Provocarea necunoscutei

Provocarea necunoscutei care visa oi electrice

de / May 30th, 2019 / 122 vizualizari

Pasiunea mea pentru SF ajunge departe și aș face aproape orice ca să conving prieteni, dar și străini deopotrivă, să citească cât mai mult acest gen marginalizat, de multe ori numit “de nișă” în mod eronat. Nu-mi iese mereu, dar mă bucură de fiecare dată când cineva începe să descopere ce înseamnă cu adevărat genul SF&F, mai ales dacă știi să faci recomandările potrivite pentru un începător. Tocmai din acest motiv i-am propus colegei mele de la Serial Readers, Valeria (aka Miss Valery), care nu prea se împacă cu literatura de anticipație – cum i se spunea odată – o provocare care să ne scoată din zona de confort a lumilor ascunse între rândurile pe care le citim. Provocarea părea simplă la prima vedere, fiecare trebuia să citească câte o carte din genul apreciat de celălalt. Regulile erau și mai simple, cartea pusă la bătaie trebuia să fie de sine stătătoare, nu parte dintr-o serie; apoi,  era obligatoriu să fie dusă la capăt.

Necunoscuta din Berlinul de Est a fost cartea pe care am primit-o, și cred că am scăpat ieftin, mă așteptam la nume ”grele” ca Jojo Moyes, Sophie Kinsella sau Colleen Hoover. În plus, fusesem și la lansarea acesteia, invitat tot de Valeria, unde a și făcut o prezentare cărții. Am fost cumva ușurat că nu a fost alta, măcar despre asta mai știam câte ceva, iar cele 200 și ceva de pagini păreau ușor de citit, chiar dacă subiectul era absolut neinteresant pentru mine.

necunoscuta

Immanuel Mifsud, autorul cărții, maltez de origine, scrie despre Erik Xerri, un actor cunoscut din Malta, care face o călătorie în Berlinul divizat din perioada Războiului Rece. Acolo o cunoaște pe Jutta Heim, chelneriță la o cafenea, cu care ajunge să petreacă o noapte pasională. Și cam atât, o singură noapte, pentru că apoi aceasta dispare fără urmă, toate eforturile lui Erik de o găsi neavând succes. Numai că Erik se cam îndrăgostise de ea – sau cel puțin așa credea eroul nostru – altfel de ce i-ar fi trimis scrisori de dragoste timp de treizeci de ani, în speranța unui răspuns? Pe care nu l-a primit niciodată. Aici nu știu ce să zic, oare o pasiune de-o noapte se poate transforma într-o iubire neîmpărtășită, care să dureze atâția amar de ani? Eu sunt mai cinic (sau realist, să zicem) și nu prea cred. Atât, pe scurt, despre carte.

Cu toate că, după cum ziceam mai sus, e destul de scurtă și accesibilă, mi-a luat mult timp să o citesc. În timpul cât am avut-o, degetele mele au mângâiat și alte cărți, mult mai atrăgătoare decât cea în discuție. Și nu pentru că ar fi o carte rea, doar că nu mi s-a potrivit deloc mie, care sunt un cititor avid de horror sau sci-fi, uneori fantasy, dacă vorbim de ficțiune. Nu mi-a displăcut chiar totul, trebuie să recunosc că au fost momente în care uitam ce carte citesc, absorbit fiind de atmosfera Berlinului anilor ‘80, felul în care erau descriși locuitorii orașului, bucuria oamenilor la distrugerea zidului care împărțea capitala actuală a Germaniei… În momente că acestea – puține, ce-i drept – rândurile mă acaparau și nici nu-mi dădeam seama că dau pagină după pagină.

Aș mai face asemenea provocări? Da și nu. Da, pentru că SF-ul ar fi descoperit de mai mulți cititori, și astfel poate nu va mai fi privit cu reticență și neîncredere, chiar dimpotrivă, cu plăcere și interes. Nu, și aici intervine puțin egoism, fiindcă aș avea mai puțin timp pentru cărțile preferate de mine.

Miss Valery:

Costin a explicat foarte bine contextul în care am ajuns eu să citesc un titlu clasic al genului SF. Nu zic că ar fi fost șanse mai mari să vedeți porci planând gingaș în stratosferă decât să citesc de bunăvoie un roman de Philip K. Dick, zic doar că nu se regăsea pe lista mea de priorități literare. Sau pe oricare altă listă, la drept vorbind. Dar iacătă-mă, citind frumușel despre androizii care visează (sau nu) oi electrice. Culmea, nu mi-a displăcut. Am chiar pretenția că am înțeles-o, lucru cu care nu am putut să mă laud la finalul Fundației lui Asimov, de exemplu. Chiar și Solaris mi-a dat șah mat pe alocuri, așa că experimentele mele SF s-au limitat, în ultima vreme, la titluri mai comerciale, precum Marțianul lui Andy Weir și Umanii lui Matt Haig.

viseaza androizii

Tot nu m-aș declara cititoare de literatură de anticipație și cu siguranță mai este un drum lung de străbătut până la a deveni fan SF&F, dar mă bucur că am acceptat provocarea și că am dus-o până la capăt. Unde mai pui că acum jinduiesc la o oaie electrică, care să pască molcom lângă mine, în timp ce eu citesc – orice numai nu SF, cel puțin pentru o perioadă. Deci nu știu care e treaba cu androizii, dar eu chiar visez (la) oi electrice. Mulțumesc, Costin!

Pe scurt: ca umare a unui război nuclear, milioane de ființe au murit și numeroase specii au dispărut. Profitând de acest lucru, unele companii încep să producă replici într-atât de realiste încât este imposibil să deosebești, cu ochiul liber, oamenii de androizi. Rick Deckard este vânătorul de recompense însărcinat cu identificarea și prinderea a șase androizi din modelul Nexus-6, care au evadat. Și de aici rezultă o întreagă meditație pe tema empatiei și a ceea ce ne definește ca oameni.

Există, se pare, și un film bazat pe această carte – Blade Runner. Posibil să îl văd la un moment dat, când voi simți nevoia să îmi refac stocul de androizi.

Cartea aleasă de Costin a fost suficient de accesibilă, și ca subiect, și ca număr de pagini, încât să îmi dea curaj pentru o nouă provocare. Doar că am așa un sentiment că, de data asta, se vor scoate la înaintare armele grele. Parcă văzusem o Kinsella mai sus…

Comandă cărțile
pe Elefant, aici, pe 
Libris, aici sau pe Cartepedia, aici>>

SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm. 

# # # # # #

Costin Beda

Îmi plac deopotrivă trecutul și viitorul, deși sunt bine ancorat în prezent. Trăiesc mai multe vieți prin cărțile pe care le citesc. Ai putea să dai de mine prin vreo librărie, cu nasul într-un roman de Stephen King, ori poate colind străzile făcând fotografii. Dacă nu, sigur mă ascund într-un local, ascultându-l pe Bob Marley.

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare