Roverandom, de J.R.R. Tolkien, o lectură uitată

de / May 20th, 2016 / 990 vizualizari

Am citit Roverandom pentru prima oară în urmă cu… 18 ani. Îmi amintesc și acum acea zi frumoasă de vară, cum stăteam la umbra culcușului improvizat din paie, în timp ce bunicii săpau de zor la pepeni, pe pământul nisipos rămas în urma retragerii Dunării. Câinele familiei, un ciobănesc german voios, alerga de colo colo, bucuros de libertate, iar eu mi-l imaginam Rover, cu aventurile sale prin spațiu și pe sub apă.

Roverandom

Anii au trecut, povestea s-a ascuns undeva în spatele minții, în subconștient. Dar a ieșit afară, târâș-grăpiș, când Dragoș (Cristescu), un puști simpatic de clasa a IV-a de la Școala Gimnazială nr. 25 din Timișoara s-a prezentat costumat senzațional în Rover la Carnavalul cărților vii și m-a întrebat dacă am citit povestea. Ce tupeu, eu, să nu o fi citit? Eu, care am citit tot ce a scris Tolkien? Ăăăăăă, despre ce era vorba? A, despre Roverandom, nuvela fantastică, povestită de Tolkien în 1925 copiilor săi în timp ce se aflau în vacanță, și pe care, ulterior, a lustruit-o în multe ciorne. Și… care era acțiunea? Memoria asta ne joacă feste în cele mai proaste momente! Așa că am făcut tot posibilul să recitesc această carte și să mă delectez cu narațiunea în sine. Am rămas puțin dezamăgită, povestea nu mai era atât de senzațională pe cât țineam minte, dar nostalgia copilăriei nu a lăsat nici o umbră asupra acestei amintiri.

Roverandom a fost inventată inițial pentru a-l consola pe fiul mijlociu a lui Tolkien, Michael, când și-a pierdut jucăria favorită, un câine cu blana alb cu negru, pe care a lăsat-o din greșeală pe plajă și nu a mai găsit-o. Prin născocirea aventurilor lui Rover autorul pare să îi fi justificat fiului său (menționat în carte ca «băiețelul Doi»), atunci în vârstă de 5 ani, absența îndelungată a jucăriei. În 1936 sau 1937, nuvela a fost trimisă editurii George Allen și Unwin, unde a fost evaluată de fiul cel mic al președintelui editurii și declarată “bine scrisă și amuzantă”. Dar, în 1937, Hobbitul era deja un mare succes: creaturile lui Tolkien își începuseseră marșul lor lung în conștiința comună. Așa că este de înțeles că editorii și-au dorit mai multe scrieri despre hobbiți, mai degrabă decât o poveste despre un câine fermecat de un vrăjitor, care călătorește pe Lună și sub mare în eforturile sale de a se elibera de sub vrajă. Ce a publicat însă editura în cele din urmă a fost, desigur, Stăpânul Inelelor.

Rover, un cățel tărcat, l-a supărat pe vrăjitorul Artaxerxes, care îl pedepsește, transformându-l într-un câine de jucărie. Astfel, el ajunge într-un magazin de jucării, de unde este vândut. Noii săi posesori se dovedesc a fi copiii lui Tolkien: Michael, Christopher şi John Tolkien. Rover este pierdut de către copii şi este găsit de un vrăjitor al nisipurilor, Psamathos, care îl trimite pe Lună cu ajutorul pescăruşului Mew. Pe Lună, Rover este îngrijit de Omul de pe Lună, un vrăjitor care crează vise şi care are un câine numit tot Rover. Astfel, Rover al nostru îşi schimbă numele în Roverandom, pentru a nu fi confundat cu celălalt câine. De aici încolo, Roverandom are o mulţime de aventuri, ajungând în lumea de sub ape, îl regăsește pe Artaxerxes și redevine un câine obişnuit.

Roverandom, TolkienCartea nu a fost atât de convingătoare încât să nu o pot lăsa din mână și nici una pe care să o recitesc în fiecare an. Există însă câteva motive pentru a reveni la această poveste. Ilustrațiile (realizate de Tolkien însuși) sunt în mod incontestabil încântătoare, iar caracterizările personajelor excentrice pe care Rover le întâlnește in timpul călătoriilor sale sunt foarte drăguțe, cititorul având mereu senzația că personajele sunt desprinse din realitatea imediată a cercurilor sociale în care autorul s-a învârtit în anii ´20. Mai mult, descrierea cățelului este, din păcate, extrem de schematică, protagonistul fiind destul de neinteresant în comparație cu lucrurile pe care le vede și / sau le face. Desigur, acest lucru poate fi explicat prin faptul că avem de-a face pur și simplu cu o poveste de noapte bună. Însă, dacă rolul inițial al poveștii lui Tolkien a fost unul consolator, nuvela este și o latură educativă. Rover se ceartă cu vrăjitorul în primul rând pentru că el nu este politicos, nu spune “te rog”. Pe parcursul povestirii, manierele sale sunt taxate prin problemele pe care le întâmpină, iar când se întoarce la forma sa canină, el este un câine «educat», politicos, care mulțumește și cere frumos.

Cu toate că Roverandom poate dezamăgi fanii înrăiți ai Hobbitului cu abaterea de la operele clasice tolkieniene, povestea merită citită. Simplitatea firului narativ și a intrigii împiedică îndepărtarea tinerilor cititori de la lectură, în timp ce cititorii mai maturi vor observa că narațiunea este plină de umor liniștit și expresii colocviale britanice, făcând-o o lectură facilă de după-amiază. Dragoș și cu mine o recomandăm cu încredere tuturor celor pasionați de aventuri, și în special copiilor care vor începe astfel să se familiarizeze cu operele lui J.R.R. Tolkien.

# # # #

Patricia Lidia

Inginer, femeie și mamă în viața reală, autor de texte pentru copii și jurnalist cultural neoficial în viața virtuală...

Un comentariu

Comenteaza

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare