Povestiri din garaj

Despre Povestiri din garaj de Goran Mrakic direct de la Penitenciarul Timișoara

de / May 22nd, 2019 / 62 vizualizari

Goran Mrakic nu e un nume necunoscut în peisajul citadin bănățean, așa că atunci când i-am văzut numele pe BT-ul dat de Eli Bădică, m-am bucurat tare. Oi fi eu vinitură, dar tot mândră că sunt timișoreancă (de import) sunt! Am citit pe nerăsuflate cartea odată ce a apărut, eram și curioasă, soția lui Goran mi-a fost și colegă de serviciu, și chiar după primele pagini m-am hotărât să trebuie să îl am invitat la clubul de lectură de la Penitenciarul Timișoara. Doar că am început să am îndoieli când l-am văzut la lansarea cărții – stingher, aproape monosilabic, era evident că nu este în largul lui. M-au luat sentimente contradictorii: pe de o parte, scrierile lui sunt extrem de relevante pentru literatura română contemporană, e un stil de scris pe care vreau să îl prezint persoanelor private de libertate ca o alternativă la tot ce au citit în anii de școală, pe de altă parte, ce mă fac dacă trebuie să vorbesc eu în locul lui? Ei, temerile mele nu au avut nici un temei, Goran a fost cât se poate de relaxat și a vorbit… și a vorbit… păcat că e cu timp limitat activitatea.

Pentru cei care nu îl cunosc (rușinică!), Goran Mrakic este scriitor timișorean de origine sârbă, traducător din limba sârbă, a lucrat timp de 15 ani ca redactor al ziarului de limba sârbă „Naša reč“ și, în prezent, este director al Editurii Uniunii Sârbilor din România. La Penitenciarul Timișoara, Goran a prezentat volumul Povestiri din garaj, apărut în 2018 la Editura Nemira, colecția n’autor, un remix timișorean punk al vieții de dinainte și de după ’89, povestiri tipice tranziției de tip balcanic, trăite în Timișoara înainte și după ’90: veri în care timpul se dilată, așa cum doar în vacanțele școlare o poate face, muzici interzise, trase pe casete, baruri locale, animate de legende de cartier, români, sârbi, șvabi și maghiari, Poli Timișoara, huligani, bătăi, ecouri ale primelor revolte care au declanșat Revoluția din decembrie ’89, afaceri stranii, crime, râuri de bere, scriitori și artiști de tot soiul, scene din viața de zi cu zi, întâmplări adolescentine și rememorări nostalgice, toate desfășurate între betoane și Bega.

Goran Mrakic la Penitenciarul Timișoara

Așa cum mulți autori au recunoscut, și Goran consideră că publicul din Penitenciarul Timișoara este unul interesant, sincer: Recunosc, am avut mai multe emoții în fața publicului din penitenciarul de pe Popa Șapcă decât în fața publicului din orice librărie. Cel puțin o treime din deținuții veniți la întâlnirea din clubul de lectură al închisorii au citit ”Povestirile din garaj”. A fost o senzație stranie într-un mediu în care te gândești că literatura nu reprezintă tocmai o prioritate. Unii au apărut cu cartea sub braț, alții cu niște fișe sau conspecte scrise de mână. Nu mi-am făcut niciun plan în prealabil, nicio strategie, am vorbit la liber, dând frâu primelor impulsuri. În timpul sesiunii am simțit câteva priviri iscoditoare, curioase, interesate de modul în care decurge discuția. N-am avut nicio clipă senzația că în fața mea se află pușcăriași, ci oameni care ascultă, citesc, pun întrebări. Oameni aflați momentan de cealaltă parte a libertății, cu multe cicatrici pe corp și pe suflet, cu speranțe și vise, cu necazuri și bucurii, cu regrete și remușcări, cu bune și rele. Am încercat să fiu cât mai spontan și sincer, dar o carte atât de personală nu poate fi comprimată într-o discuție de o oră. Totuși, sper că în timp ce o citeau, acei oameni au putut să evadeze măcar pentru câteva clipe din purgatoriul cenușiu care le ține momentan loc de casă.

După cum afirmă pe blogul lui, în articolul ȘAPTE LANȚURI, atunci când și-a publicat cărțile de proză nu a urmărit un scop anume, nu a avut un plan dinainte stabilit sau un public țintă, a scris cât se poate de spontan unele chestii care l-au impresionat în viață, considerând că ar putea fi interesante și pentru alții, având totodată dorința să poată arăta ceea ce scrie atât unui literat din mediul universitar, cât și băieților din zonă, alături de care a crescut: Provocarea a fost să le stârnesc interesul unor oameni care, în mod regulat, n-au tangențe constante cu literatura și nu trăiesc în lumea literelor. Și, credeți-mă, a reușit din plin! Ecourile persoanelor private de libertate care au participat la întâlnire și care au citit cartea sunt elocvente în acest sens, întrucât fac parte din medii sociale diferite, au niveluri de educație diferite și au trăit în lumi diferite.

Este o lectură ușoară, atractivă, șocantă prin adevărurile spuse cu multă naturalețe. Întâlnim pe parcursul lecturii eroi de diferite naționalități (Timișoara fiind un oraș multietnic), vagabonzi, bețivi, afaceriști dubioși, practic tot ceea ce formează o societate. (T.O.)

Chiar dacă uneori limbajul este trivial, acesta nu deranjează, ci vine ca o prelungire normală a lucrurilor. (M.M.)

Goran Mrakic la Penitenciarul Timișoara

Din carte, două citate s-au regăsit pe toate buzele și în toate prezentările:

bă, io am fost șmecher de șmecher, mă știu toți interlopii, cu toți gaborii, am făcut chefuri și paranghelii cu toți ștabii din județul ăsta, din țara asta. Am umblat și pe dincolo, am avut diluri cu rusnacii în Germania, cu albanezii în Elveția, cu sârbii în Austria.

Știu și simt că multe lucruri care mi se întâmplă în viață nu sunt drepte șo juste, dar nu sunt atât de fraier încât să cred că se poate schimba ceva. Sistemul își schimbă numele, manierele, măștile, cadrele, dar nu poate fi înfrânt niciodată. Se luptă șacalii între ei și câteodată reușesc să doboare câte un leu mai mare, spre deliciul pulimii, care crede că următorul meu nu se va mai hrăni cu ei.

Această carte dezvoltă povestiri aduse dintr-o Românie incorigibilă, dar totuși extraordinară. Nimic din ceea ce ne povestește nu poate fi pus sub semnul îndoielii și te îndeamnă să citești aceste povestiri cu afaceri stranii și scene din viața de zi cu zi. Fiind cam de aceeași vârstă și din aceeași zonă în care am copilărit și eu, am retrăit cumva acele începuturi ale anilor ´90 și optimismul care s-a datorat acelor schimbări. Fiind și timișorean, lucrurile parcă se întâmplă pur și simplu și merg mai departe parcă de la sine înțeles. (L.S.)

Descoperi în carte o Timișoara aparte. Povestirile din garaj sunt tipice tranziției trăite în Timișoara înainte de 1990 și după, de tip balcanic, cu Revoluția din decembrie 1989, cu bătăi, huligani, ecouri ale primelor revolte, afaceri stranii, crime, râuri de bere, scriitori și artiști de tot soiul, scene din viața de zi cu zi, întâmplări adolescentine și rememorări nostalgice, toate desfășurate în Timișoara. Ai putea merge la o bere sau un coniac cu personajele sale, te-ai putea avânta cu ele în peripețiile lor prin oraș sau în afara Timișoarei, ați putea locui chiar pe aceeași stradă. Lucrurile par să se întâmple pur și simplu și să le împărtășești altora, de parcă le-ai trăit odată cu personajele, iar ție îți vine să le dai mai departe, ca și cum ar fi ale tale. Marea șmecherie pe care o face scriitorul în povestirile sale este că are un fel de familiaritate în scris, ai impresia că-i știi de undeva personajele, și chiar îi știi, ca tipologie, rockeri, punkeri și idealiști ajunși bătrâni într-un oraș care era odată Westul. Goran mi-a amintit de uimitoarea capacitate a ființei umane de a depăși traumele cauzate de revoluție și rănile emoționale. (S.G.)

Cartea m-a făcut să retrăiesc momente ale adolescenței mele de parcă eram în mijlocul acțiunilor, iar pe cei care nu au trăit atunci, să descopere o lume interesantă, în continuă mișcare. (T.R.G.)

Lectura este o prezentare foarte amănunțită a vieții de pe malul Begăi înainte și după Revoluția din 1989. Cu o cursivitate și o măiestrie fenomenală, autorul ne poartă prin povestirile lui, dându-ne impresia că parcă am face parte din acțiune. Pentru cei care au trăit acele vremuri, este o ocazie unică de a simți din nou modul de viață, trăirile care au stat parcă ascunse o perioadă lungă de timp și au revenit din nou în actualitate, iar pentru cei care nu au trăit este ocazia perfectă de a vedea evoluția societății românești în perioada respectivă. (T.D.)

Goran Mrakic la Penitenciarul Timișoara

În loc de încheiere, vă las părerea lui (T.M.C.), care e un rezumat excelent: O carte care îți trezește amintiri, o carte plină de umor. Lucrurile parcă par că se întâmplă în timp ce citești, parcă ai fi în acea revoluție, acel ´89. Îmi aduc aminte de anii ´90, de fotbalul din curtea școlii, de guma Turbo și de cornetul cu înghețată care trecea mereu prin cornet cu superputerea sa și curgea pe mine. Acum ce ar putea să i se pară interesant unui copil? Tableta? McDonalds? KFC? Cartea are și câteva cuvinte de bine în limba sârbă, cu tot cu traducere, ca să mai învățăm și noi ceva nou între aceste ziduri din hârtie creponată. Aceste povestiri merită citite de cei padionați de lectură, de cei născuți în anii ´90, de cei care au prins revoluția, de cei care sunt în găști de cartier și de cei care nu știu să citească. Guma Turbo rămâne vie.

Comandă cartea lui Goran Mrakic
pe 
Libris, aici, pe Cartepedia, aici sau pe situl editurii Nemira, aici>

SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm. 

# # # # # #

Patricia Lidia

Inginer, femeie și mamă în viața reală, autor de texte pentru copii și jurnalist cultural neoficial în viața virtuală...

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare