Împreună creștem cititori: Evenimente literare pentru copii
Tot mai multă lume și-a dat seama de nevoia de promovare a lecturii în rândul tinerilor. Astfel, în ultima perioadă am descoperit online multe evenimente create special pentru mai fragezii cititori: lecturi publice, ateliere de lectură, cluburi de lectură sau lansări de carte organizate de diverse edituri sau instituții.
Din punctul meu de vedere, cele mai interesante activități sunt cele în care copiii îi întâlnesc personal pe autori. De-a lungul celor 3 ani de activitate ai Asociației Bastionul ArtLitTim am organizat mai multe astfel de întâlniri în școli din Timișoara. Elevii au fost extrem de entuziasmați de oportunitate și întotdeauna i-am încurajat să stea de vorbă cu autorii, să le pună întrebări – nu există întrebări proaste, ci doar răspunsuri insuficient de interesante. Astfel, copiii înțeleg că există și scriitori contemporani, care povestesc AICI și ACUM, în limbajul actual, despre teme actuale. Ba mai mult, Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara a introdus începând cu ediția a V-a o zi dedicată literaturii pentru copii, facilitând totodată accesul elevilor la unii dintre cei mai în vogă scriitori contemporani, prin vizite ale scriitorilor FILTM în liceele din Timişoara.
Românul s-a născut poet, spune o zicală arhi-cunoscută. Deci cu certitudine există câte un scriitor / poet recunoscut în fiecare oraș din țară. Profitați de dorința acestora de a-și cunoaște cititorii și invitați-i în clase, în fața elevilor. Iar în cazul în care o întâlnire față în față nu este posibilă, pe YouTube se găsesc o mulțime de videoclipuri cu scriitori și ilustratori care vorbesc despre operele lor.
Lumea literară e la un click distanță. Descoperiți-o!
Vezi toate ideile și lasă-ne comentarii cu ideile tale>>
Preia bannerul campaniei pe blogul tău! Dacă ai nevoie de alte dimensiuni, scrie-ne pe [email protected].
Urmărește și susține campania pe Facebook cu hashtagul #impreunacrestemcititori
Mulțumim!
Foto:(cover) youtube, arhiva persoanală
6 Comentarii
ComenteazaRaluca / October 17, 2016 la 4:38 pm
Ce iniţiativă faină! La cât mai multe. Sunt sigură că va avea succes în rândul celor mici.
Andres / October 17, 2016 la 4:43 pm
Mulțumim, Raluca! ^_^
Georgiana Sabina / October 17, 2016 la 10:41 pm
Foarte frumoasa initiativa , mi ar place daca s ar adopta in toate orasele .
Ad / October 18, 2016 la 10:28 am
Ce dragut din partea vostra. Felicitari pentru initiativa! 🙂
Iulia Negoescu / October 18, 2016 la 2:32 pm
Mi-ar fi plăcut să am vârsta lor ca să mă bucur de această inițiativă și să descopăr mai devreme frumoasa lume a cărților! Felicitări!
Sunt mândră: în ce privește lectura, fac bine ceea ce fac! Conluzii după Duminica poveștilor la Bufnițe #9 - Patricia Lidia / March 4, 2018 la 6:55 pm
[…] și Asociația Bastionul ArtLitTim recomandam participarea copiilor la cercuri de lectură sau evenimente literare. Iar numărul mare de copii prezenți astăzi la lectură mi-a dovedit că am dreptate: copiilor le […]