Cum a fost la prima lectură publică la Penitenciarul Timișoara

de / November 2nd, 2016 / 462 vizualizari

Despre unele evenimente nu pot scrie imediat. Deși mediatizarea acțiunilor culturale mi se pare importantă, nu din perspectiva promovării evenimentului și atragerii atenției asupra organizatorilor, ci pentru a-i inspira și pe alții, uneori sunt atât de emoționată și de implicată în organizarea acelui eveniment că trebuie să las sentimentele să se mai răcească un pic, să iau distanță. Vorba lui Bogdan Munteanu, care îl parafraza pe Cehov – scrii când ești ca un cub de gheață. Mie mi se potrivește perfect. Dacă nu-s imună, scriu aiurea.

A trecut deja o lună de când am demarat un proiect extrem de important pentru mine – colaborarea cu Penitenciarul Timișoara în vederea dezvoltării unor activități care să contribuie atât la facilitarea reinserţiei sociale a persoanelor private de libertate și la îmbunătățirea condițiilor de lucru în mediul penitenciar, cât și la diversificarea activităților destinate persoanelor private de libertate. Sună pompos și demagogic, însă pentru mine, care am lucrat ani de zile cu copii, este oportunitatea perfectă de a îmi depăși limitele și de a da societății și Timișoarei ceva înapoi, în semn de mulțumire pentru tot ce am primit (cultural, educativ etc.) de-a lungul timpului.

Unul din obiectivele propuse și primul pas în această colaborare a fost suplimentarea fondului de carte existent în Biblioteca Penitenciarului. Astfel, în luna septembrie primele 50 de cărți de beletristică au plecat din inventarul Asociației Bastionul ArtLitTim către aceștia. Și spun primele pentru că nu ne vom opri aici, am promis să punem umărul și o vom face cât de des și mult putem!

biblioteca

Un alt obiectiv și cel de-al doilea pas important în acest parteneriat este desfășurarea de activități specifice cu persoanele private de libertate în domeniul educației – dezbateri, prezentare și lansare de carte, concursuri, recenzii, redactare reviste. Și uite că am ajuns să fac și aici ceea ce îmi place atât de mult: evenimente literare! Primul eveniment dintr-o lungă serie (sperăm noi!) a avut loc în luna octombrie: întâlnirea dintre aproape 30 de persoane private de libertate și doi scriitori timișoreni, Bogdan Munteanu și Alexandru Potcoavă. Și cu mâna pe inimă mă declar mândră de rezultat.

bogdan-munteanu-alexandru-potcoava

Am avut emoții mari, nu știam la ce să mă aștept, nu voiam să fie nimeni dezamăgit – deținuții, pentru că nu se ridică scriitorii la nivelul așteptărilor lor, scriitorii, pentru că nu au un public deschis către astfel de evenimente. A ieșit însă super mișto, iar întâlnirea m-a marcat, în sensul bun al cuvântului! Pe masă era lista de prezență și când te afli într-un astfel de loc nu poți să nu fii curios pentru ce au fost închiși cei care stau în fața ta – te uiți la ei și nu identifici nici o urmă de răutate pe fața lor și asta te pune pe gânduri.

Activitatea a început cu o lectură din cele mai recente cărți publicate ale celor doi – Ai uitat să râzi (Bogdan Munteanu – proză) și Într-o zi nu ne vom mai recunoaște (Alexandru Potcoavă – poezie). În baza acestor texte, s-a continuat cu o discuție liberă – ceea ce însă m-a frapat e că în libertate nu se discută despre povestea în sine, nu se vorbește despre personaje. În libertate oamenii vor să pară educați, vin cu întrebări gândite, cumva false, gen «în cât timp ai scris cartea», «cum e receptată proza scurtă de edituri», «cum sunt vânzările» etc., pe când la această întânire am discutat operele în sine – mesajul, personajele – ei, din contră, ziceau de prietenie, de ipocrizie, de întâmplare. Simt proza ca ceva care poate să îi ajute – să suporte mai bine detenția, să se reintegreze mai ușor la ieșirea din penitenciar și la viața de dincolo de zidurile groase.

lectura-publica2

Odată cu această primă întâlnire mi-am dat seama de importanța stilului textelor prezentate. Bogdan scrie o proză accesibilă, nu e o proză elevată, nu conține cuvinte fancy, e ruptă din realitatea imediată. E în stilul specific al prozei contemporane – american style – poți zice chestii și simplu și direct. Te regăsești în ea ușor, nu sunt răspunsuri ascunse. Și totuși te răscolește din adâncul sufletului și îți dă de gândit. Poezia lui Alexandru este directă, descriptivă faptic și biografic, însă are multă informație condensată, greu de asimilat, motiv pentru care am simțit o oarecare reticență din partea celor din public.

Alexandru Potcoavă a consemnat momentul pe Facebook (aici) la cald: „Astăzi de dimineață, la inițiativa lui Patricia și a conducerii penitenciarului din Timișoara, am susținut împreună cu Bogdan Munteanu o lectură pentru cei închiși pe Popa Șapcă. După ce am văzut acolo concertul rock al lui Ilie Stepan, mi-am zis: de ce nu? Unde a încăput muzica, încape și literatura (cum ar spune poate și Bob Dylan). Așa că mi-am lăsat la intrare buletinul, telefonul, banii și ce mai aveam prin buzunare și-mi amintea de viața de afară (cât de rapid s-au transformat toate acestea într-un simplu ecuson de vizitator, cu numărul 19) și m-am lăsat condus printr-un labirint de curți interioare, coridoare cu ficuși, filtre de securitate și porți cu zăbrele, până la etajul doi al unui corp de deținere. În sala de activități artistice, cu pereții plini de picturi naive, vreo 30 de deținuți. Pe masă, lângă mine, coordonatoarea cercului de literatură a pus tabelul cu prezența. Oamenii vor primi credite pentru asta. Am aruncat o privire – în dreptul fiecărui nume, fapta. De la infracțiuni informatice, trafic de stupefiante, furt calificat, până la tâlhărie, tentativă de omor și omor calificat. Le citesc câteva poeme din volumul ”Într-o zi nu ne vom mai recunoaște”. Mă ascultă cu toată atenția. Ușor înfiorătoare, dacă nu mă înșel. La sfârșit, unul îmi spune: ”N-aș citi cartea asta decât dacă m-ar băga la izolare”. Altul, după ce îi trage ăstuia un cot, zice că îmi va scrie o recenzie în revista închisorii. O aștept, să văd dacă mă reabilitează.”

alexandru-potcoava

Bogdan Munteanu e mai ca mine, așa, încă sub emoțiile momentului… am discutat subiectul în privat, dar nu e frumos să îți speli rufele în public, fie ele albe imaculat!

Am apreciat că evenimentul a fost filmat (da, penitenciarul are un post TV cu circuit intern) și evenimentul va fi transmis periodic. În mai puțin de două săptămâni ne vom întâlni din nou cu emoțiile revederii. Oare vor fi mai mulți deținuți? Oare vor avea așteptări mai mari? Oare ne vor citi și ei din scrierile lor? Oare vor fi la fel de deschiși și când le voi propune să facem un mini-cenaclu, ca să animăm și mai mult revista pe care ei o scot lunar? Rămâne să vă țin la curent, că și eu sunt la fel de curioasă!

lectura-publica
carte

carti

biblioteca2

Sursă foto: Arhiva penitenciar Timișoara

# # # # # # # # # # #

Patricia Lidia

Inginer, femeie și mamă în viața reală, autor de texte pentru copii și jurnalist cultural neoficial în viața virtuală...

2 Comentarii

Comenteaza

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare