Zilele Abandonului vs. Noduri

Ferrante vs. Starnone, abandonul și nodurile

de / August 27th, 2019 / 96 vizualizari

Uneori mi se pare că există un zeu al literaturii, care aranjează destinul cititorilor, oferindu-le anumite cărți în momente cheie ale vieții lor. Sau oferindu-le răspunsuri ori perspective alternative asupra anumitor probleme din viața lor. Cu aceste două cărți, am avut senzația că Zeul Literaturii m-a vizitat și pe mine.

Nu citisem despre “Zilele abandonului” sau despre “Noduri“, nici măcar nu le cunoșteam subiectele. Le-am văzut lăudate de colegii Serial Readerși și le-am pus în coșul de cumpărături țac-pac. Ca să fie coincidența și mai mare, le-am citit una după alta tot fără să știu că cele două cărți, deși sunt scrise de autori diferiți, au caracter de doppelganger: seamănă izbitor una cu alta, aparent fără nici o explicație legată de origini. Evident, nu sunt singura care a descoperit marea cu sarea (ca să combin două expresii – hai că sună chiar bine!). Am aflat cu ocazia asta că Elena Ferrante are identitate ascunsă, ea publicând sub acest pseudonim, dar în realitate nu cunoaște nimeni cine este cu adevărat. În plus, la căutarea pe Google a numelui Domenico Starnone, primul rezultat e tocmai dilema dacă el este de fapt Elena Ferrante. Deci este posibil să existe un sâmbure de adevăr în această situație.

Revenind la cărți, ele mi-au picat în mână fără să am habar de cele de mai sus. Ambele au ca subiect o despărțire. Ambele au în prim plan o familie în care soțul se îndrăgostește de o femeie mai tânără decât soția lui, iar copiii acestora sunt tot un băiat și o fată. Ambii trăiesc în minunatul Napoli, ca perioadă este aleasă o vară caniculară și apare și câte un animal de companie – câine la Elena și pisică la Domenico.

Zilele Abandonului - Elena Ferrante

Prima pe care am citit-o, “Zilele abandonului” a Elenei Ferrante, a fost aproape dureroasă pentru mine: despărțirea privită din perspectiva femeii, lăsată cu doi copii, în timp ce soțul, un caracter mai degrabă rece și meschin, o părăsește aproape fără resentiment. Am înțeles furia și deznădejdea Olgăi, greșelile pe care le face și gândurile toxice care i se adună permanent în minte. Am înțeles-o fiindcă și eu am fost întrucâtva în locul ei, suferind o traumă similară. Poate nu la vârsta ei și nu cu doi copii, dar orice situație înrudită chiar și de la distanță cu aceasta, e traumatizantă. Ce are “Zilele abandonului” special față de alte cărți similare, este acuratețea și profunzimea cu care sunt redate emoțiile. Fără să alunece spre filosofie, fără să degenereze în comportamente neverosimile sau, mai rău, să o ia pe panta misticismului pentru a justifica situația dintr-o perspectivă abstractă sau fantastică. Pentru că realitatea de acest tip nu este așa. Oricât ai încerca să-i atribui însușiri pe care nu le are sau înțelesuri ascunse, tot ce simți este mizeria, deznădejdea și umilința din ea.

Noduri

Trecând la Domenico Starnone cu Nodurile lui, primul lucru pe care l-am remarcat, deși coperta este diferită, hârtia din interior este la fel. Ce coincidență! Edituri diferite, dar au folosit același aliniament și font în pagină, inclusiv aceeași hârtie, un pic mai groasă decât la toate celelalte cărți… Bine jucat! “Noduri” este cam aceeași poveste. Sunt schimbate numele, iar perspectiva narativă este, în mare parte, a soțului. Cel care a plecat de acasă dar – de data asta – s-a întors la soție după un număr de ani. Cei doi copii ai soților par la fel de nesuferiți și aici cum sunt și în prima carte. Aici apar și la vârsta adultă, dezvăluind traume și probleme nerezolvate din trecut, cele pe care căsnicia defectuoasă a părinților le-a proiectat asupra lor. Tot aici, aflăm despre resentimentele care au fost purtate către bătrânețe de cuplul odată dezbinat. Soția care a păstrat o atitudine nesănătoasă față de soț, dorind numai să impună respect ca membru al familiei – cel pe care simte că l-a pierdut în momentul abandonului din trecut. Nu pot spune că perspectiva masculină asupra relației mi-a oferit cine știe ce consolare. Tehnic, l-am înțeles, practic mi-e imposibil să nu rezonez mai mult cu ea, cu soția.

Dacă ar fi să recomand cele două cărți, aș recomanda să fie citite musai consecutiv. E ceva intrigant la sentimentul că ai dat ultima pagină, apoi ai deschis o altă carte și te afli tot acolo, în aceeași poveste!

Caută cărțile pe Libris, aici, pe Cartepedia, aici
sau pe Elefant, aici>

SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm. 

# # # # # # #

Silvia

Silvia este o cititoare si o visatoare, dar suficient de ancorata in realitate cat sa observe frumusetea din jur si sa scrie despre ea. Considera ca orice carte citita ofera o experienta valoroasa, iar imaginatia este un mijloc de transport sigur catre lumile ascunse in carti.

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare