporană pentru copii – încotro?

de / February 15th, 2016 / 771 vizualizari

literatura pentru copiiÎn România, literatura pentru copii autohtonă a devenit un fel de Cenușăreasa: cu toții ne entuziasmăm când citim un text de un autor contemporan, dar de prea multe ori trebuie să își piardă condurul ca să îi cumpărăm cărțile. Când vine vorba despre achiziția de cărți pentru copii ale scriitorilor în viață (exceptând cazul în care autorul ne este rudă/ prieten), stăm și medităm îndelung, iar de cele mai multe ori alegem tot povești clasice.

Ce se află în spatele acestei decizii e extrem de simplu: cărțile clasice știm că au avut succes la public, le cunoaștem, le-am citit și recitit de zeci de ori, ne oferă un sentiment de siguranță, nu apare „riscul” ca cei mici să ne pună întrebări la care să nu știm să răspundem. Această gândire a determinat marile edituri din România să fie reticente la autori contemporani și să adopte o strategie de marketing anti-literatură românească pentru copii, importând, prin traducere, cărți devenite bestseller internațional. E o rețetă de succes care nu are cum da greș.

În România nu se poate trăi numai din scris. O știu și eu, o știți și voi. Toți scriitorii români contemporani își asigură veniturile necesare traiului de zi cu zi din alte surse, motiv pentru care de multe ori trec ani de zile până publică o carte nouă. Și aici nu mă refer doar la cei ce scriu cărți pentru copii, ci la toți scriitorii. Dar în străinătate se poate. O demonstrează scriitorii profesioniști, care sunt plătiți la fiecare lectură cu public. În România, de foarte multe ori, scriitorii înșiși își plătesc deplasările pentru lansări de carte, pentru promovarea editurii și a titlului. La edituri, chiar și strategiile de marketing se axează pe reclamă (uneori excesivă) la cărți importate, lăsând în umbră cărți românești, de cele mai multe ori mai calitative și mai interesante – cu mici excepții (de exemplu, grupul editorial Art). Veți spune că am frustrări. Și recunosc, da, am frustrări. Mă enervează când vorbesc cu cadre didactice despre scriitori români contemporani și se uită la mine ca la o poartă de lemn fără clanță, ca și cum aș inventa pe loc acele nume, mă enervează când întreb copiii despre autori români în viață și îmi povestesc despre Ion Creangă și Mihai Eminescu, mai am puțin și fac spume când observ cum în manuale sunt reciclate la nesfârșit aceleași texte, iar opere moderne sunt trunchiate și scoase din context, rezultând niște gogomănii mai mari decât cei care le-au ales.

De ce ar fi bine să citim copiilor literatură românească, și mai ales contemporană? Pentru că ne pierdem identitatea! Cu ce e mai prejos mitologia românească în comparație celelalte atât de evidențiate? De ce preferăm dragonii în detrimentul balaurilor, elfii în locul spiridușilor, prinți (de orice fel) în opoziție cu Făt Frumos și Ileana Cosânzeana? Câți copii mai cunosc basmele, miturile, panteonul românesc? Prea puțini, aș zice. Iar pentru cei care vor să cunoască mitologia românească, opțiunile sunt puține. Am citit de curând niște cărți foarte faine semnate de Sînziana Popescu (seria Andilandi, editura Mediamorphosis) și mi-am dat seama că există speranță: blajinii, ielele, zmeii, strigoii, toți fac casă bună în aceste cărți și îi expun pe copii la o latură a identității lor pe care nu o cunosc: ființele fantastice românești. Și, poate, inspirați și curioși de ceea ce citesc, vor dori să caute mai departe, să cerceteze, să studieze, și vor descoperi că există o lume fantastică autohtonă excepțională, iar balada Miorița, Meșterul Manole sau Zburătorul nu vor mai fi atât de greu accesibile.

Sinziana Popescu- carti

Un an de zile mi-a luat, din momentul în care am citit cele 3 cărți ale seriei, să dau drumul acestui articol. Mai întâi, pentru că nu reușeam să aleg felul în care să scriu despre serie – interviu, articol, eseu, editorial… apoi, pentru că nu mi se adunau cuvintele, zburdau care încotro și nu mă puteam concentra. Între timp, am dat și unor copii să citească aceste cărți, iar reacția lor m-a determinat să îmi iau inima în dinți și să pun degetele pe tastatură. Iunia Bulzan (13 ani, Școala Gimnazială nr. 30 Timișoara) m-a ajutat și cu o părere despre cărți:

La prima impresie, par cărți cu morală. Totuși, sunt mai mult de atât , sunt povești, aventuri.

În primele pagini îl întâlnești pe Vlad, un băiat „tulburat”. Îi urmărești încercarea de a duce pasărea Andilandi sau pasărea-oglindă, care arată ca sufletul stăpânului său, în Poiana Vie, întrebându-te ce ai face tu dacă ai fi în situația lui.

Chiar dacă motivul pentru care e Vlad supărat este chiar comun, modul în care este rezolvat este magic. Cartea te face să te simți chiar acolo, lângă Vlad, de aceea, atunci când o termini, ai impresia că, de fapt, tu ai trecut prin toată aventura aceea și acum te-ai vindecat.

Cam aceeași poveste este și cu a doua carte. Dacă nu simți că ai aceeași “tulburare” ca Andrei, atunci Lucia sigur ți se va potrivi. Ești vindecat din nou!

În a treia carte, lucrurile se complică. Ana e cel mai “tulburat” copil pe care l-am văzut! Pe la jumătatea cărții, începe să te cuprindă disperarea. Dacă le-o va da pe Andilandi Ielelor?!

Ah, apropo, dacă nu știi ce sunt alea Iele, sau dacă nu ai cuvintele Căpcăuni, Solomonari și Sânziene în vocabular, trebuie neapărat să citești cartea. E una dintre puținele cărți care folosesc folclorul românesc vechi. Eu cred că este interesant și amuzant, ca să nu mai vorbim de original, să incluzi legende și mituri din bătrâni într-o carte contemporană. Copiii pot acum să se joace de-a căpcăunii și zmeii sau de-a sânzienele, în loc sa înghită toate prințesele roz și toți robotii, ninja și orice mai este la televizor.

Felicitările mele autoarei!

Prezentarea făcută de Iunia nu poate decât să mă încânte și să mă convingă, încă o dată, că literatura românească contemporană mai are o șansă. Șansă pe care se pare că o întrezărește și Sînziana Popescu:

Sinziana-PopescuDin câte am remarcat în decursul peregrinărilor mele prin țară și prin străinătate, din discuțiile avute cu „publicul țintă” în urma diverselor lecturi publice susținute în mai multe orașe din România și Suedia, copiii nu fac vreo diferență între cărțile scrise de autori români și cele scrise de autori străini. Pentru ei există doar cărți bine scrise și cărți mai puțin izbutite, indiferent de cine le semnează. Copiii împart cărțile simplu, în două categorii: cărți interesante, pe care le citesc cu plăcere, și cărți plictisitoare, pe care le abandonează pe parcurs. Nu îi interesează dacă o carte este premiată sau nu, câte recenzii favorabile are la activ, cât lobby i se face în lumea literară ori dacă le este sau nu impusă de programa școlară. Nu le pasă de chestiunile care pentru noi contează încă prea mult, deși poate n-ar trebui. Înțeleg nevoia părinților și a profesorilor de a le oferi cărți de calitate, dar oferta trebuie să fie cât mai diversă, iar alegerea finală trebuie să fie a copiilor, nu a noastră. Copiii de azi vor cărți scrise pe limba lor despre problemele lor. Și cam atât. De regulă, nici măcar nu se obosesc să afle numele autorului (român sau străin!) până când acesta nu îi cucerește cu cartea citită. Cu alte cuvinte, au un sistem de selecție mult mai abrupt decât al nostru, al adulților, dar poate mai corect. Din păcate însă, pe la noi, copiii nu sunt lăsați să-și aleagă singuri cărțile. Sau, oricum, acest lucru se întâmplă mai rar. Și atunci apar problemele – ei nu citesc ce le oferim noi, iar noi ne plângem că ei n-o fac sau că „nu mai citesc la fel de mult cum citeam noi la vârsta lor”. Iar literatura română contemporană pentru copii e prima care are de suferit în aceste condiții, pentru că e oricum ultima pe lista majorității editurilor noastre, care continuă să creadă că tot ce vine din afară are mai mare priză la public, „că vinde mai bine”.

Speranța mea e în faptul că mai nou, la inițiativa unor profesori de limba română, au început să răsară prin școli cluburile de lectură și cluburile de teatru. În plus, unele edituri au început să organizeze tot mai des lecturi publice în librării și biblioteci. Cred că e important să avem cât mai multe asemenea „laboratoare”, locuri în care copiii pot testa, pot discuta între ei și pot descoperi ce fel de cărți vor să citească, pentru că numai așa se va putea echilibra balanța dintre cerere și ofertă într-o piață de carte mică, așa cum este a noastră. Și sunt convinsă că pe măsură ce fenomenul cluburilor de lectură va lua amploare, literatura română contemporană pentru copii va câștiga teren. Nu știu dacă își va reintra din nou în drepturi, dacă va fi iarăși ceea ce a fost înainte de ’89, când literatura pentru copii de la noi era o forță, dar sunt sigură că din ce în ce mai multe cărți scrise de autori români contemporani vor ajunge la publicul lor țintă.

Dan Mihu, PR-ul editurii Mediamorphosis, ne-a dezvăluit de altfel că nu știe să existe metrici legate de piața de carte pentru copii din România, iar barometrul de consum cultural nu oferă date decât pentru subiecții cu vârste mai mari de 18 ani:

Mediamorphosis a fost fondată în 2008 și a prins din plin tocmai momente turbulente, precum prăbușirea numărului de librării, al celui de biblioteci, suspendarea programelor de achiziții de carte pentru fondurile publice și, ulterior, reducerea accelerată a numărului de edituri, falimente răsunătoare printre distribuitori și tipografii, eliminarea aproape totală a politicilor de încurajare a consumului de carte etc. Veți găsi în declarațiile altor actori ai acestei piețe de carte cifre globale privind valoarea acesteia sau numărul estimat de cititori. Nu știm pe ce se bazează. Senzația noastră este că o bună parte din deciziile editoriale se iau pe bază de instinct, nu pe cercetări autentice de piață. E o loterie în care toată lumea încearcă să minimizeze riscurile: sunt preferați anumiți autori, care și-au dovedit deja puterea de seducție; sunt preferate seriile, pentru că în jurul lor se pot construi comunități de fani; sunt preferate cărțile străine care au fost sau sunt pe punctul de a fi ecranizate. Nu spunem că e bine sau rău, dar în lipsa unor instrumente științifice, ne mulțumim cu astfel de „metode” primitive. Până și noi, o editură mică, avem un autor preferat, Sînziana Popescu, și o serie cu care încercăm să ne identificăm, Andilandi. Alte țări au institute dedicate studiului cărților pentru copii, rapoarte statistice anuale ale bibliotecilor naționale sau ale uniunilor de creatori sau de editori. La noi, cine are datele de genul celor despre care discutăm, le păstrează.

Așadar… ce putem face? Putem susține piața autohtonă de literatură pentru copii, cumpărând cărțile care ne plac și nu doar descărcând fișe de pe internet. Ne plac poveștile unui autor român? Haideți să îl ajutăm să se facă (și mai) cunoscut, achiziționându-i cărțile și recomandându-l prietenilor. Acesta va fi primul semnal de alarmă către edituri, epuizarea stocurilor, că oamenii citesc și literatură românească! Poate că românul s-a născut poet, dar de ce nu dăm cezarului ce este al cezarului – haideți să încurajăm copiii să experimenteze cu literatura românească contemporană! Eu aș începe introducând în biblioteca fiecărui școlar seria Andilandi – o alegere care nu poate da greș!

*Seria Andilandi poate fi comandată de pe situl editurii, aici.

Foto: freeimages.com, Editura Mediamorphosis

# # # # #

Patricia Lidia

Inginer, femeie și mamă în viața reală, autor de texte pentru copii și jurnalist cultural neoficial în viața virtuală...

Un comentariu

Comenteaza

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare