Interviu – guest post – realizat de Mirabela Soare.

La 25 de ani, Irinel Pană este actor, profesor de actorie, regizor artistic, referent cultural, scenarist și, nu în ultimul rând, om de litere, absolvent al Facultății de Litere și Științe din Ploiești, specializarea română-engleză și masterand cu o lucrare fantastică în care a studiat dramaturgia lui Matei Vișniec.

De curând, colaborează cu diferiți comedianți din România, făcându-se cunoscut pe scena iUmor, deși succesul nu îi lipsea nici înainte, căci de-a lungul anilor, Irinel Pană a primit nenumărate titluri la festivalurile de teatru din țară.

Bineînțeles că teatrul și literatura sunt coexistente, iar tânărul artist le îmbrățișează pe amândouă și le transmite aceste valori copiilor pe care îi pregătește în ale teatrului.

Și pentru că SerialReaders este  unul dintre cele mai cunoscute și accesate cluburi de carte, l-am invitat pe Irinel Pană să ne povestească despre dragostea lui pentru literatură, teatru, scriere și viață.

SR: Salut, Irinel! Spune-ne dacă mai e ceva de adăugat despre tine. Ești un om complex: actor, profesor, regizor artistic, scenarist, referent cultural. De unde energia?

Bună ziua! Îmi pare bine că vă pot răspunde aici și vă mulțumesc pentru acest interviu. Wow, mă simt răsfățat… și acum, văzănd aceste profesii una după alta, culmea și cu virgulă între ele, mă gândesc când am făcut eu toate astea. De unde energia?! E simplu… iubesc teatrul mai mult decât pe mine însumi și toate aceste profesii, toate aceste lucruri pe care le fac se leagă, sunt în relații strânse și am energia necesară să le fac pe toate fiindcă vreau să demarez acțiuni care să conteze. Am multe de spus și de făcut, vreau să fac lucruri care să însemne ceva, nu doar pentru mine, eu am satisfacție sufletească și un salariu modest cu care mă descurc, dar la finalul zilei oboseala e a naibii de plăcută.

SR: Momentul umoristic de la iUmor a fost creat de tine, nu? Cum îți vin ideile pentru piese? Spune-ne despre ele, mai ales pentru că scrii atât piese pentru copii, cât și pentru cei mai mari.

Da! A fost scris de mine. A fost scris prin 2014 cred… l-am scris pentru un festival de umor studențesc. Scriam din dorința de a face cât mai mult teatru, se punea accent pe orginalitate și umor de calitate, nou și original, fără contații sexuale, un umor în stilul de demult, umorul lui Dem Rădulescu, regretatul Toma Caragiu, Tamarei Buciuceanu.

Ideile cum să nu îți vină când oamenii sunt atât de amuzanți? Doar trebuie să fii un bun observator și să privești situațiile într-o lumină bună, să iei comicul din orice.

Cum a spus și Charlie Chaplin: „o zi în care nu ai râs este o zi pierdută”. Noi de ce nu o facem?! Am eu răspunsul… ne grăbim. Și fericirea asta, dacă stau bine să mă gândesc, este și e o autoinducere. Piesele mele pleacă în general de la un subiect care mie îmi place și din care pot să scot umorul. Fiindcă, scriind pentru mine și pentru copii, nu scriu tragedii sau drame. Plec de la subiectul de bază și după aceea, replicile îmi vin de la sine.

Nu pot să scriu la comandă, e greu, foarte greu. Trebuie să vreau să fac treaba asta și să mă inspire ceva. Ideea cupletului umoristic pentru iUmor, mi-a venit într-o zi când mă îndreptam spre facultate, eram într-un mijloc de transport în comun, mă uitam pe geam și auzeam un amalgam de voci. Vocile călătorilor. Mă uit și văd că unii discută despre fotbal, alții despre fete, alții despre serialul preferat, alții despre examene, adulții despre facturi și mai știu eu ce. Eh, în momentul ăla, mi-a venit inspirația și am zis: cum ar fi dacă eu i-aș întrerupe și subiectele să fie asemănătoare, dar să se potrivească? Și de la asta a plecat totul.

SR: De ce l-ai ales pe Matei Vișniec pentru lucrarea de la master? Nu neg, este excepțional, dar vreau să ne spui părerea ta, venind din mediul teatrului. Presupun că îl recomanzi cititorilor, eu una sunt fascinată de scrierea lui.

Da, îl recomand cu tot sufletul. Nu este o lectură ușoară. La început și eu am fost reticent. L-am dorit pentru a înțelege mai bine tainele teatrului, pentru a mă autodepăși în domeniul artistic. Este un  teatru absurd, având și inspirații din dramaturgia italiană, vezi Luigi Pirandello. Nu avea cum să nu mă stârnească.

Însă, din păcate, teatrul ca instituție a suferit modificări. Oamenii vin la teatru, dar vin mai mult la comedii, fiindcă deja au dramele lor proprii. Vor să se relaxeze și, din comoditate, nu mai vor să părăsească sala de teatru și să își pună întrebări: „Băi, ce a vrut actorul ală să spună prin replica aia?”. Vor totul de-a gata.

Piesele lui Matei Vișniec nu mai sunt atât de mult puse în scenă la noi în țară, ale lui și ale altor dramaturgi ai teatrului absurd.

Totuși, pentru un iubitor de teatru, pentru un consumator al literaturii dramatice, este important, ba chiar neapărat, să fie cunoscut.

SR: Acum, dacă tot te-am plimbat prin timp și spațiu, te întorc la Vasile Alecsandri a cărui dramaturgie ai avut-o ca temă în lucrarea de licență. Ai preferat să mergi cronologic, de la Alecsandri la Vișniec. Îl preferi pe vreunul în detrimentul celuilalt?

M-ai plimbat și nu am obosit deloc. Îmi place călătoria asta. Nu a fost o preferință cronologică. L-am dorit pe Alecsandri, fiindcă eram îndrăgostit de personajul Chirița, eram îndrăgostit de Matei Millo, actorul care a făcut primul travesti. Pe vremea aceea, femeile care deveneau actrițe erau considerate femei ușoare, iar personajele feminine erau interpretate de bărbați, o provocare mare pentru un actor, dacă mă întrebați pe mine. Alegerea  temei nu a fost o hotărâre arbitrară, din contră, l-am dorit pe Alecsandri, deoarece ca actor voiam să pătrund în misterele lui, să intru cât pot de mult în lumea sa.

A pus bazele Teatrului din Iași, fiind inițiator. Citind, am descoperit „Sânziana și Pepelea” o feerie incredibilă pe care o recomand, am cunoscut „Ovidiu”, mulți neștiind că el a fost proscris. Mulți beau vinul „Lacrima lui Ovidiu” și nu știu de ce se numește așa, ca să fac o paranteză.

Plus de asta, Alecsandri a avut parte de un public nepregătit, piesele sale au cunoscut un public nepregătit, atunci oamenii nu știau ce-i ăla teatru. Și, cu timpul, educarea publicului de teatru este datorată lui.

Eu sunt înnebunit după Caragiale, Doamneeeee, cât este de actual. Nu știu cum încă se regăsește un Cațavencu, o Zoe, un Dandanche, se regăsesc și Chiriță. Vara. Cel puțin, Chirițele, ele care ies la poartă și au discuții de bon ton. Iertată să-mi fie ironia, dar n-am putut să mă abțin.

SR: Iertată îți e, căci îi cunoaștem relevanța. Să revenim la tine. Văd că ai început să colaborezi cu diverși comedianți din țară.  Să ne așteptăm la mai multe proiecte, piese scrise, poate o carte?

Da, colaborez cu cine pot și cine mă dorește. Pentru o bună vizibilitate, de ce să mint, dar și din dorința de a face cât mai multe lucruri care să mă împlinească pe mine ca om.  Proiecte da, sigur că vor fi. Joc în piese, scriu momente de teatru. Sper să am condei și inspirație. O carte, nu știu. Sper ca de-a lungul timpului să unesc tot ce am scris și să fie cuprinse într-o carte. Știu deja cum s-ar numi: „Promite că zâmbești!”

SR: Preferi să fii omul din spatele scenei sau omul de pe scenă?

Oooo! Punct sensibil. 10 puncte! Sunt două lucruri difierite și nu credeam vreodată că pot fi atât de diferite. Îmi ard picioarele dacă nu sunt pe scenă. Însă pe copiii pe care eu îi pregătesc încerc să-i învăț ce alții m-au învățat pe mine. Doamna Toni, profesoara mea, m-a educat în ale teatrului și i-am furat pedagogia și suflul acesta. Când sunt pe scenă elevii mei, devin omul care fierbe de emoții pe langă cortină, iar la Casa de Cultură a Studenților și în alte locuri în care joc, devin omul care spune replica și încearcă să transmită emoții.

SR: Acum, fiind omul din spatele cărților, ce le recomanzi cititorilor? Omul din spatele scenei ne poate recomanda și el piese de teatru la care să mergem. Nu „vă” sfiiți, Irinel!

Eu vă recomand cartea mea preferată „Singur pe lume” de Hector Malot. Șiiiiii, pentru iubitorii de teatru, mai ales pentru fete, recomand dramaturgia lui Mihail Sebastian, piesele „Insula” și ”Steaua fără nume”.

Dacă sunteți în Ploiești, vă aștept pe data de 18 aprilie, la ora 18:00 la premiera piesei de teatru „Firfirică” de Stroe și Vasilache, la Casa de Cultură a Studenților. E o comedie atât de spumoasă, încât vreme de o oră și ceva, problemele vor fi uitate. Intrarea liberă. Accesul persoanelor care nu apreciează arta este strict interzis.

SR: Mulțumim mult pentru recomandări și pentru răspunsurile tale. Noi îți urăm succes cu toate proiectele tale și așteptăm vești.

Și eu vă mulțumesc pentru interviu. Succes în tot ce faceți și… la câți mai mulți cititori! Numai bine!

Momentul de la iumor poate fi vizionat aici:

#club de carte #featured #interviu #Irinel Pana #iumor #serial readers #umor