Ne bucuram cand cunoastem oameni care citesc – si, de cand cu clubul nostru, am tot avut astfel de ocazii. Bucuria este insa cu atat mai mare cand cititorii aleg sa (ni) se destainuie, in scris. Confesiunea de astazi este semnata de o cititoare din generatia tanara, cea atat de blamata pentru dezinteresul fata de lectura. Bine ai venit in Club, Roxana!

Guest Post scris de Roxana Gavrilut.

Sunt fericita? M-as putea numi un om fericit? Si care ar fi acele motive pe care sa le enumar dupa cele doua puncte asezate unul sub altul? Cand am cunoscut adevarata fericire? (asta daca am cunoscut-o, bineinteles)

Deunazi, am citit Soni, a lui Ruse. M-a cam pus pe ganduri. Sincer, am vazut ceva mai mult decat sex, sex, sex, dorinta cea mai mare a protagonistei. Am ajuns sa-mi pun intrebarea: Ce am facut pana acum? Ma calmez repede, caci stiu ca nu o sa mor imediat si ca am facut destule.

Cred cu tarie ca viata (mea) ar fi fost extrem de plictisitoare fara carti. Ce-as fi facut in timpul dedicat lecturii? Apoi, cu timpul pe care-l alocam recenziilor? Nu existau acei prieteni minunati virtuali (pe care-i iubesc), care ma anunta cand castig si cu care vorbesc despre… oare ce? Ati ghicit, despre carti.

Sunt considerata o CIUDATA, da, o ciudata cu majuscule. Deh, “io citesc mult, io-s cultivata, nene!”

Sa trecem peste, literatura inseamna CEVA mai mult decat o pierdere de timp. “Uite, azi ma plictiseam, deci ma plictiseam de moarte si… am vazut pe birou o carte. Si stii ce-am facut? Am citit prima pagina. Apoi am adormit. PUNCT”.

Viata unora – mult spus viata – la ce se rezuma? Eu vreau carti, carti, carti, carti. V-ati prins, multe carti.

Povestea vietii mele, povestea cartilor din viata mea. Sunt mandra ca citesc, ca am prins gustul lecturii de la o varsta frageda, pentru ca ma bucuram enorm cand terminam o carte. Si acum imi vin in minte pasaje, imagini neclare cu cartile citite acum 5-6 ani. Acum ce sa mai zic, carti una dupa alta, confund personaje, uit actiunea, asta ma enerveaza cel mai tare. VREAU o memorie mai mare!

Temelia lecturii: prima carte pe care nu o voi uita niciodata – Elevul Dima dintr-a saptea, scrisa de Drumes, romanele de dragoste ale lui Ion Grecea si, in cele din urma, regina romanelor politiste, Agatha Christie.

Am posibilitatea sa calatoresc prin carti. Ce-i drept, nu se compara cu o calatorie, sa zicem, adevarata, dar pana voi avea banutii mei, sa calatoresc cat vreau, prefer cartile.

Grea misie, misia de cititor. Probabil v-ati dat seama de adaptarea facuta. Si nu exagerez, meseria de cititor e grea, foarte grea.
1. Ramai dependent, e un ’’vitiu’’.
2. Din momentul in care te-ai apucat, iti e imposibil sa te lasi. Obosita? Da. Teme? Da. Ce fac? Citesc. 🙂

Cadoul perfect pentru inimioara mea: o carte, mai multe carti. Iubesc cartile, mai ales pe cele clasice, tiparite. Stiti voi ritualul. Le cumpar, ajung acasa, le pipai, le miros, le pun in biblioteca, apoi ma apuc de ele.

Cititi, oameni buni! Sunt destui care citesc, dar nu indeajuns.

Foto: Pinterest.com

#carti #club de carte #confesiune #confesiune de serial reader #serial readers