Îmi place să mă recomand ca fiind o cititoare în serie. Citesc în orice moment al zilei și, de multe ori, prefer să stau acasă și să citesc o carte bună, în timp ce prietenii mei se distrează în oraș. Sunt blogger de carte, scriu recenzii, recomand romane și îmi place să mă înconjor de cărți, iar cei care mă cunosc știu că am două mari iubiri: muzica și literatura. De asemenea, îmi place să am în jurul meu oameni cu care să pot discuta despre cărțile pe care le citim și cu care îmi pot împărtăși pasiunea pentru povești.

Totuși, în ultimul timp am observat că nu mai citesc la fel de mult ca înainte. Dragostea pentru cărți nu a dispărut și nici nu s-a estompat, dar pe noptieră mi se adună din ce în ce mai multe volume necitite. Obiceiurile de cititoare mi s-au schimbat. Petrec mai puțin timp citind și m-am hotărât să vorbesc deschis despre subiectul acesta pentru că sunt sigură că nu sunt singura care a trecut sau care trece prin asta. Vine un moment în viața noastră când ne dăm seama că nu mai citim la fel de mult ca în trecut. Indiscutabil, este o etapă prin care orice cititor trece și este, până la urmă, absolut firească.

Obișnuiam să citesc cel puțin o carte pe săptămână. Ritmul meu de a citi a uimit multă lume de-a lungul timpului și m-a făcut să parcurg foarte multe volume într-un timp destul de scurt, fapt care mă mulțumea. Mi-a plăcut dintotdeauna să recomand cărți, dar și să ajut autorii să se facă auziți prin recenziile mele. Nu am avut niciodată foarte mult timp liber, fiind într-o continuă mișcare de când mă știu. Repetiții, concerte, ore, examene, sesiuni de studiu, școală, articole de scris, locuri de vizitat și e-mail-uri de trimis. Cu toate acestea, cumva reușeam să dau gata un roman pe săptămână, dacă nu și mai mult. Cât am fost la liceu, citeam sub bancă în timpul orelor, iar colegii mei erau foarte surprinși când vedeau că țin în mâini un alt titlu aproape în fiecare zi.

De câteva luni (vreo două, dacă estimez corect), întâmpin greutăți când vine vorba să citesc. Îmi ia mai mult timp să termin un roman și nici nu mai intră în discuție să citesc mai mult de unul pe săptămână. Mă îndoiesc că anul acesta voi reuși să citesc cele 60 de cărți pe care mi le-am propus pe 1 Ianuarie. Numărul acesta am reușit să îl ating în fiecare an, însă acum, nu mai am același spor și nici aceeași rapiditate la citit.

Cred că totul a început prin luna aprilie, când am hotărât să dau admiterea la facultate anul acesta. A fost o perioadă extrem de dificilă pentru mine, pentru că în două luni am fost nevoită să îmi iau certificatul IELTS de engleză, să îmi aduc aminte tot ce am învățat în șase ani la teoria muzicii și să studiez un repertoriu solicitant, la nivel de facultate. Mi se pare că a fost un moment de cotitură în parcursul meu de cititoare, pentru că odată cu admiterea, au venit peste mine atât de multe lucruri, materiale și imateriale, încât simt cu adevărat că viața mi s-a schimbat complet.

Cât timp mă pregăteam pentru admitere, am citit foarte puțin. Nu pentru că nu aș fi avut nevoie de ceva care să mă scoată din cotidian și să îmi fie sursă de relaxare, ci pentru că zilnic trebuia să fiu concentrată atâtea ore pe studiu, încât mintea mea simțea că nu mai suportă un nou efort de a se concentra, chiar și pe ceva atât de simplu ca lectura. Am hotărât să iau o pauză de la lectură, pentru a nu mai pune presiune pe mine. Când am terminat cu admiterea, mi-am propus să mă întorc la ritmul de citit dinainte, însă am observat că nu mai am aceeași răbdare de a sta pe canapea cu un roman.

M-am întrebat de ce. De ce nu mai reușesc să citesc la fel de mult ca înainte? Sinceră să fiu, am fost îngrijorată o perioadă, pentru că mă bântuia ideea că nu mă mai puteam identifica cu titlul de cititoare în serie. Mi-am dat seama că așa ceva este imposibil. Odată ce descoperi lumea minunată a literaturii, nu mai poți ieși din ea. M-am simțit vinovată pentru toate recenziile pe care am întârziat să le scriu și pentru toate cărțile de recenzat pe care nu am reușit să le parcurg și care încă mă așteaptă în bibliotecă. Mi-a displăcut dintotdeauna să nu scriu o recenzie la timp, pentru că eu consider că am o datorie față de autori, de cititori și de toți colaboratorii mei.

Am realizat, până la urmă, că etapa prin care trec acum este un semn al maturizării mele și că sub nici o formă nu este vorba despre faptul că am încetat să mai iubesc poveștile și cărțile. Ambele îmi plac la fel de mult. Cauza este, fără doar și poate, faptul că viața mea a luat o turnură interesantă, cu mult mai nebunească decât înainte. Am terminat liceul, am intrat la facultate în străinătate, iar odată cu aceste două evenimente importante o avalanșă de lucruri a venit peste mine. Într-o lună jumătate plec de-acasă singură și las în urmă tot ce am construit aici și toți oamenii dragi mie, iar conștientizarea acestui pas m-a făcut să vreau să profit la maxim de timpul care mi-a mai rămas aici. În special pentru că nu plănuiesc să mă întorc în Grecia după terminarea studiilor, deci plecarea mea de la sfârșitul lui August înseamnă, în același timp, schimbarea vieții mele. Vreau să petrec cât mai mult timp cu oamenii dragi, să văd locurile în care mi-am făcut amintiri, să merg pe străzile atât de importante pentru mine, să fac lucruri pe care probabil că rar voi mai avea ocazia să le fac în viitor.

Așadar, răspunsul la întrebarea de ce nu mai citim la fel de mult ca înainte este cât se poate de firesc. Fără să ne dăm seama, creștem și evoluăm, iar în viețile noastre apar alte dorințe, alte nevoie și alte obligații. În ultima vreme, mi se pare că nici să respir nu mai am timp. Am atât de multe lucruri urgente de rezolvat și niciodată nu am timp să mă relaxez. De-abia m-am întors dintr-o scurtă vacanță în stațiunea în care merg în fiecare vară de trei ani și simt că nu m-am relaxat aproape deloc. Îmi aduc aminte că în anii precedenți stăteam pe plajă și citeam toată ziua, iar asta îmi oferea posibilitatea de a citi o carte pe zi. Anul acesta, deși aveam în bagaj șapte cărți, am reușit să citesc una singură cât am stat acolo, pentru că am cunoscut lume nouă, cu care am petrecut foarte bine. Am realizat, într-un final, că este timpul să ies în lume și să trăiesc viața despre care am citit atât de mult. Să cunosc oameni, să am experiențe și aventuri cât mai distractive, să îmi fac amintiri despre care, cândva, să vorbesc la lumina palidă a unei lămpi cu cineva drag.

Chiar dacă la început am avut rețineri și m-am simțit cumva vinovată față cărțile mele, care parcă se uitau cu reproș la mine din bibliotecă, am realizat că este complet firesc și natural să simt nevoia de a trăi. Până la urmă, degeaba citești și înveți dacă niciodată nu pui în aplicare tot ce ai citit. La un moment dat, este nevoie să experimentezi viața pe propria piele nu numai pentru a înțelege ce citești, ci și pentru a-ți scrie propria ta poveste.

La fel de bine, recunosc că nici nu am timp. Încă de când m-am întors acasă din Olanda zic că mă liniștesc și că încep să scriu și să citesc sistematic, dar adevărul este că întotdeauna apare ceva care trebuie rezolvat, multe lucruri importante care nu pot fi amânate și care nu mă lasă să stau pe canapea o zi întreagă, cu o carte în mâini, o cafea pe măsuță și o înghețată bună în congelator. Pur și simplu nu am timp, iar ca să citesc în autobuz, pe la baie sau pe oriunde altundeva nu se mai pune problema, pentru că mereu este un e-mail de trimis, o recenzie de scris, o rudă cu care trebuie să vorbesc, un prieten care pleacă și el la studii și vrea să mă vadă, o partitură de verificat, o vioară nouă cu care să mă obișnuiesc, un repertoriu nou de studiat.

Pe scurt, viața mi-o ia înainte și, dacă nu țin pasul cu ea, voi pierde trenuri importante. Cred, de asemenea, că încă nu realizez că sunt adult și că am atribuțiuni ca oricare alt adult. În mintea mea, mă gândesc la mine tot ca la un copil cu activități specifice vârstei. Apoi mă văd în oglindă și îmi dau seama că ce fac acum este mult mai important decât înainte și că trebuie să întâmpin totul cu seriozitate. Oficial, cariera mea a ajuns pe loc fruntaș, fiind imposibil de atins de celelalte activități pe care le fac. La fel de bine, însă, mă gândesc și că trebuie să profit de anii aceștia și să îmi fac amintiri cât mai frumoase. Poate că am treburi de rezolvat, dar greul de-abia acum începe, așa că încerc să fructific timpul liber pe care îl am petrecând timp cu prietenii, cu familia, și făcând tot ce se poate pentru ca, la un moment dat, să mă uit în urmă cu drag la anii aceștia.

De asemenea, îmi dau seama din ce în ce mai clar că nu este vorba de cantitate, ci de calitate. Spre deosebire de anii trecuți, acum citesc romane care solicită mai mult timp de gândire și care sunt mai dificil de înțeles. Nu mai vreau neapărat povești relaxante, ci unele care să îmi arate o altă perspectivă a lumii și care să îmi ofere cunoștințe pe care nu pot să le găsesc în altă parte. Da, prefer să petrec mai mult timp cu un titlu bun și să citesc mai puține cărți, decât să citesc ceva care să nu îmi satisfacă nevoile de cititoare.

Până la urmă, este în regulă să nu citești la fel de mult ca în trecut. Ritmul vieții este într-o continuă schimbare și cu el ne schimbăm și noi, și tot ce ne definește. Dragostea mea pentru lectură va rămâne neschimbată, chiar dacă la momentul acesta nu mai este cel mai important lucru din mica mea viață. Întâietate au luat muzica și viața mea personală. De altfel, nu pot decât să mă bucur că trăiesc niște momente atât de frumoase și că, pe lângă acestea, am câteva cărți geniale care să îmi facă vara și mai specială.

Foto: Pexels.com

#carti #cititor in serie #cititori #confesiuni #featured #Obiceiuri de cititori