Cine vrea un zoo?

de / January 28th, 2012 / 204 vizualizari

“Sometimes all you need is twenty seconds of insane courage. Just literally twenty seconds of embarrassing bravery. And I promise you, something great will come of it.” – Benjamin Mee

Mai bine spus: cine vrea un zoo, sa isi cumpere. Daca doriti sa aflati mai multe despre acest subiect, va recomand filmul si cartea Avem un zoo! (We bought a zoo) aparuta la editura Rao.

Daca tot vorbim despre recomandari, pelicula lui Cameron Crowe trebuie vazuta din toate motivele posibile. E greu sa nu iti placa un film cu asemenea actori (o sa o indragiti pe micuta Rosie din prima clipa), cu asa animale haioase si cu atatea sentimente. Iar daca filmul reuseste sa va impresioneze cum m-a impresionat pe mine, imaginati-va doar cum ar putea sa fie cartea!

Benjamin Mee este nu numai personajul principal, ci si autorul cartii care a stat la baza filmului. Da, avem de-a face cu intamplari reale, putin (mai mult) romantate in film, ca doar vorbim de Hollywood. Nu stiu in ce masura respecta actiunea din carte, dar daca tinem cont de faptul ca adevarata familie Mee apare in film, spre final (la deschiderea gradinii zoologice), as zice ca e un semn bun.

Pe scurt: un tata si cei doi copii ai sai se muta intr-o casa care vine la pachet cu un zoo. Greutatile prin care trec ca sa redeschida gradina zoologica si sa ii readuca gloria de odinioara palesc in fata noilor prieteni si a noilor aventuri. Cele 20 de secunde de curaj nesabuit i-au schimbat, pentru a a doua oara, viata lui Benjamin. Prima oara cand a actionat manat de aceasta bravura de numai 20 de secunde, a intrat in vorba cu o superba necunoscuta care s-a dovedit mai apoi a fi femeia vietii sale.

Dincolo de orice, fie ca il percepeti ca drama sau comedie, filmul este o lectie de viata. Iar aceasta este o lectie de la care nu vreti sa lipsiti!

Chiar asa, voi ce ati alege intre oameni si animale?

# # # #

MissValery

Miss Valery este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Cititoare in serie (cum altfel?) si pasionata de calatorii, filme si evadari, daca nu o vezi citind, inseamna ca e ori plecata prin cine stie ce locuri, ori la cinema, ori evadeaza din vreun escape room. O gasiti si la: viatasiacorddeoane.ro

4 Comentarii

Comenteaza

Scrie un comentariu

[uam_ad id="21340"]

Alte articole
asemantoare