Labirintul divergent al foamei

de / September 27th, 2014 / 444 vizualizari

LabirintulNever stop running.

O noua carte (si film, evident) cu actiunea plasata intr-un univers distopic scoate capul din marea de carti (si filme) despre un univers distopic si incepe sa faca valuri. Este vorba despre The Maze Runner, un hibrid reusit (pe alocuri) intre The Hunger Games, Divergent, The Giver si altele asemenea. Ceea ce nu este un lucru rau, dar nici unul foarte bun. Sa va explic.

The Maze Runner iti lasa tot timpul impresia de deja-vu, asa ca devine foarte previzibil – doar spre final reuseste sa surprinda un pic, daca nu ati citit cartile mai inainte -, dar nu deranjeaza neaparat, pentru ca este realizat bine si apeleaza la o reteta testata si ras-testata de altii, reteta care s-a dovedit de succes de fiecare data. Publicul tanar, si nu numai, nu se mai satura de fantasy, asa ca i se serveste de fiecare data aceeasi Marie, dar cu alta palarie.

Thomas se trezeste intr-un lift care urca si il lasa in Poiana (Glade), un spatiu vast inconjurat de ziduri de beton, unde traieste un grup de baieti tineri, fara nicio amintire din viata lor de dinainte de a fi lasati aici. Nu stie nimic – nici macar cum il cheama si, cu atat mai mult, care este scopul pentru care a fost trimis in mijlocul acestei comunitati. Afla de la ceilalti ca zidurile ascund de fapt un Labirint complicat, care se inchide in fiecare seara, redeschizandu-se in dimineata urmatoare cu o configuratie schimbata. Alergatorii sunt cei care infrunta primejdiile Labirintului populat de Grievers (Durerosii – tare ma amuza traducerea asta), in incercarea lor de a gasi o cale de evadare si de a desena o harta a Labirintului.

Tot de la ceilalti afla ca liftul aduce un nou baiat la fiecare 30 de zile, astfel ca sosirea lui nu uimeste pe nimeni. Cand, in schimb, cateva zile mai tarziu, liftul o aduce pe Teresa, singura fata din Luminis si ultima persoana care va mai ajunge aici, surpriza este totala.

Nu povestesc ce se intampla mai departe – oricum, cel mai probabil v-ati dat seama deja. Va spuneam ca filmul este cat se poate de previzibil, dar, cu toate acestea, reuseste sa creeze o stare de tensiune si sa te tina in alerta timp de aproape doua ore.

Stiu ca si eu sunt previzibila cand spun ca filmul mi-a stranit interesul pentru carte, mai ales ca este lucru cunoscut ca stau prost cu rabdarea cand vine vorba despre asteptat cativa ani ca sa aflu finalul unei povesti. Noroc ca primele doua carti din seria lui James Dashner  exista traduse si in limba romana, chiar daca titlul difera usor de cel original: The Maze Runner a devenit Labirintul: Evadarea (filmul) si Captiv in Labirint (cartea).

Pentru ca da, filmul va avea o continuare. Previzibil, nu?

# # # # # #

MissValery

Miss Valery este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Cititoare in serie (cum altfel?) si pasionata de calatorii, filme si evadari, daca nu o vezi citind, inseamna ca e ori plecata prin cine stie ce locuri, ori la cinema, ori evadeaza din vreun escape room. O gasiti si la: viatasiacorddeoane.ro

Postul precedent

Un comentariu

Comenteaza

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare