Partea urata si minunata a lucrurilor

Partea minunată pe care nu o putem vedea

de / February 18th, 2020 / 98 vizualizari

Am aflat de această carte de la colega noastră Anca Zaharia, sursă inepuizabilă de cărți bune, înțelegând din impresiile ei și din recomandarea călduroasă, că este un “must read”.

Eu nu pot decât să confirm că Partea urâtă și minunată a lucrurilor, scrisă de Bryn Greenwood produce extaz literar, dar consider că subiectul tratat nu este pentru oricine. Este o carte cu mesaj puternic și o atitudine pe măsură, poate similară cu a muzicii rock, pe care mulți dintre noi o percep doar ca un zgomot infernal. Tonul autoarei nu este însă țipăt, ci se păstrează la nivel normal, ceea ce, zic eu, sporește calitatea lecturii. Nu este ușor să abordezi asemenea subiect într-o maieră echilibrată și echidistantă, în alte cărți se simt din partea autorilor emoții în plus imprimate în fraze, ce acționează ca o povară inutilă, dar nu și aici.  

Oricât de sucite și ciudate ar fi personajele, autoarea reușește să le normalizeze – în special cuplul de protagoniști, Wavy și Kellen –  iar pe cele “normale” le decojește de straturile acceptate social pentru a ne expune niște persoane bântuite de propriii lor demoni. Mai sunt și cei certați complet cu normele sociale, care vor produce haos în jur până la ultima suflare. Toată această combinație de personaje și stiluri de viață, trezesc curiozitatea și o serie de sentimente, fie pozitive fie negative, în orice caz intense. Nu te poți simți neutru sau indiferent față de ele.  

Cadrul de desfășurare a acțiunii este America în perioada anilor ‘80, în special în zonele în care trăiesc cei mai puțin favorizați ai destinului și care nici nu au luat cele mai bune decizii în viață. Wavy este verișoara lui Amy. Amy face parte dintr-o familie model, cu ambii părinți responsabili și primește o educație bună. Wavy în schimb, are o mamă dependentă de droguri, căsătorită cu un dealer de metamfetamină, violent și greu de ținut în frâu din orice punct de vedere. Mama sa este instabilă mental și incapabilă să aibă grijă de fetița de numai câțiva ani, Wavy, care cu timpul va căpăta și un frate, parte a aceleiași familii dezechilibrate.

Carte Bryn Greenwood

Însă familia lui Amy nu dorește să se încarce cu povara inutilă a unui alt copil – cu atât mai mult cu Wavy, care deja are niște probleme de comportament – și fata va crește împreună cu părinții săi naturali. Va crește înconjurată de ilegalități, de oameni dubioși, de femei cu care tatăl ei se culcă, de o mamă cu personalitate bipolară, într-o casă în care mizeria domnește. Va învăța să gătească de la aproximativ zece ani, fiindcă nimeni nu va face asta pentru ea. Va avea sechele psihice, gândindu-se că nu este bine să fie atinsă și nici nu va vorbi decât câteva cuvinte pe zi. Amy este martora schimbărilor prin care trece Wavy în procesul de creștere și a diferențelor dintre familia ei și a celeilalte, plină de lipsuri. Personalitatea ermetică a lui Wavy este fascinantă pentru verișoara ei și trezește sentimente mai mult negative pentru majoritatea, cei care nu reușesc să o înțeleagă.

În acest context apare Kellen, un bărbat cu minim zece ani mai mare decât Wavy. La început, relația lor este de simplă prietenie. Kellen, un tip care la rândul lui a fost privat de afecțiune și care a încercat în viață drumuri nu tocmai corecte, găsește în Wavy o bucată de om care îi ține companie, îl invită la masă și îl învață fiecare constelație de pe cer. La rândul lui, Kellen are grijă ca Wavy să meargă zilnic la școală (ducând-o și aducând-o cu motocicleta sau cu mașina) și o apără cât poate de instabilitatea din familia ei, în special de violența periodică a părinților.

Aici intervine partea care poate provoca reacții adverse unor cititori, în special celor care au fost crescuți în spiritul normalității excesive sau care nu pot concepe frumusețe în lucrurile considerate oficial urâte. Altfel spus, unele lucruri au atât o parte minunată cât și una urâtă, dar în cele mai multe cazuri, cea frumoasă este mult prea bine ascunsă în spatele celeilalte.

Pe măsură ce Wavy crește și se apropie de adolescență, vor lua amploare atât dorința ei de fată în proces de maturizare, cât și dorința lui Kellen, izvorâtă din atracție. Deși totul evoluează natural, de la o prietenie strânsă a două suflete ce nu au pe altcineva apropiat pe lume în afară de unul pe altul, povestea este ușor de judecat ca fiind degradantă, deoarece Kellen este major iar Wavy minoră. Deși diferența de vârsă nu e una imensă, pragul maturității oficiale, adică vârsta de 21 ani în State, transformă relația într-una condamnată de lege. Pe lângă lege, apare și oprobiul public, concretizat în modul în care adulții neimplicați văd relația celor doi. Nu are rost să dezvolt cine a făcut lucrurile astfel, ele au existat în anii ‘80 în această formă și există până în prezent. În conștiința tuturor celor care au crescut și au primit o educație sănătoasă (și nu numai), o relație de acest gen este alarmantă și destul de dificil de văzut excepția de la regulă. Mătușa lui Wavy va rata să vadă că este o situație la care și ea a contribuit în mod pasiv de-a lungul anilor. Ea va face tot posibilul să-l vadă pe Kellen în spatele gratiilor, sub titulatura de pervers, pedofil și alte etichete groaznice.

Povestea este relatată din perspectiva lui Wavy și a celorlalte personaje în egală măsură – naratorul “sare” de la un personaj la altul și fiecare își aduce contribuția (aici, schimbarea naratorului face lucrurile alerte și interesante). Dacă parcurgi fiecare episod din viața lui Wavy, devine natural să înțelegi atașamentul față de Kellen. Prin ochii bărbatului devin de asemenea ușor de înțeles sentimentele lui pentru Wavy și numai așa sunt șanse de a scăpa, cel puțin din partea cititorilor, de eticheta de om cu deviații de comportament și atașament pentru minori. Totuși, o parte dintre recenziile și părerile de pe Goodreads pe care le-am citit, condamnă acțiunile lui Kellen, dovedind că, citind cartea nu garantează acceptarea acestei realități. Spun realitate, fiindcă povestea este inspirată din viața autoarei, ea a trăit ceva similar din care și-a extras inspirația pentru carte.

Eu una aș putea să mai scriu o recenzie în care să argumentez de ce consider că relația prezentată aici este una naturală, chiar plină de sensibilitate și nu o infracțiune. Până atunci, recomand acestă carte, ca pe o provocare de a vedea floarea crescută în noroi, sau latura minunată a unor lucruri urâte. Sau o provocare de a vă schimba perspectiva asupra unor idei înrădăcinate în conștiință de zeci de ani.

Cartea Partea urâtă și minunată a lucrurilor este disponibilă
la Cartepedia, aici, la Libris, aici, sau la Elefant, aici >>

SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm. 

# # # # # #

Silvia

Silvia este o cititoare si o visatoare, dar suficient de ancorata in realitate cat sa observe frumusetea din jur si sa scrie despre ea. Considera ca orice carte citita ofera o experienta valoroasa, iar imaginatia este un mijloc de transport sigur catre lumile ascunse in carti.

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare