Blogărul nostru cel de toate zilele

Blogărul nostru cel de toate zilele

de / July 4th, 2019 / 79 vizualizari

Nici n-am scris bine titlul și deja mă simt vinovată că vă irosesc timpul cu ceva atât de evident, dar aparent deloc inutil de repetat. Articolașul de azi vizează autoritatea (din varii domenii, să nu fim egoiști și să ne vedem doar curtea noastră, asta literară) blogărilor. Chit că au mii, rar zeci de mii de urmăritori, dacă ne referim la cei ce povestesc despre cărți, majoritatea sunt absolvenți de Litere sau pur și simplu pasionați de citit care au simțit că au ceva de spus și, din acest motiv, dar întotdeauna combinat cu altele (vreo nevoie de validare, poate) se apucă să explice și altora ce a mai citit el și de ce, dar și (sau mai ales) cum i s-a părut.

Ce pare că scăpăm din vedere când reproșăm acestor oameni că „mvai, ai recomandat cartea X atât de frumos și nu ai avut dreptate, mie nu mi-a plăcut deloc!” este tocmai faptul că absolut, dar absolut toate aceste așa-zise recenzii sunt profund subiective. Și nu voiam să ajung aici, la acest subiect sensibil, dar ce găsim în 2019 e.n. pe blogurile literare numai recenzii și cronici „ca la carte” nu (mai) sunt. Ba chiar m-aș întinde să zic că cel mult un 5% dintre cei care azi scriu pe bloguri despre cărți nu știu diferența dintre cele două. Da, cred că tocmai am insinuat că e vina ta, cititorule, că ai pretenții. Să nu confundăm, totuși, pasiunea cu îndelung și greșit utilizata „expertiză”. Să-ți placă să te uiți la Anatomia lui Grey, de exemplu, nu te face medic, cum nici cititul-viteză nu te face altceva decât un fabulos cititor care, cu un anumit talent, poate ajunge să scrie și altora – ori să spună, prin video-uri și live-uri – ce a mai devorat șoricelul de bibliotecă din el.

Aruncați cu pietre dacă vreți (aproape că a trecut prea mult de când nu m-a mai înjurat cineva la articolele de pe Serial Readers și începe să mă ia teama că am căzut în uitare sau, mai rău, în groapa în care se zbat mediocrii care nu atrag atenția nici pentru o nemeritată flegmă virtuală): și eu am un site care are o secțiune de blog unde scriu despre ce citesc și-mi place, ce văd, în materie de film sau teatru, și recomand și altora. M-am dus spre zona asta după ce, pe bună dreptate, mi-am dat seama că nebuloasa aceea pe care o știm sub denumirea de critică literară face apel la priceperea unui public în profunzimile teoriei literare, deci la o mână de oameni. Blogăreala, în schimb, nu operează atât de mult cu concepte, nu emite judecăți de valoare bazate pe anumite canoane și reguli de încadrare, ci reprezintă (în cazurile cele mai nefericite) exact repovestirea (nici măcar rezumatul) unei cărți.

Să ai pretenții, prin urmare, ca de la un blogăr să-ți iei recomandări calitative, variate și folositoare este, în cel mai bun caz, o dovadă de naivitate. În rest, aș zice că e ca diferența dintre a cere sfaturi despre potrivirea lungimii fustei cu culoarea ochilor vecinei de la doamna care vinde și fuste, și macaroane la buticul de la colț, care în fund are și xerox (o fi al doamnei, o fi al buticului fundul?) versus căutarea de sfaturi de fashion competente de la un coach de beauty (da, azi am aflat că există așa ceva și mă laud cu asta) serios și implicat 100% doar în domeniul respectiv. E ca și cum te-ai duce la aurar să-ți facă premolari de aur și nu la dentist. E ca și cum te-ai duce la părintele să te epileze, că tot ceară are și el peste tot prin biserică, nu contează că n-a văzut o brazilian(c)ă în viața lui. E ca și cum… ați înțeles voi.

# # # # # #

Anca Zaharia

Iubitoare de cuvinte scrise și matroană la Ancazaharia.ro. Autoare a cărților „Sertarul cu ură”, „Jurnal de librar” și "Suicid" apărute la Herg Benet.

2 Comentarii

Comenteaza

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare