Jurnal de librar: ce-mi aduci tu mie, dragă librărie

de / May 19th, 2016 / 389 vizualizari

Salut!

Sunt tot eu, Anca.

Anca, librarul.

librărie

Jobul pe care nu mi l-am dorit în copilărie, dar pe care am ajuns să-l am pentru că îmi plac cărțile și – mai ales – pentru că-mi place să mănânc, să îmi plătesc chiria. Și cred că mai sunt și alte motive, toate de muritori…

Poate că e de la Lună sau s-au aliniat planetele altfel decât până acum, dar am ajuns să văd și părțile bune care rezultă din treaba asta cu librăritul, pe care nu mi-am dorit-o, dar care îmi place suficient de mult încât să nu îmi tai venele, de exemplu.

Astfel, pagina de jurnal de astăzi nu va fi cu atât de multă ură ca de obicei, ci mai degrabă cu mulțumiri și uimiri.

Mă bucură că am colegi extraordinari. Că am plecat din locuri unde librarul este 100% vânzător și un zero barat intelectual. Că parcă nu îmbătrânesc degeaba, totuși. Că atunci când angajatorul decide că are drept de viață și de moarte asupra angajatului, m-am prins și am fugit, că să le sparg un geam era cel puțin nepoliticos.

Din toată povestea cu librăritul vreme de 2 ani și ceva a ieșit faptul că am cunoscut o grămadă de oameni taaare faini și deștepți și pe același vibe cu mine. Cu cei mai mulți dintre ei m-am împrietenit iremediabil, iar asta e cea mai bună parte, dincolo de faptul că măcar n-a fost nevoie să sap șanțuri pentru a-mi plăti chiria.

Și cu oamenii ăștia minunați care-mi sunt colegi putem să ne amuzăm de situații cum sunt cele de mai jos:

– Alt DEX n-aveți, nu?
– Ăăă… în afară de cele de acolo, de sus, nu.
– A, nu le-am văzut. Nu ştiam dacă aveți sau nu.
Dude, tocmai ai întrebat dacă am “alt DEX”. În fine.
– Da’ unu fără țiplă nu aveți?
Dau să mă ofer să-i scot țipla, cu scuzele de rigoare că nu este unul gata de răsfoit, dar îmi înghit vorbele când îi zice tipei de lângă (o persoană absolut banală, cu ochelari de John Lennon şi costum întreg de unicorn turcoaz):
– Uite, vrei şi tu să-ți faci tema şi nu te poți uita în DEX. Apăi să nu ne mai trimeată, fată, la bibliotecă.

Sau:

Noul meu client favorit, aşa-numitul Afrodit:
– Noi putem trăi oriunde, dar stăm aici. Putem trăi în spațiu. Să mă credeți, sincer vorbesc. Putem trăi oriunde. Ştiu pentru că eu citesc multe SF-uri. Să încercați şi dumneavoastră. Să faceți o excepție de la romantice şi de la telenovele şi să vedeți acolo…
– Aici nu ați nimerit. Că nu citesc romantice şi nu mă uit la telenovele.
– Aaaa, ce bine. Mă scuzați, da-n ziua de azi… deci sunteți realistă, vă place realitatea. Şi citiți SF-uri. Acolo e adevărul, bravo.

Sau:

Nene chel, slim, îmbrăcat în negru, à la popă nițel, 49 de ani (am aflat şi asta după o discuție psihedelică şi suprarealistă de vreo 20 de minute).
Intră, se opreşte la distanță ortodoxă, brusc, aproape milităreşte, ca şi cum s-ar fi aflat în misiunea vieții lui.
– Bună ziua. Permiteți o întrebare deloc personală?
– Mmm… spuneți.
– Dumneavoastră vă dați seama că îmbătrâniți? Chiar şi în clipa asta? Că vă îndreptați spre moarte?

Sau:

Impertinentu’ grădinii, după câteva faze pentru care l-aş fi pocnit dacă aş avea 100 de ani ş-aş fi, prin absurd, mă-sa, vine la casă cu o pseudocarte de plozi.
– Asta e parte dintr-o serie?
– Nu ştiu.
E şocat. Pentru că librarul o citit musai toate cărțile din lume.
– Dar aflăm imediat, zic eu în continuare.
Smulge cartea şi fuge de unde-o venit (nu la dracu’, nu), zicând (calm, totuşi):
– Nuu, mă uit eu la raftu’ de unde a luat-o copilu’ ăsta. Dacă găsesc ceva cu coperta asemănătoare, aia e.
– Wow, da.
Sunt al naibii de entuziasmată de perspicacitatea lui.
Se întoarce după o vreme, cam lungă.
– Eh, am găsit. N-au coperta chiar la fel, dar a deschis-o soția şi a văzut că scrie “cartea întâi” sub titlu. Deci mai urmează.
– Dacă nu fugeați, fix aşa făceam şi eu.
– A. Eh, în fine. Bine că are copilul carte care să citească.

Deci cumva tot ies câștigată: iau salariu ca să stau printre cărți cu alți oameni pasionați de citit, întâlnesc toți grobienii, mă cert cu impertinenți și mă abțin de la a pocni specimenele care-s la vreo extremă. Ideal, nu-i așa?

# # # # # # #

Anca Zaharia

Iubitoare de cuvinte scrise și matroană la Ancazaharia.ro. Autoare a cărților „Sertarul cu ură”, „Jurnal de librar” și "Suicid" apărute la Herg Benet.

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare