Guest Post scris de Stefan Gheorghies.

Know her name. Fear her power.

Nu ma declar un fan inrait al filmelor horror si nici nu as putea pretinde ca sunt un cunoscator fidel al tuturor aspectelor care tin de un anumit gen cinematografic. Insa, nu pot nega faptul ca anumite productii imi starnesc interesul datorita numelor implicate in procesul de productie, in distributie, dar si numelor din spatele platoului de filmare. Iar daca filmul este inspirat dupa o carte, cu atat mai mult probabilitatea de a viziona acel film creste. Carrie, in regia lui Kimberly Pierce, are la baza cartea cu acelasi nume semnata de Stephen King si urmareste o poveste rasucita in numeroase planuri narative. Clasificarea in sine a filmului drept drama-horror nu pare cea mai potrivita, intrucat singurul aspect la care Carrie ar putea induce trairile tipice genului creator de senzatii tari il reprezinta personalitatea dereglata a mamei personajului principal. De altfel, intregului film ii lipsesc numeroase elemente care i-ar fi putut creste gradul de originalitate, iar gandul ca scenaristii s-au cam indepartat de povestea originala este unul pregnant inca de la primele scene.

Firul narativ o urmareste pe Carrie (Chloe Grace Moretz), o tanara cu probleme de adaptare sociala. Margaret (Julianne Moore), mama fetei, nu pare a fi cel mai bun exemplu de sanatate mintala. Lasand la o parte dificultatile unei mame de a creste de una singura un copil, ignorand chiar si problema de ordin financiar din aceasta etapa a vietii, femeia este guvernata de o viziune religioasa radicala. Convinsa fiind ca fiica ei este intruchiparea diavolului, aceasta o tine departe de orice activiate sociala si ii interzice sa ia parte la activitati dintre cele mai normale. Insa, nici Carrie nu este o victima inocenta; abilitatea ei de a misca lucrurile cu puterea gandului o inspaimanta pe Margaret inca de la primele semne. Povestea se complica in momentul in care Carrie devine constienta de puterile ei si decide, in ciuda unei confruntari fizice cu mama ei, sa ia parte la balul de sfarsit de liceu. In acele clipe de neuitat pentru orice tanar care si-a iubit cat de cat viata de elev, planul de razbunare al unei colege exmatriculate va schimba soarta evenimentului spre o desfasurare sangeroasa.

Asteptarile personale din partea ecranizarii cartii lui Stephen King erau, trebuie sa recunosc, destul de mari. Distributia era una de exceptie, povestea promitatoare, insa… ceva i-a lipsit. Undeva la mijlocul filmului, tocmai cand lucrurile deveneau interesante si firul epic avansa spre o coordonata horror, totul s-a transformat intr-o joaca regizorala care nu s-a terminat prea bine. Interpretarile serioase de la inceputul filmului au capatat un aspect mult prea dramatic. Carrie se transforma intr-o persoana cu sange rece, mama ei pare a intra intr-o criza de natura psihica, iar totul in jur prefigura o baie de sange. Tot misterul s-a evaporat undeva unde numai producatorii stiu si au ramas doar cateva scene care nu tineau nici de natura de drama a filmului, si nici nu se incadrau in coordonata horror. Da, per ansamblu, drama tinerei fete pare a acoperi toate lipsurile, dar modul in care firul epic a evoluat a lasat un gust amar greu de acoperit printr-un deznodamant ciudat.

Voi ati vazut filmul? Ce impresie v-a lasat? Cum vi s-a parut comparativ cu varianta din 1976? Dar comparativ cu romanul lui Stephen King?

#carrie #ecranizare #film #film de groaza #stephen king