Dosar permanent - Edward Snowden

Dosar permanent – vegheat sau supravegheat?

de / April 2nd, 2020 / 170 vizualizari

Spionajul este o meserie cu vechime, practicată încă din antichitate, și perfecționată în secolul XX, în special datorită evoluției tehnologice. Interesul meu pentru această activitate a apărut odată cu descoperirea lui James Bond, celebrul – și eternul – personaj din romanele lui Ian Fleming sau urmărind filmele din seria Bourne si vechiul serial Sfântul, cu Roger Moore (oare câți dintre voi îl știți?). A urmat, inevitabil, nevoia de a afla informații reale despre o activitate care mie îmi părea extrem de misterioasă si atrăgătoare și pe care visam să o practic cândva. Și cum să nu fie misterioasă, atunci când ai acces la secrete cunoscute doar de o mână de oameni? Secrete care pot schimba oameni și destine, granițe și politici, chiar națiuni întregi. Căutând să aflu mai multe, am citit despre spioni celebri, cum ar fi Aldrich Ames, Richard Sorge sau Mata Hari, care, prin activitatea lor, au schimbat cursul unor evenimente istorice importante. E o meserie care se practică mai rar la lumina zilei, periculoasă, nu mereu plină de acțiune, dar în care mereu trebuie să te afli în gardă; sau, cel puțin, nu la fel de plină de acțiune cum e prezentată în filme. Astfel ajungem la Dosar permanent, o carte-mărturie scrisă cu mult curaj de Edward Snowden, fost angajat al CIA (Central Intelligent Agency) și NSA (National Security Agency), în care acesta arată cum Guvernul Statelor Unite ale Americii își spionează proprii cetățeni.

Adânc sub pământ, într-un tunel de sub o plantație de ananași – o fostă fabrică subterană de avioane din epoca Pearl Harbor –, stăteam în fața unui terminal de la care practic aveam acces nelimitat la comunicațiile aproape tuturor bărbaților, femeilor și copiilor de pe planetă care au format vreodată un număr de telefon sau care au atins un computer. Printre oamenii aceia se numărau aproximativ 320 de milioane de compatrioți americani, care erau urmăriți în desfășurarea obișnuită a vieții lor cotidiene, ceea ce încălca grosolan nu numai Constituția Statelor Unite, ci și valorile de bază ale oricărei societăți libere.

Nu te aștepta la o carte palpitantă, care să abunde de adrenalină, asta o să găsesti în cărțile de ficțiune. Realitatea spionajului e altfel, un pic mai așezată. Are, în schimb, o introducere despre anii copilăriei, unde Snowden încearcă să ne explice, sau să își explice sieși, motivele și circumstanțele care l-au determinat să aleagă acest drum. Și scrie bine despre asta (a făcut cursuri de scriere pentru a așterne aceste cuvinte pe hârtie), stilul lui te acaparează și vei realiza că e deja prea târziu să te mai întrebi când va intra cu adevărat în subiectul propriu-zis, cel pentru care ai deschis cartea. Te va face să zâmbești atunci când îți va povesti despre Super Mario Bros (face o analogie interesantă și amuzantă legată de acest joc, despre imposibilitatea întoarcerii și a schimbării deciziilor) sau Duck Hunt, jocuri care au înseninat copilăria multora dintre noi. Nu prea seamănă cu lucrurile pe care le întâlnești într-o carte cu un asemenea subiect, așa-i? Nostalgia din cuvintele lui se simte și când relatează despre primele computere, dar și despre anii ‘90, ani în care era un lux să ai un calculator personal, care să aibă și conexiune la internet. Posibilitatea de a rămâne anonim în acele vremuri era foarte ridicată, serviciile de chat erau diferite, iar interlocutorul care recepta mesajul se limita la a fi doar o entitate fără chip, compusă din pachete de biți, date electronice și cuvinte.

În schimb, astăzi lucrurile nu mai sunt chiar atât de anonime. Evoluția internetului, pe lângă apariția sau dezvoltarea noilor tehnologii IT, nu ne mai permite să ne ascundem în spatele tastaturii. Metodele de spionaj s-au schimbat și ele, se folosesc tehnologii de urmărire de care nici nu ai habar, nici măcar nu-ți imaginezi cum funcționează. Stabilirea locului în care te afli prin smartphone, adresa IP a unui computer, localizarea GPS, chiar și urmărirea prin camerele video ale propriului televizor sau laptop. Mereu acest lucru mă duce cu gândul la 1984, cunoscutul roman distopic al lui George Orwell, în care Conducătorul, supranumit Big Brother, își urmărea supușii prin intermediul televizorului. Nu prea e departe de realitatea noastră. Libertatea de exprimare încă există, aparent; intimitatea, mai puțin. Lipsa intimității a devenit aproape o realitate, indiferent că e folosită în scopuri comerciale sau coercitive. Niciuna dintre aceste două variante nu e de dorit. Sunt drepturi de necontestat în care credem cu tărie, și pe care am face aproape orice ca să le apărăm. Dar ce faci atunci când aceste drepturi sunt încălcate de agenții și instituții oficiale, guvernamentale? Care, tot aparent, lucrează pentru noi. Ce faci atunci când aceste instituții își arogă propriul set de drepturi și libertăți, pentru a asculta și urmări cetățenii unui stat? Toți cetățenii unui stat.

Dosar permanent - Edward Snowden

Edward Snowden a fost spion. Nu în sensul clasic, pe care toți îl cunoaștem din cărți sau filme. Dar asta a fost, în esență. Până când conștiința și dezamăgirea pe care a simțit-o aflând că propriul guvern își spionează cetățenii l-au determinat să facă dezvăluirile pe care le găsiți aici, în Dosar Permanent. Și sunt dezvăluiri foarte interesante. De exemplu, guvernul american subcontractează firme private care au acces la informații confidențiale. Aceste firme angajează persoane care primesc aprobare pentru informații strict secrete – aprobare primită tot de la guvern, după cercetări minuțioase. Chiar dacă persoanele angajate au contract cu acele firme private, totul este doar pe hârtie, munca propriu-zisă se desfășoară tot în sediile oficiale ale agențiilor de stat. Apoi, aproape toți știm despre implicarea SUA în afacerile altor țări, ori pentru asta ai nevoie de informații pe care le obții tot prin diverse metode de spionaj. Iar implicarea Americii în politica sau economia altor state, încercarea lor de a le manipula sau controla a avut consecințe nebănuite, de tipul cauză și efect, care de multe ori s-au întors asupra lor. Și încă mai sunt multe alte exemple… După ce am închis Dosarul lui Snowden, degetele m-au îndemnat să aleg o carte cu un subiect foarte apropiat – Orizonturi Roșii, de Ion Mihai Pacepa – cu un parcurs asemănător al carierei, fiind director al unui serviciu de informații și apropiat al conducătorului iubit, și care la rândul lui l-a trădat pe Ceaușescu, fugind în America, unde a făcut dezvăluiri complete despre regimul comunist românesc. Nu știu cât de credibile sunt (toate) informațiile oferite de acesta despre fostul președinte comunist, însă Pacepa relatează în cartea lui cum Ceaușescu avea în anii ‘70 un proiect prin care voia să asculte toată populația României cu ajutorul microfoanelor ascunse în banalele telefoane cu disc care se găseau aproape în fiecare casă.

Ca guvern al unei țări, democratice sau nu, e oare moral să faci asta, sub pretextul amenințării terorismului? Sub pretextul că vom fi apărați de violență, că suntem vegheați, nu supravegheați, putem oare să cedăm, să ne punem la dispoziție viețile private, intimitatea, informațiile despre noi? Nu știu, astea sunt deocamdată întrebări la care e greu de răspuns. Dar recomand cartea lui Snowden pentru că măcar ne face conștienți de aceste lucruri, ne scoate din confortul ignoranței și nepăsării legate de dreptul individual al fiecăruia. Ne confirmă niște lucruri pe care doar le bănuiam. Pentru Edward Snowden a fost o alegere foarte grea să spună adevărul. Nu numai pentru că a trebuit să renunțe la o viață confortabilă, cu un venit sigur, satisfăcător și toate beneficiile pe care le aduce traiul clasei de mijloc; a trebuit să renunțe și la libertate, la liniște, la siguranța lui și a celor apropiați. Totuși, cunoscând riscurile, a ales să nu tacă.

Comandă cartea Dosar Permanent
la Cartepedia, aici, la Libris, aici, sau la Elefant, aici >>

SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm. 

# # # # # # #

Costin Beda

Îmi plac deopotrivă trecutul și viitorul, deși sunt bine ancorat în prezent. Trăiesc mai multe vieți prin cărțile pe care le citesc. Ai putea să dai de mine prin vreo librărie, cu nasul într-un roman de Stephen King, ori poate colind străzile făcând fotografii. Dacă nu, sigur mă ascund într-un local, ascultându-l pe Bob Marley.

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare