La limită de Diana Farca la clubul de lectură de la Penitenciarul Timișoara

de / August 16th, 2018 / 136 vizualizari

Pentru mulți oameni, cărți în penitenciar generează două reacții:
– ironii, aluzie la cărțile scrise de deținuți politicieni ca să își reducă pedeapsa (prevedere ce nu mai este luată în calcul de oficiali pentru eliberarea condiționată)
– râs, părând a fi un oximoron

Însă, de doi ani de zile la Penitenciarul Timișoara se desfășoară, săptămână de săptămână și lună de lună, un club de lectură serios, la care se discută cărți ale unor scriitori români contemporani, dar se și fac lecturi publice și lansări ale unor titluri recente. Moderatorul este nimeni altcineva decât subsemnata, așa că sunt în același timp subiectivă, dar și în cunoștință de cauză.

Lansarea romanului "La limita" de Diana Farca la Penitenciarul Timisoara

Unul dintre scriitorii care și-a lansat de curând cartea la clubul de lectură de la Penitenciar este Diana Farca. Pentru persoanele care nu au avut ocazia să o cunoască, Diana este o tânără înaltă, frumoasă și deșteaptă, creștină, melomană, cinefilă, pictoriță, colecționară de viniluri, timbre, hărți, cărți și ceasuri. Iubește să gătească și să mănânce dulciuri. Înghețata e prima ei iubire. Dar, mai presus de toate, este un om cu un suflet mare: Pentru că am avut o adolescență marcată de lipsuri, am făcut din voluntariat un mod de viață., mi-a spus ea într-o discuție amicală, nesecretă. Cred în pronia divină și în predeterminare, dar și în liberul arbitru. Nu îmi plac absolutizările și consider că putem schimba macazul vieții noastre, prin alegeri. Acest paradox reprezintă, după mine, chintesența spiritualității.

Activitatea ei în mai multe domenii în paralel (voluntariat social, jurnalism, literatură) mă uimește. Dar nu are un secret: Am grave lacune în sectorul organizării, fie lucrez cât un măgar de prăsilă, fie huzuresc, însă învăț calea de mijloc. Cred că secretul e măsura  sufletească investită în fiecare proiect întreprins.

Pasiunea pentru citit o are de mică, s-a dezvoltat inerent și cea pentru scris, însă profesoara sa de limba română din generală a fost strictă și a impulsionat-o să se autodepășească. Inevitabil, talentul și munca s-au reunit și au rezultat mai multe scrieri minunate, concretizate, până acum, prin romanul “La limită”: Romanul a fost panaceul meu sufletesc. Am început o relație înainte de a-mi cicatriza rănile afective din precedenta și nu am încetat să îl iubesc pe fostul partener. Îl cheamă Lucian, așa că romanul a fost o formă de a-mi decanta sentimentele și o subtilă declarație de iubire. În carte, Albert o pierde pe Lucia, în ghearele morții, iar eu am simțit atunci că l-am pierdut, în fața circumstanțelor. Până și titlul romanului strigă din toți rărunchii lupta sa interioară: Când l-am scris, m-am simțit “La limita” neputinței și depășirea ei a devenit piatra mea de hotar.

“La limită” este un roman captivant, o carte cu întorsături de situații, încurcături de tot felul și o prietenie interesantă dintre un bătrân și un tânăr adolescent. Cei doi se sprijină reciproc, tânărul redă încrederea și voiciunea bătrânului, iar cel din urmă îi pavează primului drumul cu experiența lui amplă de viață. Am întrebat-o pe Diana care este fragmentul din roman care să rezume mesajul pe care vrea să-l lase în urmă, mi-a răspuns fără să stea pe gânduri: Motto-ul celui de-al treilea capitol, de James Arthur Baldwin, «Dragostea ne dă jos măştile fără de care ne este frică să trăim şi în spatele cărora nu putem trăi.»

Ce mi-a plăcut foarte mult la acest roman a fost realismul cu care este scris. Există anumite pasaje și descrieri care te fac să trăiești atmosfera descrisă. E și cazul scenelor ce prezintă Revoluția de la 1989, netrăite de Diana (și nici de mine, de altfel) pentru că era prea mică la acea vreme, dar care au fost surprinse extrem de bine, conform părerii celor care au trecut prin acele momente. Este dovada clară că documentația este foarte importantă pentru Diana, sau cel puțin la fel de importantă ca scrisul propriu-zis, pentru că «nu poți avea un univers fără a intra în el cu mintea», cum enunță și fizica cuantică: În ficțiune, documentarea te ajută sa construiești repere palpabile, prin care livrezi o poveste credibilă cititorului.

Lansarea romanului "La limita" de Diana Farca la Penitenciarul Timisoara

La clubul de lectură de la Penitenciar, “La limită” a fost foarte bine primit. Deținuții au apreciat povestea, morala cărții, dar și carisma și deschiderea spre comunicare a autoarei. Deopotrivă, și Diana a fost plăcut surprinsă de ideea acestei lansări neconvenționale: Am ținut morțiș să nu devină o întâlnire „oportunistă”, prin care să câștig capital de imagine, pe seama deținuților. Publicul de la penitenciar a fost cel mai exigent de până acum, din punct de vedere intelectual, și asta nu pentru că lansările anterioare ar fi fost lipsite de substanță, ci pentru că deținuții au avut prezența de spirit, răbdarea, atenția și timpul să observe detalii. În plus, au un simț critic dezvoltat și un realism nemaiîntâlnit. M-am simțit în deplină siguranță și am rămas profund impresionată de bunele condiții din penitenciar. După răspunsurile lor, clubul de lectură e o briză de libertate, după care tânjesc, pe durata încarcerării. Toate întrebările au fost inspirate și m-au forțat să gândesc în afara zonei de confort. M-a impresionat perspicacitatea lor, per ansamblu și mi-au semnalat un citat, de pe la pagina 35, care s-a vrut a fi un aforism inspirat, dar care conține o repetiție nefericită și a sfârșit prin a deveni o tautologie memorabilă.

În prezent finalizează încă un roman, ce stă să apară în scurt timp: “Spitalul de suflete” e cel de-al doilea roman de ficțiune, scris într-un registru stilistic distinct, care pune în discuție normalitatea și percepția noastră asupra ei. Cartea e gândită ca un puzzle mental, care sondează diferența dintre aparențe și esență. Percepția cititorilor e ”alterată” voit, prin două planuri narative. Sunt prezentate iluziile personajelor, în prima jumătate a cărții și realitatea necosmetizata, în cea de-a doua parte. Am sintetizat depresia, dependența de heroină și schizofrenia, cu tot cu drumul înapoi către Apartenență si am vrut să zgâlțâi prejudecăți.  Lansarea va avea loc în septembrie și am început documentarea pentru cel de-al treilea volum.

Aștept cu nerăbdare acest al doilea roman, dar mai ales aștept lansarea acestuia la clubul de lectură de la Penitenciarul Timișoara. Cei mai importanți critici literari sunt cititorii, iar deținuții cu siguranță sunt dornici să se facă auziți!

Cartea este disponibilă în librării sau poate fi comandată pe situl dianafarca.ro.

# # # # # # # #

Patricia Lidia

Inginer, femeie și mamă în viața reală, autor de texte pentru copii și jurnalist cultural neoficial în viața virtuală...

4 Comentarii

Comenteaza

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare