Daca vrei o cu totul alta perspectiva asupra institutiei casatoriei, Gone Girl iti ofera ocazia sa privesti din cu totul alte puncte de vedere iubirea reciproca dintre soti. Daca ai ghinionul de a viziona ecranizarea romanului lui Gillian Flynn in cadrul unei intalniri romantice cu cel/cea care speri ca intr-o zi iti va fi sot/sotie, atunci n-ar fi stricat un pic de informare inainte de a intra in sala de cinema.

Gone Girl reprezinta una dintre acele productii mai mult decat surprinzatoare in care logica se pierde incet, incet intr-o mare de actiuni care depaseste gandirea omului comun. Dincolo de povestea frumoasa de dragoste care a stat la baza casniciei sfarsite atat de tragic (termenul folosit e chiar mult prea „light” in cazul de fata), avem de-a face cu atatea rasturnari de situatie incat firul logic al evenimentelor se pierde undeva de la prima jumatate a filmului. Singura reactie posibila a cinefilului captiv in fata unei asemenea povesti este sa spere ca intr-un final totul va fi bine pentru personajul central pe care la un moment dat il considera vinovat, pentru ca ulterior sa se dovedeasca contrariul, iar la urma sa fie un fel de erou anonim.

In incercarea de a nu oferi spoilere pentru cei care nu au vizionat inca Gone Girl (sau pentru cei care prefera o lectura prealabila a cartii – desi am inteles ca sunt unele diferente intre roman si ecranizare in ceea ce priveste deznodamantul), povestea ar putea fi rezumata in cateva simple fraze astfel: Nick Dunne (Ben Affleck) se simte prins intr-o casnicie in care iubirea a palit, in care increderea reciproca s-a stins si s-a transformat intr-o serie de certuri avand subiecte esentiale pentru orice casnicie. Amy Dunne (Rosamund Pike) este fiica unor scriitori celebri, cea care fusese la bine si la rau alaturi de Nick ani la rand, chiar si in momentul in care acesta decisese sa se mute inapoi in orasul natal pentru a fi alaturi de mama sa, bolnava de cancer. Insa, lucrurile nu merg prea bine pentru cei doi, iar in dimineata aniversarii casatoriei Amy dispare, in casa fiind prezente semne ca s-ar fi dat o lupta intre un posibil agresor si sotie. Dupa ce ancheta oficiala se pune in miscare, Nick ajunge sa fie considerat suspect de omor in cazul disparitiei sotiei sale. Insa, dincolo de probele aparent clare si concludente, actiunea intra la un moment dat intr-o arie complet noua in care neprevazutul domina. Nick si Amy inverseaza cumva rolurile, iar intreaga lor poveste de dragoste pune bazele unui fir narativ mai dinamic decat in cazul unor productii care abordeaza teme de razboi.

Asa cum ziceam anterior, Gone Girl a starnit numeroase reactii in toate cercurile sociale, cinefile, culturale, iar lista probabil poate continua. Nu ma asteptam la o ecranizare atat de buna, cu o distributie care a facut fata cu brio tuturor cerintelor scenariului. Ma asteptam in schimb la o poveste axata mai mult pe constructia cazului lui Nick si a modului in care s-ar fi presupus ca si-a omorat consoarta, caci despre asta era vorba in cele din urma. Nici lungimea filmului nu este de ignorant, dar intensitatea actiunii te poarta rapid prin cele 149 de minute si inca cel putin 60 de minute de dupa vizionare in care incerci sa intelegi toate aspectele productiei.

Sfatul meu ar fi sa vizionati Gone Girl cat mai rapid cu putinta. Dar sa fie intr-un cadru relativ neromantic, caci e posibil sa nu iti mai privesti cu aceeasi ochi consoarta dupa ce vei vedea filmul.

#ben affleck #casatorie #club de carte #gillisn flynn #gone girl