Citind, iubind si daruind ne imprietenim
Sambata trecuta, pe 18 ianuarie, la ora 15:00, la superba ceainarie Joie de Vivre, Salon du The, ne-am vazut cu alti serial readers cu ocazia Cartii Lunii Ianuarie 2014 sa discutam despre cartile preferate.
Le multumim celor de la Libris.ro pentru cartile oferite, dar si prietenilor de la filme-carti.ro pentru promovare!
Intre o ceasca de ceai bun si o carte de suflet am aflat cateva din motivele pentru care vrem sa impartasim ceea ce ne place.
Se spune ca atunci cand oferim cuiva o carte care ne-a impresionat o facem pentru ca vrem ca acea persoana sa ne cunoasca mai bine, sa ne inteleaga gandurile cele mai profunde, dar o carte poate fi citita de doi oameni si vazuta din doua puncte de vedere total diferite. Cu toate astea, se intampla deseori sa dam mai departe o carte care noua ne-a deschis sufletul, ne-a facut sa gandim, ne-a dat o lectie de viata sau doar ne-a picat in maini in momentul in care aveam cel mai mult nevoie de ea.
Ne-am bucurat in primul rand sa vedem fete cunoscute (se stiu ele care ;)), dar si oameni noi care abia acum ne-au descoperit si care s-au declarat bucurosi ca au fost alaturi de noi. Si noi suntem bucurosi ca ne-au dat idei minunate despre ce sa citim la inceput de 2014 si nu numai.
Titlurile pe care le-am dat mai departe in initiativa pe care am demarat-o cu ocazia acestui eveniment #cuvintecalatoare au fost: “Oscar si Tanti Roz” de Eric-Emmmanuel Schmitt, “Femei” de Charles Bukowski, “Hotul de carti” de Markus Zusak, “Prea multa fericire” de Alice Munro, “Igiena asasinului” de Amelie Nothomb, “Sa nu ma parasesti” de Kazuo Ishiguro, “Proscrisul” de Sadie Jones, “Alba-ca-zapada” de Donald Barthelme.
Pentru a putea vedea poze si parerile altor cititori despre cartile pe care noi le-am impartasit, puteti accesa albumul special dedicat acestora de pe pagina noastra de Facebook.
Am descoperit ca exista carti care readuc cititul in viata celor care au uitat aceasta activitate intr-un colt de liceu sau facultate, cand era mai mult o obligatie decat o placere. Am aflat ca avem multe carti preferate in comun si asta ne-a facut sa zambim mult. Au fost multe impresii de impartasit. In final, va lasam cu cateva dintre titlurile pe care, daca ar avea ocazia (si unii chiar au avut-o), cei prezenti la intalnirea noastra le-ar da mai departe:
“Animal tropical” de Pedro Juan Gutierrez
“Eseu despre orbire” si “Eseu despre luciditate” de Jose Saramago
“Enzo sau arta de a pilota pe ploaie” de Garth Stein
“Profetul” de Khalil Gibrain
“Versetele satanice” de Salman Rushdie
“Daruind vei dobandi” de Nicolae Steinhardt
“Amintiri si povesti mai deocheate” de Neagu Djuvara
“Sexagenara si tanarul” de Nora Iuga
“Un muzeu in labirint” si “Mitologii subiective” de Octavian Paler
“Pescarusul Jonathan Livingston” de Richard Bach
“Jocul lui Gerald” de Stephen King
“Visatoarea din Ostende” de Eric-Emmanuel Schmitt
“Vin ploile” de Louis Bromfield
“Regii nisipurilor” de George R.R. Martin
“Muzeul inocentei” si “Ma numesc Rosu” de Orhan Pamuk
“Integrala prozei scurte” de Truman Capote
“Arta conversatiei” de Ileana Vulpescu
“Citind Lolita in Teheran” de Azar Nafisi
“Necredincioasa” de Ayaan Hirsi Ali
Pentru mai multe poze de la intalnirea de sambata puteti intra aici.
Noi vom lua o mica pauza de la evenimentele offline pentru a-i ura bun venit pe lume celei mai mici Serial Reader-ite :), dar va invitam sa ramaneti la curent cu activitatea noastra pe Facebook si pe Blogul nostru de Carte.
Cu iubire,
Echipa Serial Readers
Scrie un comentariu