Lansare de carte perfect defectă: Defecți de Cecelia Ahern

de / August 25th, 2017 / 508 vizualizari

Am primit cu mare entuziasm cartea Ceceliei Ahern, Defecți, primul roman YOUNG ADULT al autoarei. Vă anunțăm acum lansarea inedită pregătită de editura All! Marți, 29 august, de la ora 19.00, în Gradina Secretă a librăriei Cărtureşti Verona, va avea loc un eveniment perfect defect, o confruntare între Defecţi şi Perfecţi, condusă de bloggeri de carte, reprezentanţi ai Bookhub.ro şi Literatura pe tocuri.

Haide şi tu în public! Vei fi angrenat în jocuri şi activităţi de echipă, vei socializa cu alţi iubitori de carte şi vei trece prin provocări care te vor distra, toate inspirate de volumul DEFECŢI, de Cecelia Ahren. 

Nu contează dacă vei fi în tabăra Defecţilor sau a Perfecţilor, confruntarea îţi va demonstra un singur lucru: e bine să fii tu însuţi, indiferent care îţi sunt defectele.

Nu există căştigători, există doar premii, pentru ambele tabere: cărţi, tricouri şi puzzle-uri personalizate!

Despre DEFECŢI:

„Un roman captivant pe care ți-e foarte greu să îl lași din mână“ (School Library Journal), „Defecți” a fost publicat deja în 15 țări și deschide seria cu același nume, semnată de autoarea bestsellerului „P.S. Te iubesc”.

„Tot ce scrie Cecelia Ahern vine din inimă”, notează „Sunday Tribune” și este confirmat de succesul internațional al scriitoarei. A scris această poveste cu dragoste, cu pasiune, dar și cu furie, încercând să transmită un mesaj foarte puternic pentru publicul tânăr: niciunul dintre noi nu este perfect, a fi om înseamnă a avea defecte. Romanul deschide ușa de acces către o societate distopică, în care perfecțiunea este obligatorie. Cei care iau decizii greșite, necalculate, Defecții, sunt însemnați cu fierul încins. De asemenea, Defecții trebuie să poarte o banderolă cu litera roșie „D” pe mânecă tot timpul, pentru a putea fi identificați în public și dați drept exemplu. În acest context, atitudinea de revoltă a unei adolescente ar putea să o coste viața.

Celestine North, eroina principală a romanului, se poate mândri cu o viață perfectă. Este o fiică exemplară, toți profesorii și colegii o plac și este iubita celui mai fermecător băiat din liceu, Art Crevan. Dar, într-o zi, ajunge într-o situație care o determină să acționeze din impuls, nesocotind toate regulile societății perfecte în care trăiește. Prin urmare, va fi pedepsită și va trebui să suporte consecințele sfidării ei. Ar putea merge la închisoare. Sau, mai rău, ar putea fi însemnată. Ar putea fi acuzată că este Defectă.

Pagina evenimentului: https://www.facebook.com/events/166111420626424/

„Cecelia Ahern atrage atenția asupra capcanelor în care poate cădea omenirea în ziua de azi: cât de repede se găsesc țapi ispășitori care sunt pedepsiți în public.” – The Guardian

Cartea este disponibilă la Elefant, aici, la Libris, aici, la Cartepedia, aici,
și pe situl editurii All, aici >>

SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm. 

# # # # # #

Serial Readers

The Club Of Serial Readers este locul in care te intalnesti cu prietenii tai sau cu alti pasionati de lectura si discuti despre cele mai citite carti, cele mai interesante povesti.

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare