Împreună creștem cititori: Evenimente literare pentru copii

de / October 17th, 2016 / 321 vizualizari

Tot mai multă lume și-a dat seama de nevoia de promovare a lecturii în rândul tinerilor. Astfel, în ultima perioadă am descoperit online multe evenimente create special pentru mai fragezii cititori: lecturi publice, ateliere de lectură, cluburi de lectură sau lansări de carte organizate de diverse edituri sau instituții.

copii

Din punctul meu de vedere, cele mai interesante activități sunt cele în care copiii îi întâlnesc personal pe autori. De-a lungul celor 3 ani de activitate ai Asociației Bastionul ArtLitTim am organizat mai multe astfel de întâlniri în școli din Timișoara. Elevii au fost extrem de entuziasmați de oportunitate și întotdeauna i-am încurajat să stea de vorbă cu autorii, să le pună întrebări – nu există întrebări proaste, ci doar răspunsuri insuficient de interesante. Astfel, copiii înțeleg că există și scriitori contemporani, care povestesc AICI și ACUM, în limbajul actual, despre teme actuale. Ba mai mult, Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara a introdus începând cu ediția a V-a o zi dedicată literaturii pentru copii, facilitând totodată accesul elevilor la unii dintre cei mai în vogă scriitori contemporani, prin vizite ale scriitorilor FILTM în liceele din Timişoara.

Bogdan Munteanu la Școala Gimnazială nr. 25 din Timișoara

Bogdan Munteanu la Școala Gimnazială nr. 25 din Timișoara

Românul s-a născut poet, spune o zicală arhi-cunoscută. Deci cu certitudine există câte un scriitor / poet recunoscut în fiecare oraș din țară. Profitați de dorința acestora de a-și cunoaște cititorii și invitați-i în clase, în fața elevilor. Iar în cazul în care o întâlnire față în față nu este posibilă, pe YouTube se găsesc o mulțime de videoclipuri cu scriitori și ilustratori care vorbesc despre operele lor.

Lumea literară e la un click distanță. Descoperiți-o!

Vezi toate ideile și lasă-ne comentarii cu ideile tale>>

Preia bannerul campaniei pe blogul tău! Dacă ai nevoie de alte dimensiuni, scrie-ne pe contact@serialreaders.com.

Urmărește și susține campania pe Facebook cu hashtagul #impreunacrestemcititori

Mulțumim!

impreuna crestem cititori

 

Foto:(cover) youtube, arhiva persoanală

# # # # # # #

Patricia Lidia

Inginer, femeie și mamă în viața reală, autor de texte pentru copii și jurnalist cultural neoficial în viața virtuală...

Postul precedent

6 Comentarii

Comenteaza

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare