vanatorii de zmeie

Cartea lunii șOctombrie: Vânătorii de zmeie

de / October 2nd, 2017 / 121 vizualizari

vanatorii de zmeieȘtiți ce mi se pare șocant în ultima perioadă? Rapiditatea cu care trece timpul. Nu mă întorc cu gândul la copilărie și la vacanțele interminabile, la zilele de vară în care reușeam să cucerim lumea în repetate rânduri, ci mă gândesc la acum. Acum e luni, acum e vineri. Acum citesc asta cartea asta, acum o citesc pe ailaltă, acum aș vrea să am timp să citesc TOT. Înainte timpul părea să stea în loc și chiar reușeam să citesc toate cărțile pe care le luam cu mine, la bunici. Nu îmi imaginam că voi ajunge să privesc cu nostalgie în urmă și că le voi cere clipelor să nu mai zboare, să mai stea un pic. Nu mai știu de la ce a plecat ideea temei de luna aceasta, dar, între timp, am citit o carte șocantă. Nu e horror, deși e scrisă de Stephen King – cel puțin pentru mine nu e horror, dar este, cu siguranță, șocantă. Jocul lui Gerald m-a făcut să casc ochii mari și să mă întreb cum de și-a putut imagina autorul așa ceva…

Întorcându-mă la oile (cărțile) noastre, tema propusă pentru luna octombrie este despre cărțile care, cumva, ne-au șocat – de aici și acel “ș” în plus din titlu. Nu e vorba de cărți horror, cărți care ne-au îngrozit, ci despre cele care ne-au rămas în minte pentru anumite scene care ne-au cutremurat. Dintre cărțile propuse, cea care a primit cele mai multe voturi luna trecută și poartă titlul de cartea lunii octombrie este Vânătorii de zmeie scrisă de Khaled Hosseini.

Despre carte:

Vânătorii de zmeie este o poveste despre prietenie și trădare, care își poartă cititorii prin Afganistanul ultimelor zile ale monarhiei și până la cele ale atrocitatilor prezentului. Schimbările de situație uimitoare fac din această carte memorabilă atât o cronică politică, cât și o poveste emoționantă despre copilărie și maturizare. Intriga care pornește cu prietenia dintre Amir, fiul stăpânului, și Hassan, fiul servitorului, se dovedește firul director care unifică întregul roman. Fragilitatea acestei relatți, simbolizată de zmeiele de hârtie, este pusă la încercare pe măsura ce vechiul stil de viață al vechiului Afganistan apune. Studiile de caracter, de la portretul lui Amir, cel nesigur și sensibil, la cel al tatălui său, Baba, se intrețes cu istoria Americii și cu cea tumultoasă a Orientului Mijlociu.

În ultima vreme am tot auzit de Khaled Hosseini și cărțile sale minunate (așa mi s-a spus că sunt!). Recunosc, nu am citit încă niciuna dintre ele, dar mă tentează foarte mult. Ba chiar, odată cu recenzia scrisă de colega mea, Cornelia, am trecut pe lista mea de viitoare lecturi Vânătorii de zmeie. Recenzia o puteți citi pe site, aici. De curând am aflat și de romanul grafic cu același nume apărut la editura Niculescu (îl găsiți aici) și pe care l-am trecut, de asemenea, pe lista de dorințe.

Dacă ați citit cartea, dacă ați văzut filmul (da, este și o ecranizare a cărții – vezi trailer), vă aștept cu impresii mai jos, în zona de comentarii. V-au plăcut? Nu v-au plăcut? Ați găsit șocantă această poveste? O recomandați? Da, sunt multe întrebări, dar sunt convinsă că răspunsurile sunt la voi și-mi veți da suficiente motive să pun mâna pe carte în viitorul apropiat (sau să văd filmul).

Ați scris o recenzie a acestei cărți? Ne-o puteți împărtăși pe site, aici >>

Dacă nu aveți cartea Vânătorii de zmeie, o puteți comanda de pe Libris.ro aici, pe Elefant.ro aici sau pe Cartepedia, aici, și vă așteptăm la povești!

SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm. 

# # # # # # #

Andres

Andres este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Crede ca tot ceea ce ni se intampla in viata, se intampla cu un scop. Cartile pe care le citim, oamenii pe care ii intalnim, lucrurile pe care le vedem ne ajuta sa luam deciziile potrivite. Este autoarea cartii Inca o dorinta (www.incaodorinta.com). Blog personal: andreeaban.ro

17 Comentarii

Comenteaza

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare