sotia pazitorului de far

Soția paznicului de far, de Karen Viggers (fragment în premieră)

de / February 27th, 2020 / 147 vizualizari

Humanitas Fiction semnalează apariția unui nou titlu de excepție în colecția Raftul Denisei: ”Soția paznicului de far”, de Karen Viggers.

Romanul, bestseller internațional, va avea lansarea oficială marți, 3 martie, începând cu ora 19:00, la librăria Humanitas Cișmigiu. La eveniment vor participa Sandra Ecobescu, filolog și președinte al Fundației Calea Victoriei, și scriitoarele și criticii literari Simona Preda și Tania Radu. În partea a doua a evenimentului, actrița Victoria Cociaş va citi un fragment din roman. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comanescu, director general Humanitas Fiction.

Accesul la eveniment este gratuit în baza unei rezervări prin eventbook.

Sotia paznicului de far

Unde să fugi când trecutul pe care îl credeai uitat te prinde din urmă? Unde să-ți afli refugiul în fața unui prezent copleșitor? Mary Manson, soția paznicului de far, și fiul ei Tom caută răspunsuri, fiecare în felul său. Și le găsesc la capătul lumii: pe mica insulă Bruny din sudul Tasmaniei și în Antarctica. Ținutul măturat de vânturi și întinderea albă a ghețurilor veșnice, pustie și elementară, sunt personaje cu drepturi depline în povestea țesută de Karen Viggers. Citind-o, simți cum te desprinzi de cotidian și respiri alt aer, al unor locuri unde lucrurile și sentimentele capătă altă valoare, unde te poți regăsi, pătrunzând întregul sens al întâmplărilor și al personajelor.

Romanul ”Soția paznicului de far” invocă iubirea, pierderea și acceptarea, având în fundal natura sălbatică și misterioasă a Australiei. Sperăm ca fragmentul ales să vă convingă să îi dați o șansă.

„ Un mic miracol“ – Le Figaro

„Romanul este pe atât de tulburător, pe cât este de captivant. Soția paznicului de far e o poveste despre dragoste și pasiune, bine și rău, și nu în ultimă instanță, despre iertare.“ – Bookseller & Publisher

Soția paznicului de far are toate atuurile unui roman cu temă universală: trecutul care prinde prezentul din urmă. Cartea farmecă prin descrieri, adevărate tablouri cu peisaje australiene, locurile de origine ale autoarei și ale personajelor sale.“ – France Catholique

„Fiecare pagină este impregnată cu aerul sărat al mării, valuri sălbatice și coaste stâncoase, într-o mie de nuanțe. Karen Viggers a scris o carte minunată despre efectul trecerii timpului asupra sufletelor noastre îndurerate.“ – Lire

Cu toată împotrivirea copiilor ei, Mary se hotărăște să pornească în ultima aventură a vieții sale și să-și aștepte sfârșitul în singurătate, pe insula Bruny din Tasmania. Vrea să revadă locurile unde a trăit în tinerețe alături de soțul ei, paznicul farului, să se împace cu ea însăși și să rememoreze, cu regret sau cu melancolie, întâmplările dramatice prin care a trecut. Pune totul la punct cu minuțiozitate, dar planurile îi sunt tulburate de scrisoarea care îi este adusă de un vizitator neașteptat. Fără s-o deschidă, fiindcă știe ce conține, se încăpățânează să meargă mai departe, neținând seama de pericole, ba chiar se împrietenește cu noul paznic al farului, pe care găsește puterea să-l ajute. Sub povara unor secrete dureroase trăiește și fiul cel mic al lui Mary, Tom, un bărbat timid și introvertit. Asemenea mamei lui, are o pasiune pentru peisajele aspre din sud, și mai ales pentru Antarctica, față de care a căpătat aproape o dependență. Cele două destine se împletesc în moduri nebănuite și converg spre deznodământul de care scrisoarea misterioasă nu e străină.

Cartea este disponibilă 
la Libris, aici, sau la Cartepedia, aici și la Elefant, aici>>

Soția paznicului de far,
de Karen Viggers
(fragment în premieră)

Traducere din engleză de Irina Bojin
Colecţia Raftul Denisei, colecţie coordonată de Denisa Comănescu
© Humanitas Fiction 2020

Când ajunseră la capătul plajei, Jacinta opri maşina cu botul spre apă şi rămaseră acolo, respirând aerul locului: valurile izbindu‑se de ţărm cu un plescăit, vântul lovind în geamurile maşinii, tufişurile agitându‑se şi foşnind în spatele lor.
— Aveam cinci ani când m‑ai adus prima oară aici, zise Jacinta, privind spre stâncile recifului Cloudy, unde se strânseseră o grămadă de cormorani şi stăteau acolo ca să‑şi usuce aripile. Am fost sigură că aici e capătul pământului. Mi‑ai spus că, dacă navighez drept spre sud vreme de şapte zile, dau de gheaţă. Acolo începe regatul pinguinilor. Am fost vrăjită.
— La fel a fost şi Tom.
Mary ştia ce atracţie exercită Antarctica. Fusese cât pe ce să‑şi piardă fiul din cauza acelui magnetism inexplicabil.
— Crezi că se va mai întoarce acolo? întrebă Jacinta.
Mary clătină din cap.
— Cred că visează să se întoarcă. Însă l‑a costat atât de scump! Nu știu dac‑ar fi în stare să mai treacă prin ce‑a trecut.
— Poate că de data asta ar fi altfel.
— Sau poate nu.
— Bietul de el.
Într‑adevăr, bietul de el. Rănile căpătate când fusese în sud nu se vindecaseră nici acum.
— Mama nu mai vine pe‑aici, aşa‑i? zise Jacinta privind zbuciumul neîntrerupt al valurilor. N‑am înţeles niciodată de ce.
— Să zicem că e greu să petreci prea mult timp într‑un astfel de loc.
— Dar tu eşti de o cu totul altă părere, nu?
— Da, nu trece zi fără să‑mi fie dor de locul ăsta. Spre deosebire de mama ta. Nu oricine se simte bine în bătaia vântului.
— Ţie şi bunicului vă plăcea, zise Jacinta şi adăugă râzând: Mama spune că voi doi vă potriveaţi de minune.
Mary şovăi înainte să‑i răspundă.
— Bunicul tău şi cu mine… ne completam unul pe celălalt.
Îşi aminti de tăcerile lui Jack şi de dârzenia ei. Nimeni altcineva n‑ar fi putut supravieţui atâţia ani la far, alături de el.
— Nu prea l‑am înţeles pe bunicu’, zise Jacinta.
— Era o fire închisă, nu te apropiai uşor de el.
— Din ce cauză?
— Cred că era aşa din naştere. N‑a avut o copilărie prea fericită. A muncit din greu la fermă de la o vârstă fragedă. Îmi închipui că nici traiul la far nu i‑a făcut bine.
— Credeam că a ţinut la locul acela.
— A ţinut, dar în atâta spaţiu şi timp te poţi pierde.
Mary se întrebase de multe ori ce s‑ar fi întâmplat dacă şi‑ar fi dat seama mai demult de acest adevăr. Poate i‑ar fi fost de mai mult ajutor. Poate că l‑ar fi putut întoarce din drumul pe care o apucase. Să‑i oprească deriva. Să‑l îmbuneze. Dar asta ar fi însemnat ca ea însăşi să fie altfel, să nu aibă de îndeplinit treburi gospodăreşti, să nu aibă de îngrijit copii şi de verificat teme. La vremea aceea făcuse tot ce‑i stătuse în putere: îi gătise felurile de mâncare preferate, avusese grijă să nu‑i fie frig, îi ferise pe copii de toanele lui, îi masase degetele dureroase, strâmbe şi înţepenite din cauza artritei. Dar vântul nu se lăsa. Îl tocise la fel cum măcinase stâncile, la fel cum preface munţii în nisip şi promontoriile în plaje.
Jacinta privea înspre larg, acolo unde vântul agăţa crestele valurilor şi le arunca la cer, preschimbându‑le în spumă albă, foşnitoare.
— E frumos aici, spuse. Doar că e frig. Mai bine închidem geamurile şi dăm drumul la căldură.
— Cum adică? Şi să nu mai simţim mirosul mării?
Jacinta o apucă pe Mary de mână şi o strânse.
— Ești rece ca gheaţa, Nana. Nu uita că ești în grija mea astăzi. Ai un termos în coşul de picnic?
— Am uitat de termos, răspunse Mary şi, în acea clipă, o linişte pogorî asupra ei – acum era momentul. Ceva mai înapoi, pe plajă, e o căsuţă, continuă, căznindu‑se să nu i se simtă încordarea din voce. N‑ai observat‑o când am trecut prin dreptul ei? E chiar după dune. Hai să mergem să vedem dacă putem să ne facem un ceai acolo.
Jacinta nu părea prea convinsă.
— Crezi că se poate?
— Îi cunosc pe proprietari. N‑ar avea nimic împotrivă. Precis că nici uşa nu e încuiată. Aşteptă înfiorată, ţinându‑şi respiraţia, s‑o audă pe Jacinta încuviinţând.
— Atunci, hai să aruncăm o privire.
Jacinta întoarse maşina şi o luă înapoi de‑a lungul plajei. Mary stătea nemişcată, încordată, străduindu‑se să‑şi ţină în frâu nerăbdarea. Cu un gest aparent dezinteresat, îi arătă Jacintei unde se desprindea poteca de drum, iar când trecură cu o smucitură peste dune şi o luară la vale, inima ei bătu mai tare şi apoi se potoli, urmând coborârea maşinii.
— Slavă Domnului că avem dublă tracţiune! spuse Jacinta, cu faţa luminată de un zâmbet.
Se lupta să stăpânească maşina, să nu lase nisipul să‑i înghită roţile. Parcară pe iarba de lângă o mică construcţie.
Era o căsuţă din bârne, vopsită în cafeniu, cu trei ferestre mari dând spre mare şi o privelişte superbă spre panta lină, acoperită cu ierburi, şi spre întinderea netedă a plajei.
Mary văzu că venea fluxul şi mai zări cocoaşa imensă a promontoriului ridicându‑se masivă spre sud, de partea cealaltă a golfului. Pe pridvorul căsuţei se afla o masă de lemn, folosită pentru picnic, şi un grătar vechi, acoperit de rugină.
Jacinta opri motorul.
— Eşti sigură că putem intra? Poate că mai stă cineva aici.
Mary deschisese deja portiera maşinii.
— Am sunat din vreme, ca să verific. Se aşteaptă să trecem pe aici. Se grăbi să coboare, deşi abia se mişca, ştiind că trebuie s‑o ducă pe nepoată în casă înainte să apuce să pună prea multe întrebări. Jacinta avea să descopere în scurtă vreme că bunica ei nu‑i spusese totul. Pe când se apropia de trepte târşâindu‑şi picioarele, auzi glasul mării ridicându‑se peste dune şi, în tăcerea dintre plescăitul valurilor, ciripitul pitulicilor. Îmi aduci şi mie valiza, te rog? spuse peste umăr.
Jacinta stătea lângă maşină, încruntată.
— La ce ne trebuie valiza?
— Adu‑o înăuntru şi‑am să‑ţi arăt. Mary deschise larg uşa. Apoi luă o cutie de chibrituri şi un bilet lăsat pe bancheta din bucătărie.
— Ce‑i aia? întrebă Jacinta din prag.
— Un bilet de la proprietari.
— A, ce bine! făcu Jacinta uşurată. Chiar ne aşteptau, zise şi lăsă jos valiza.
— Nu m‑ai crezut?
— Mă cam îndoiam.
— Acum să nu te mai îndoieşti. Hai să dăm drumul la radiator. E frig.
Jacinta luă chibriturile.
— Gazul o fi deschis? Sau să mă duc afară să verific butelia?
— Ar trebui să fie deschis.
Jacinta trase draperiile şi se ghemui ca să aprindă radiatorul.
— De ce nu te aşezi pe canapea? întrebă. E o cuvertură acolo, poţi să ţi‑o pui pe genunchi.
În timp ce Mary îşi învelea picioarele cu pătura, Jacinta umplu ceainicul şi îl puse pe aragaz. Aprinse arzătorul şi scutură băţul de chibrit ca să stingă flacăra.
— Vasăzică de‑aia n‑ai adus termosul.
— Am uitat de el.
— Dar ştiai că putem să ne facem ceai aici.
— Da.
Jacinta o privea stăruitor, şi Mary îşi dădu seama că era tot mai bănuitoare.
— Ce pui la cale, Nana?
Prefăcându‑se că nu aude întrebarea, Mary îşi întoarse privirea spre fereastră, neştiind cum să‑i spună adevărul nepoatei ei, fără s‑o supere. Rareori li se întâmpla să se certe. Nu erau obişnuite să aibă neînţelegeri, nu se simţeau bine în astfel de situaţii. Amâna momentul, făcându‑se că vrea să vadă cum e vremea. Dinspre mare venea ploaia şi perdele cenuşii de furtună se apropiau.
— Ce se mai aude cu ceainicul? întrebă.
— O să dureze mult. Apa e aproape îngheţată. Dar pastilele tale unde sunt? Nu la ora asta trebuie să le iei?
— Sunt în valiză.
Se întoarseră amândouă spre valiza lăsată lângă uşă.
— Eşti bună s‑o duci în dormitor? zise Mary, străduindu‑se să‑şi stăpânească tremurul din voce. Camera din fund. Cea cu două paturi. Nu cea cu priciuri.
Jacinta se încruntă şi se duse să vadă camera, lăsând valiza unde era. Când reveni, se aşeză pe un scaun vechi, aflat lângă fereastră, şi o privi ţintă pe Mary.
— Unul din paturile de acolo e făcut.
— Nu mai spune! se prefăcu Mary surprinsă.
— Ce pui la cale?
Pe deasupra umărului Jacintei, Mary vedea valurile mării rostogolindu‑se pe ţărm. Pescăruşii se învârteau lent deasupra plajei, abia dând din aripi, lăsându‑se purtaţi de curenți. Venise momentul de care se temea.
— Am făcut aranjamente să rămân aici, zise. Totul e pus la punct. Am închiriat casa pentru o lună şi am plătit un paznic să treacă pe aici zilnic, să vadă ce fac, dacă sunt bine.
Jacinta o privea nemişcată.
— Are să fie bine, continuă Mary, depănând vorbele liniştitoare pe care le repetase în gând de atâtea ori în ultimele zile. Paznicul poate să‑mi aducă orice îmi trebuie. Dacă apar probleme, mă poate ajuta… în caz că rămân fără lapte ori altceva. Şi le‑am spus care e starea mea de sănătate. În valiză am toate cele necesare.
— Şi medicamentele? Dar dacă ţi se face rău? Aici n‑ai apă, nici telefon. Dacă se termină gazul o să îngheţi.
— Afară mai e o butelie de rezervă.
— Şi mâncarea? Trebuie să te hrăneşti ca lumea.
— Am plătit ca să mi se aducă provizii. Plus că pot să gătesc, ştii doar.
— Ba n‑ai să găteşti. Ai să mănânci o conservă de fasole sau ceva la fel de nesănătos, în loc de mâncare adevărată.
— Sunt în stare să‑mi port singură de grijă.
— Nu şi dacă te îmbolnăveşti. Şi pe insula asta nici n‑au spital.
Se lăsă o tăcere încordată. Adevărul era că tocmai starea precară de sănătate a lui Mary reprezenta unul din motivele pentru care evadase. Unul din motivele pentru care se afla aici, unde Jan nu avea putere asupra ei.
Ochii Jacintei se umplură de lacrimi.
— Ai putea muri aici, Nana.
— Aici vreau să fiu.
Văzând cum îi curgeau Jacintei lacrimile pe obraji, hotărârea lui Mary parcă slăbea. Se ţinu însă tare. Ştiuse dinainte că Jacinta se va împotrivi.
— Mama are să ia foc, zise Jacinta.
— E hotărârea mea.
— Da, dar îi afectează şi pe alţii.
— Adică pe cine? Pe mama ta? se înfurie Mary.
Dacă ar fi fost după Jan, Mary ar fi fost internată de mult într‑un azil de bătrâni.
— Ştii că‑ţi vrea doar binele.
— Aşa o fi? Ştiu şi singură de ce am nevoie.
Jacinta îşi frecă faţa cu încheietura mâinii, ca să‑şi șteargă lacrimile.
— Mama are să spună că nu eşti în toate minţile.
— Fireşte că aşa o să spună.
— Ştii că o să‑l convingă pe Gary. Şi o să încerce şi cu Tom.
Mary clătină din cap. Băga mâna în foc pentru loialitatea lui Tom. Ea şi Tom se înţelegeau unul pe altul fără cuvinte.
— Poate că maică‑ta are să‑l influenţeze pe Gary, zise, dar Tom n‑o să‑i dea ascultare.
Se lăsă din nou tăcerea şi ploaia începu să bată în acoperiş. Afară, o ceaţă uşoară învăluia casa. Marea cenuşie ca oţelul era presărată cu creste albe de spumă. Mary simţi cum se linişteşte. Se va ţine tare. Orice i s‑ar fi spus, nu avea să se întoarcă la Hobart, să putrezească acolo. Venise aici cu un gând anume: pentru Jack. Şi n‑are să admită ca Jan s‑o ducă la azil. De asta se şi pusese în mişcare: luase iniţiativa înainte ca Jan s‑o transforme în prizonieră.
Jacinta mai făcu o încercare.
— Nu te pot lăsa aici, Nana. Nu eşti în siguranţă.
— Viaţa în general nu‑ţi oferă nici o siguranţă.
— Nu vrei să venim mai bine în excursie aici, din când în când? îi propuse Jacinta pe un ton rugător. Aş putea să‑mi iau liber de la serviciu şi să ne plimbăm o zi întreagă împreună, ca să nu fii singură.
— N‑ar fi acelaşi lucru. Am nevoie să stau singură aici un timp.
Jacinta privi afară pe fereastră.
— Mama o să‑şi iasă rău de tot din fire.
Oftă şi se duse să vadă dacă fierbe apa din ceainic.
Mary regreta că o amestecase pe Jacinta în povestea asta. Şi nepoata avea dreptate
– Jan o să se facă foc şi pară. Însă aici Mary scăpa de sub puterea ei. În ultima vreme, pe măsură ce starea de sănătate a lui Mary se înrăutăţea, s‑ar fi zis că Jan era încântată să preia controlul. O tot întreba cum se simte şi mai‑mai că leşina de plăcere ori de câte ori Mary făcea un atac de angină. Mary nu înţelegea cum de se stârnise atâta duşmănie între ele. De‑a lungul timpului se străduise s‑o îmbuneze pe Jan: o invitase să ia masa în oraş, merseseră împreună la o cafea după ce ieşea de la cursuri, îi pregătise bunătăţi. Când soţul lui Jan o părăsise, Mary îi fusese alături, ajutând‑o să‑şi învingă furia şi mâhnirea. Făcuse chiar efortul să meargă de câteva ori la film cu Jan, răbdând cu stoicism durerile artritice pe care i le înteţea scaunul incomod din sala de cinema. Dar prăpastia care le despărţea era prea adâncă. Mary sfârşise prin a accepta un armistiţiu stânjenitor.
— Dar de ce aici? întrebă Jacinta. De ce nu la far? Măcar acolo ar fi cineva în preajmă. Şi ai avea telefon.
Mary clătină din cap.
— Nu m‑aş simţi bine în vechea mea casă. N‑ar fi acelaşi lucru. Pe deasupra, casele paznicilor sunt prea friguroase.
Erau şi altele la mijloc. La far se petrecuseră prea multe lucruri. Dacă ar sta acolo n‑ar fi în stare să înfrunte trecutul. Avea nevoie să vină aici, unde să şi‑l amintească pe Jack aşa cum era el înainte ca depărtarea şi singurătatea promontoriului să i se strecoare în suflet.
— Sunt sigură că locuinţele paznicilor sunt mai bine încălzite în ziua de azi, spuse Jacinta.
— Nu. Aici e mai linişte. Şi de aici pot vedea marea.
Casele de pe promontoriu nu fuseseră construite ca să aibă parte de o privelişte frumoasă; ferestrele bucătăriei dădeau spre turnul farului aflat pe deal. Autorităţile voiau ca paznicii să stea cu gândul la treabă.
În cele din urmă, apa dădu în clocot şi Jacinta făcu ceaiul. Bombăni când deschise uşa frigiderului şi îl găsi plin – încă o dovadă a înşelătoriei puse la cale de Mary. Așeză o farfurie cu biscuiţi şi o cană de ceai pe măsuţa de cafea şi se aşeză la loc.
— Nu‑mi place defel povestea asta, Nana, spuse apucând mâna zbârcită a bunicii ei. Pe de altă parte, îmi închipui că nici ţie nu ţi‑a fost uşor. Şi n‑am eu cădere să‑ţi spun ce să faci.
Veni rândul lui Mary să‑şi stăpânească lacrimile.
Jacinta oftă din adâncul sufletului.
— De ce m‑ai ales tocmai pe mine ca să te aduc aici?
— Fiindcă ştiam c‑ai să înţelegi.
— Şi Tom, nu?
— El nu‑i poate ţine piept lui Jan aşa cum te pricepi tu.
— Te‑ai gândit la toate.
— M‑am străduit. Nu vreau să creez probleme.
— Păi, asta e problema.
Jacinta se ridică, cu mâinile în şold. Râse cam forţat şi lui Mary i se strânse inima.
— M‑ai păcălit ca să te aduc aici.
— N‑am vrut să te păcălesc.
Jacinta își îndreptă privirea spre fereastră şi Mary o simţi cum se îndepărtează de ea.
— Îmi pare rău, Jacinta.
Aceasta întoarse capul şi îi zâmbi, nesigură.
— Asta e. O să mă obişnuiesc cu gândul. Cred totuşi c‑am să ies să mă plimb puţin, dacă nu te superi. Ploaia s‑a oprit şi un pic de aer curat mi‑ar prinde bine. Am să‑mi iau haina din maşină.
O strânse în braţe pe Mary şi ieşi afară, în vânt. Mary auzi uşa maşinii trântindu‑se, apoi o văzu pe Jacinta îndreptându‑se spre dunele de pe plajă. O plimbare afară îi va face bine. Îi va linişti mintea, iar vântul o va ajuta să‑şi găsească echilibrul. Când se va întoarce va fi calmă. Întotdeauna se întâmpla aşa. Aici era loc destul pentru ca inima să le cuprindă pe toate. Mary trăise toată viaţa ştiind această taină.
Iar ca să trăieşti, aveai nevoie de o inimă care să le cuprindă pe toate.

Cartea este disponibilă 
la Libris, aici, sau la Cartepedia, aici și la Elefant, aici>>

SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm. 

# # # # # # # # #

Serial Readers

The Club Of Serial Readers este locul in care te intalnesti cu prietenii tai sau cu alti pasionati de lectura si discuti despre cele mai citite carti, cele mai interesante povesti.

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare