Bookfest 2017 - agloneratie

Insuportabila aglomerație a ființelor

de / May 29th, 2017 / 218 vizualizari

Și am zis că nu mă mai duc la târgurile de carte în weekend. Dar nu, eu tot Batman! Batman! Cine credeți că se lupta cu mulțimea sâmbătă, pe la 2, trecut de fix? Exact.

Să o spun pe-aia dreaptă, planul inițial era să trec pe la Bookfest vineri seara, imediat după muncă. M-am ținut de plan (și de lista de cărți, în mare), doar că două ore și două mâini s-au dovedit a nu îmi fi suficiente, așa că a trebuit să mă întorc și sâmbătă. Din fericire, reușisem să îi salut și chiar să îi prind în poză pe câțiva dintre prietenii de la edituri încă de vineri, altfel aș fi fost nevoită, cel mai probabil, să aștept următoarea ediţie Bookfest (când o să știu mai bine și o să mă duc de miercuri).

Weekendul înseamnă alergătură, lansări peste lansări – se mai întâmplă să fie un singur rând pentru autografe de la autori diferiți -, zumzet, agitație, puzderie de copii. Dar, în ciuda oboselii, concluzia este una singură și este optimistă: lumea chiar cumpără cărți. Foarte rar mi s-a întâmplat să văd persoane fără cel puțin o carte în brațe, dar și pe acelea le suspectez că abia ajunseseră la târg. Printre atâtea edituri, cu oferte care mai de care, să pleci acasă cu mâna goală pare o misiune imposibilă. De parcă nu ar fi fost suficient de tentante cărțile, editurile au plusat în acest an cu sticle de vin, ciocolată, cafea, insigne, postere. Poate data viitoare se gândește cineva să ofere și timp pentru citit.

Ce am remarcat? Titlurile mai vechi se găsesc greu (spre deloc) la târg, noutățile sunt la putere – să țineți cont de acest aspect când vă pregătiți listele. Da, listele sunt imperios necesare dacă aveți de gând să mai mâncați și altceva în afară de cărți până la următorul salariu.

Copiii și adolescenții încă se entuziasmează în preamja cărților – am văzut puști răsfoind pagină după pagină, fascinați, și am surprins puștoaice purtând discuții înflăcărate despre o sumedenie de titluri Teen Lit.

De la an la an, mă întâlnesc cu tot mai mulți cunoscuți la târg, lucru care nu poate decât să mă bucure. Mă plâng eu de aglomerație, dar un lucru e cert: e o aglomerație de oameni faini.

Dacă mi-am luat cărți? Mai există și altă variantă? Da, m-am întors acasă cu simpaticele de mai jos, cu mențiunea că Harry Potter nu e pentru mine și că din poză lipseste Bridget Jones însărcinată.

Recolta Bookfest 2017

Dacă titlul sună peiorativ, vă asigur că nu aceasta a fost intenția mea (și nici a lui Kundera, pe care l-am parafrazat cu nerușinare). Ne vedem la Gaudeamus! Doar că nu în weekend.

Sursă cover photo: Bookfest

# # # # #

MissValery

Miss Valery este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Cititoare in serie (cum altfel?) si pasionata de calatorii, filme si evadari, daca nu o vezi citind, inseamna ca e ori plecata prin cine stie ce locuri, ori la cinema, ori evadeaza din vreun escape room. O gasiti si la: viatasiacorddeoane.ro

Un comentariu

Comenteaza

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare