Seria noastră de interviuri cu tineri scriitori români continuă azi cu Cătălin Marin, pe care îl știți, cel mai probabil, de la Academia Cațavencu. Este autorul cărții Spre seară nu se întâmplă nimic, apărută în 2014 la Karth – Herg Benet și al romanului Concert cu țapi în orchestră, la Tracus Arte din 2016. Predă informatică, iar asta nu-l îndepărtează de literatură, ci dimpotrivă.

Când, cum, unde și mai ales de ce te-ai apucat de scris? Ce te-a împins până la punctul în care să îți spui „gata, de azi înainte scriu”?

Nu a existat niciodată punctul ăla. La un moment dat mi-am dat seama că se întâmplă să scriu. Tentative de cărți am tot avut, dar am reușit să o scriu pe prima cap coadă la 27-28 de ani, când m-am hotărât să scriu pe hârtie. Nu mi-am propus niciodată să fiu scriitor.

Ești un om „paradoxal și totuși natural”. Ai spune că se reflectă asta și în literatura pe care o scrii?

Asta e o întrebare pe care aș pune-o eu cititorilor, să-mi spună ei dacă sunt așa în scris. Îmi place să cred că nu am o scriitură previzibilă, dar că păstrez o doză de coerență.

Îți găsești inspirația pentru a scrie literatură în lucrurile despre care scrii la Cațavencii?

Cătălin Marin nu scrie la Cațavencii, scrie la Academia Cațavencu. O să-mi fac un tricou cu textul ăsta. Am priceput însă întrebarea, poate ai observat că scriu cu precădere pe social și cultură, mai rar pe politică. Sunt un om concentrat pe om și societate, literatura mea are la bază tot asta, articolele mele pornesc de la observații contextuale. Aș spune că întreaga mea experiență reală generează articole și literatură pornind de la relația omului cu societatea și cu el însuși.

Concert cu țapi în orchestră – cu o copertă care mie îmi place foarte mult. Personajul principal nu așteaptă nimic de la viață. De unde „inspirația”? Cunoști vreun om fără așteptări?

Nu cunosc oameni fără așteptări, romanul ține de absurd, cunosc însă oameni care se tem să aibă așteptări sau oameni care au renunțat. Cartea este involuntar existențialistă, o alegorie a unei perioade tulburi prin care am trecut.

Aștepți vreodată ceva de la cititorul tău? Te interesează să știi dacă i-a plăcut cartea ta, ce gânduri i-ai trezit, ce conexiuni l-ai provocat să facă?

De n-aș avea, n-aș mai publica. Funcționez pe bază de feedback din partea mediului, așa evoluează organismele și inteligența, prin interacțiune cu mediul. Sigur că uneori această interacțiune generează suferință, alternativa este în prostie, nu mersi.

Literatura și Facebook-ul. Publici pe Facebook părți din ceea ce scrii. Se poate o astfel de promovare? Întreb pentru că am văzut tot mai mulți autori care îi desconsideră cumva pe cei care postează fragmente din literatura proprie, asta cu argumentul că un status nu poate fi poezie și proza nu e status.

Spuneam că funcționez pe bază de feedback, trebuie să reformulez: “pe bază de feedback, la cerere”. Adică dacă eu te întreb ce părere ai, voi lua răspunsul în serios, altfel nu. Ce păreri au unii sau alții în general, nu prea contează pentru mine. Postez fragmente de câteva fraze în general și o fac pentru că îmi plac uneori și pentru a ține un fel de legătură cu publicul. E un fel de a le arăta că sunt în activitate, că nu sunt un amărât care scrie cărți în mintea lui.

Predai informatică unor copii cu vârste ce încep de la 8 ani. Cum relaționezi cu cei mici? Încerci să faci aluzii literare în timp ce ții cursurile sau le faci recomandări?

Comunic foarte bine cu copiii de toate vârstele, m-au “decorat” drept “cel mai calm profesor”. Mă distrează fiindcă prezența mea fizică de găligan bărbos și ciufulit a fost adesea încadrată drept intimidantă de unii adulți. E interesant să lucrezi cu copiii fiindcă te obligă prin firea lor să fii tu însuți, nu-i poți păcăli îndelung, e un exercițiu de sinceritate. În general ascund profilul literar în fața cursanților. Nu-mi place ideea de a mă prezenta drept: Cătălin Marin, programator, scriitor, antreprenor, tată, trainer. Parcă aș fi o mămică la ședințele cu părinții, de-aia care vrea să fie șefa comitetului. Utilizez presupusul talent literar pentru a povesti și ilustra lucruri complicate cum sunt algoritmica sau modelarea matematică. Ca idee, pentru copii faptul că sunt programator e mult mai interesant decât faptul că sunt scriitor.

Care e autorul preferat, pe care l-ai citi și reciti și răsciti oricât, oricând? Și de ce?

Într-o perioadă îmi plăcea Llosa, acum am revenit la Dostoievski, recitesc în minte permanent Crimă și pedeapsă. Cred că mă atrage din perspectiva abordării relației omului cu societatea, a omului cu el însuși, trec printr-o perioadă în care tema asta mă obsedează.

Ce ai citit în 2016 și ne recomanzi și nouă?

Am citit puțin anul ăsta din punctul de vedere al literaturii. Ciuma lui Albert Camus și Deșertul tătarilor al lui Dino Buzzati, un prieten scriitor mi-a făcut câteva recomandări pe care n-am apucat să le deschid. Pe lângă, tot răsfoiesc Trilogia cunoașterii a lui Blaga și o carte pe care voiam demult să o iau Godel, Escher, Bach a lui Douglas Hofstadter. Ca orice om înclinat spre matematici mă lipesc de studiul unei probleme imposibile, în cazul meu: conștiința de sine. E complicat să recomanzi ceva când nu prea ai din ce alege, dar aș recomanda totuși: Amintiri din casa morților a lui Dostoievski, pe care o citesc în prezent. De ce fac recomandarea asta? Fiindcă Dostoievski trebuie citit, indiferent că îți place sau nu, descrie o realitate brută și subtilă simultan.

Cărțile lui Cătălin Marin sunt disponibile la >>

Foto: Fabrilabo, Cătălin Marin, arhiva Serial Readers

#catalin marin #club de carte #concert cu țapi în orchestră #featured #herg benet #karth #spre seară nu se întâmplă nimic #tracus arte