Scrisori de dragoste

Scrisori de dragoste pentru cei plecați

de / May 9th, 2017 / 1,006 vizualizari

Scrisori de dragoste pentru cei plecați e o carte tare faină ce a apărut la editura Trei, în colecția de Fiction Connection pentru cititorii cu vârste de peste 14 ani, pe care eu am început să o citesc cu convingerea autosuficientă că tot ce citesc puștanii de azi sunt numai prostii care nu-i îmbogățesc în vreun fel.

Unul dintre lucrurile care-mi plac cel mai mult la viață e că mă contrazice atunci când eu am certitudini neverificate, iar asta s-a întâmplat și cu cartea de față. Cel puțin prima jumătate m-a fascinat din mai multe puncte de vedere: ideea excelentă, valorificarea ei nonconformistă, un stil complet diferit față de cel al altor cărți pentru adolescenți pe care le răsfoisem în vremurile mele de librărit.

scrisori de dragoste pentru cei plecati

Ideea cărții e una pe care aș vedea-o la Cristina Nemerovschi, am asociat-o imediat cu ea, dar stilul este complet diferit. M-a emoționat cumva gândul că, probabil, generațiile foarte tinere nu mai au habar de scrisori; la fel, puțini tineri, cred eu, știu lucruri de detaliu despre Amy Winehouse, Jim Morrison, Janis Joplin, Kurt Cobain, Judy Garland. Iar cartea asta are, în primul rând, marele merit de a stârni curiozitatea în legătură cu cele două: scrisorile și geniile dispărute.

Personajul principal e Laurel, o tânără cu o personalitate complexă, cu interese diverse, cu probleme de adolescent, dar și de adult, cu dramele de la 14 ani, când băiatul cel mai cel te place sau nu te mai place, dar și cu adevărate tragedii care sunt greu de dus și de adulți: pierderea cuiva apropiat despre care nu știi sigur dacă s-a sinucis sau nu, despre care, dacă s-a sinucis, nu știi dacă a făcut-o din cauza ta sau nu, pierderea siguranței din sânul familiei când părinții divorțează.

scrisori de dragosteTema pe care Laurel o primește la ora de engleză, aceea de a scrie ceva unui star decedat se transformă într-o serie de scrisori către nenumărate rockstaruri, dar nu numai, cărora Laurel li se destăinuie cu încredere. Și care au în comun cu sora ei, May, faptul că au murit aparent accidental, însă ale căror decese rămân discutabile: seamănă cu niște accidente, dar nu ar putea fi așa; seamănă la fel de bine cu niște sinucideri, dar cum ar putea oamenii fericiți să lase totul în urmă și să recurgă la acest gest extrem?

Laurel spune prin scrisori către morți ce nu poate sau nu vrea să spună celor vii.

Mi-a plăcut perspectiva corectă despre viețile rockstarurilor decedate: nu e deloc ok să ne dăm cu părerea despre viețile lor, oricare și oricum ar fi fost ele, căci ele nu ne-au aparținut nicio clipă. Doar arta lor este și a noastră, în măsura în care au împărtășit-o cu noi, dar cine, ce și cum au fost cei din spatele artei nu e deloc în sfera noastră de competență și nu ar trebui să fie nici în cea de interes. Mai ales că, la fel ca orice muritor, o personalitate publică are zile bune și proaste în plan personal, poate chiar credințe intime cu care nu avem de ce să interacționăm noi, cei din exterior, care credem că merităm și ceea ce nu ni se oferă tocmai pentru că, la un moment dat, ne-am regăsit mai mult decât alții în produsul artistic al muncii celor pe care îi venerăm și cărora, greșit, le pretindem totul.

Comandă cartea la Libris, aici, sau la Elefant, aici >>

# # # # # #

Anca Zaharia

Iubitoare de cuvinte scrise și matroană la Ancazaharia.ro. Autoare a cărților „Sertarul cu ură”, „Jurnal de librar” și "Suicid" apărute la Herg Benet.

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare