Azi va fi altfel

Azi va fi altfel, de Maria Semple (fragment în avanpremieră)

de / November 13th, 2019 / 122 vizualizari

Cititorii romanului Unde ai dispărut, Bernadette? vor fi încântați să afle că, începând de luna aceasta, vor putea lectura un nou titlu semnat de Maria Semple: Azi va fi altfel.

Eleanor știe că e o catastrofă. Dar azi, ea va lua lucrurile pas cu pas. Va face duș și își va pune hainele potrivite. Va merge la lecția de poezie și la yoga, după ce îl va fi lăsat la școală pe fiul ei, Timby. Nu va înjura. Va face sex cu soțul ei, Joe. Dar înainte ca Eleanor să-și poată pune planul modest în aplicare, viața o ia prin surprindere. Azi, se pare, este ziua în care Timby s-a gândit să se prefacă bolnav, ca să stea cu mama lui. Este și ziua în care Joe a decis să spună la birou – dar nu și lui Eleanor – că este în vacanță. Tocmai când se pare că lucrurile nu pot merge mai rău, întâlnirea cu un fost coleg aduce în actualitate o poveste dramatică ce amenința să dezvăluie un secret de familie adânc îngropat.

Azi va fi altfel este o poveste hilară, emoționantă despre reinventare, relația dintre surori și despre cum uneori trebuie să ne confruntăm cu trecutul nostru pentru a începe cu adevărat să trăim.

Scrierea unui roman comic care să reușească să ne implice emoțional nu e o sarcină ușoară, dar Semple reușește cu brio. Azi va fi altfel este hilar, emoționant și perfect scris, dovada că Semple este unul dintre cei mai buni romancieri comici contemporani ai Americii. – NPR.org

Cartea va fi disponibilă la Târgul de Carte Gaudeamus, la standul editurii Litera.

Azi va fi altfel, de Maria Semple
(fragment în avanpremieră)

Traducere din limba engleză: MIHAELA-MAGDALENA DUMITRU

Pentru că atitudinea de până acum nu dădea roade. Trezirea de dimineață numai pentru a isprăvi odată ziua înainte de ora de culcare. Corvoada acestui trai era o rușine, un afront la onoarea și la improbabilitatea faptului de a fi în viață. Existența fantomatică, diversiunile pline de irascibilitate, pâcla pripelii. (Toate acestea sunt presupuneri, întrucât habar n‑am cum mă văd ceilalți, dar rațiunea‑mi zice că mă văd ca pe o ființă subpământeană, ca pe o broască râioasă pe timp de iarnă.) Faptul că las lumea un loc mai rău prin simpla mea existență. Orbirea față de distrugerile lăsate în urmă. Reîntruparea domnului Magoo.

Dacă trebuie să spun adevărul, iată cum mi se pare că am lăsat lumea săptămâna trecută: mai rea, mai rea, mai bună, mai rea, la fel, mai rea, la fel. Nici pe departe un inventar cu care să te poți mândri. Reține că nu vreau neapărat să fac lumea mai bună. Azi voi trăi conform jurământului lui Hipocrate: mai întâi nu face rău.

Cât de greu poate fi? Îl las pe Timby la școală, particip la cursul de poezie (partea preferată a zilei!), fac ora de yoga, iau prânzul cu Sydney Madsen, pe care nu o pot suferi, dar cel puțin o pot șterge de pe listă (mai multe pe acest subiect, mai târziu), îl iau pe Timby de la școală și‑l răsplătesc pe Joe, girantul acestei nebunești abundențe.

Încerci să pricepi ce rost are toată agitația din jurul unei zile obișnuite cu probleme tipice albilor? Pentru că sunt pe de o parte eu, iar pe de alta, bestia care zace în mine. Ar fi de‑a dreptul minunat dacă bestia din mine s‑ar manifesta pe un ecran imens, scandalizând și impresionând, provocând distrugeri fantastice, suscitând discuții nesfârșite. Dacă aș reuși o asemenea performanță, aș putea: să mă jerfesc în mod glorios într‑un spectacol artistic. Vrei să știi tristul adevăr? Bestia din mine joacă pe o scenă dureros de mică: în regretabile mini‑tranzacții care de obicei îi implică pe Timby, pe prietenii mei sau pe Joe. Sunt nervoasă și roasă de neliniști când sunt cu ei; tristă și bârfitoare, când nu sunt cu ei. Ha! Nu te bucuri că te afli la o distanță sigură, cu ușile încuiate și ferestrele închise? Ei, hai! Sunt simpatică. Numai că exagerez, de dragul efectului. Lucrurile nu stau chiar așa.

Și așa a început ziua, în clipa în care m‑am smuls dintre cearșafuri. Țăcănitul unghiilor lui Yo‑Yo pe parchet, oprit în fața dormitorului. De ce nu țăcăne Yo‑Yo pe parchet și nu așteaptă cu abjectă speranță în fața ușii atunci când Joe își îndepărtează cearșafurile de pe el? De unde știe Yo‑Yo, de cealaltă parte a unei uși închise, că sunt eu, și nu Joe? Mi‑a explicat odată un instructor canin: Yo‑Yo mi‑a deprins mirosul. Faptul că pentru el nirvana este o focă moartă eșuată pe plajă mă face să mă întreb: „Oare este ora de culcare?“ Nu, refuz să fac asta. Nu azi.

N‑am vrut să fiu evazivă în privința lui Sydney Madsen.

Când Joe și cu mine ne‑am mutat de la New York la Seattle, acum zece ani, eram gata să facem un copil. Tocmai încheiasem cinci ani de muncă obositoare la Looper Wash. Oriunde te uitai, dădeai cu ochii de tricouri Looper Wash, autocolante auto, suporturi pentru mouse. Sunt o Vivian. Sunt un punct. Îți amintești. Dacă nu, verifică la cel mai apropiat magazin cu reduceri, în coșul cu două articole la un dolar, căci a trecut ceva vreme.

Joe, chirurg ortoped, devenise un fel de vedetă după ce reconstruise mâna acelui fundaș care‑și rupsese degetul mare; nimeni nu‑i mai dădea nici o șansă să joace din nou, dar în anul următor a reușit să câștige Super Bowlul. (Nu‑mi amintesc numele lui, dar chiar dacă mi l‑aș aminti, n‑aș putea să‑l spun, din pricina clauzei de confidențialitate dintre doctor, pacient și nevasta băgăcioasă.)

Joe primea oferte de muncă de peste tot. De ce să aleagă Seattle? Joe, un bun catolic din suburbiile orașului Buffalo, nu se vedea crescându‑și copiii în Manhattan, prima mea opțiune. Am făcut o înțelegere. Ne mutăm oriunde vrea el timp de zece ani, apoi revenim la New York alți zece ani; orașul lui zece ani, orașul meu zece, alternativ, până la moarte. (O înțelegere din care a uitat în mod convenabil partea lui, aș putea adăuga, văzând cum se apropie anul zece și nu scoate nici o vorbuliță despre plecare.)

Așa cum știe oricine, să primești o educație catolică folosindu‑ți numai jumătate de creier înseamnă să devii ateu. La una dintre conferințele noastre pentru sceptici (da, am petrecut primii ani făcând asemenea lucruri – conducând de pildă până la Philadelphia pentru a asculta dezbaterea dintre Penn Jillette și un rabin! O, de‑am fi din nou un cuplu fără copii… sau nu), Joe a auzit că Seattle este cel mai puțin evlavios oraș din America. Așa că a ales Seattle.

O membră a organizației Medici fără Frontiere a organizat o petrecere de bun venit în cinstea noastră. M‑am plimbat în voie prin conacul ei de pe malul Lacului Washington, plin cu artă modernă și viitori prieteni, care puteau fi ai mei, doar să‑i vreau. Toată viața am fost simpatizată. Bine, o zic: am fost adorată. Nu înțeleg de ce, pentru că am o personalitate dizgrațioasă, dar cumva lucrurile merg bine. Joe spune că sunt cea mai bărbătoasă femeie pe care a întâlnit‑o, dar sexy și lipsită de membrana emoțională. (Un compliment!) Am trecut dintr‑o cameră într‑alta, fiind prezentată unei serii întregi de femei, identice prin decența și căldura lor sufletească. Era ca atunci când întâlnești pe cineva care îți spune că‑i place să meargă cu cortul, iar tu spui: „Ah! Tocmai am vorbit cu cineva care pleacă într‑o excursie de zece zile cu pluta pe Râul Snake, ar trebui să faceți cunoștință“, și persoana cealaltă spune: „Eu eram acela.“

Ce să zic? Uit repede figurile. Și numele. Și numerele. Și orele. Și datele.

Cartea va fi disponibilă la Târgul de Carte Gaudeamus, la standul editurii Litera.

# # # # # #

Serial Readers

The Club Of Serial Readers este locul in care te intalnesti cu prietenii tai sau cu alti pasionati de lectura si discuti despre cele mai citite carti, cele mai interesante povesti.

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare