Wear the old coat, buy the new book – cam așa zicea o vorbă pe care am citit-o undeva pe internet în primul an de facultate și care mi-a rămas, de atunci, notată prin carnețele, agende, pe marginile unor cursuri la care nu puteam fi atentă, căci nu se poate să îți pese chiar de toate nebuniile scoase pe gură de un moș libidinos înțepenit în funcția de profesor de la debutul erei noastre.

Așa că la astfel de cursuri oftam cu tristețe că trebuie să fiu bad girl și să încalc regulile și deschideam cartea proaspăt cumpărată, care mă interesa mult mai mult, și pe care, de cele mai multe ori, dădeam ultimii bani. Desigur, cam 90% în detrimentul hainelor, 100% în defavoarea cosmeticelor și a altor articole necesare viețuirii social acceptate și acceptabile, se pare.

Și multă vreme mi-am spus că am eu o problemă, un fel de addiction malefică pe care trebuie să o ascund, să mă prefac doar că-s săracă, nu că-n sărăcia mea trag de orice ban pentru a-mi lua cărți, căci asta m-ar fi făcut indezirabilă și mai serios în grupul aproape inexistent de prieteni sau colegi.

Acum, din înțelepciunea clișeică a vârstei femeii trecute prin viață, deci trecute de 25 de ani, pot spune că nu aș schimba prea multe lucruri în privința aceasta, de-ar fi să dau înapoi ceasornicul timpului și să pot face alte alegeri. Nu le-aș face. Poate doar aș fi un pic mai prezentă, mai acolo, în miezul oricărui lucru, fie el trăit, citit, simțit, nesimțit. Ați înțeles voi.

Aș sfida și mai mult, mai hotărât, regulile pe care nu le-am simpatizat de la început. Aș spune cu vocea netremurândă ce am de spus și m-aș lupta al naibii de mult să văd pedepsite nedreptățile și ilegalitățile care au loc sub nasul oricărui muritor de rând, atât de multe și făcute cu atâta lejeritate că ni se par „normale”.

Și la finalul acestor lupte, mici sau mari, reale sau imaginare, m-aș răsplăti mereu cu o carte, măcar o carte, pe același principiu care mi-a devenit, fără să știu, un fel de crez la limita religiozității. Trebuie să știi, trebuie să știi orice, oricât, oricând – mai ales că, la memorie slabă, cum spuneam aici, circularea materiei-prime trebuie să se facă natural, visceral, abundent, prin fiecare cavitate, venă, prin aortă și prin creier, absolut mereu.

Iar pentru asta, dacă ai de ales – de cele mai multe ori avem, din păcate – alege cartea, nu haina! Acum, tot din înțelepciunea femeii care târziu în viață și-a permis un rimel mai scump de 15 lei din altă parte decât de la tradiționala-vecină-cu-Avonu’, este perfect în regulă și să vrei să nu-ți intre apă în bocanci la o ploaie ușoară, e ok și să vrei să nu arăți ca un tufiș cu ochi, deci să investești într-o pensetă numai bună de siluit sprâncene, dar moțul tuturor acestor obiecte dătătoare de fericire temporară ar trebui să fie, poate, o mână mică de bani dați pe o carte sau mai multe, mai ales dacă asta îți face cu adevărat plăcere, fără gândul că ai merita niște autocritică, fără reproșuri, fără second thoughts.

Pentru mulți dintre cititori, sentimentul mizerabil, neputincios și totodată aproape de climax pe care-l ai când dai ultimii bani pe o carte este la egalitate, în topul cauzatorilor de plăcere, cu cartea în sine, cu miezul ei delicios (nu ne gândim la cazurile nefericite când alegem cărți nepotrivite, da?). Eu nu am trăit acest mix de senzații niciodată cu altceva, doar și doar cu câte o carte luată când, după toate indiciile logicii și criteriile unui om mare, matur și responsabil, „nu trebuia”. Și acest amestec unic face cartea ca singur obiect pe care dai niște bani pe care nu îi poți regreta.

Wear the old coat, buy the new book!

#bani #carti #cititiori in serie #club de carte #featured #money #serial readers