Guest Post scris de Stefan Gheorghies.

Alexandru Maftei a ajuns relativ de curand in atentia publicului romanesc prin intermediul productiei Buna! Ce faci? si nu pot zice ca nu ma asteptam ca ascensiunea sa sa continue. Nu prevedeam insa o productie de o asemenea amploare, implicit o ecranizare a nuvelei lui Mircea Eliade. Misiunea sa era una dificila atat in contextul unei cinematografii romanesti aflate in plin proces de comercializare, dar si din perspectiva unei ecranizari fidele.

Domnisoara Christina reuseste cumva sa se desprinda din mediocritatea productiilor romanesti din ultima perioada si confima faptul ca Alexandru Maftei isi alege filmele cu mare grija si pricepere. Si de ce nu, sa apreciem si schimbarea radicala a registrului narativ, de la o comedie situata in prezent la o drama petrecuta in urma cu mai bine de jumatate de secol.

Povestea il urmareste pe Egor (Tudor Istodor) in timpul unei calatorii cu iubita sa, Sanda (Ioana Anastasia Anton), la conacul familiei acesteia. Situat la marginea unei paduri misterioase, intr-o liniste deplina, conacul Moscu pare la prima vedere o oaza de relaxare. Insa, Egor descopera o latura ascunsa a familiei Moscu. Domnisoara Christina (Anastasia Dumitrescu), sora mamei Sandei (Maia Morgenstern), murise in timpul rascoalelor din 1907, iar membrii familiei dezvoltasera o obsesie pentru aceasta. Mai mult, in satul de langa conac zvonurile despre modul in care Christina murise, precum si despre maniera in care aceasta se purta cu taranii circulau cu usurinta. In scurt timp, Egor incepe sa piarda controlul asupra lucrurilor din jur: Sanda se imbolnaveste in mod straniu, el incepe sa o viseze pe Christina, iar satul si conacul par a se afla sub un vechi blestem. Pus in fata unei dileme care depaseste orice limita a realitatii, Egor va lua decizia de a o infrunta pe Christina.

Domnisoara Christina este o ecranizare reusita, o productie care dezvolta un suspans care te tine lipit de scaunul de cinematograf mai ceva ca un film horror. Nu pot decat sa apreciez constructia intregului film si distributia de exceptie care se ridica la nivelul unei epoci demult apuse. De altfel, reconstructia epocii este un punct forte al productiei, un element fara de care productia lui Alexandru Maftei ar fi avut mult de suferit.

Intreaga coordonata supranaturala a filmului arunca Domnisoara Christina intr-un gen aparte. Pornind de la povestea originala, Alexandru Maftei a pastrat aerul de suspans specific nuvelei si a oferit personajelor sale sansa de a demonstra ca publicul inca doreste sa vizioneze filme iesite din tiparul normalitatii. Este de notat si faptul ca filmul din 2013 nu este prima ecranizare a nuvelei; vorbim despre productia cu acelasi nume din 1992, in regia lui Viorel Sergovici. Nici productia din 1992 nu a fost ferita de aprecieri la adresa adaptarii pe marele ecran, insa nu ma pot pronunta asupra unui film pe care nu l-am vazut.

Cu siguranta acest triunghi cinematografic amoros merita o dezbare pe cat posibil neaprinsa. Asa ca, daca ati vizionat ambele filme, ne-ati putea spune care productie este mai reusita? Cea a lui Viorel Sergovici sau a lui Alexandru Maftei? Sau nuvela ramane baza?

#Domnisoara Christina #ecranizare #film #groaza #mircea eliade