Să ne înțelegem: e blogging dacă nu te iei foarte mult în serios, dar dacă îți pasă de limba în care scrii. Sau în care vorbești, dacă e să ne întindem spre vlogging. Și nu, blogging-ul nu e chestia aia pe care o face toată lumea.

Aia pe care o face toată lumea e bloggăreală. Folosesc aici termenul de bloggăreală pentru că, la fel ca orice altceva cu o astfel de terminație, în mintea mea denotă miserupismul și durerea atroce în ambele coate în legătură cu limba română și respectul pe care-l merită. Da, e o limbă, orice limbă primită merită respect – chit că vorbim despre ce vorbim acum.

Greșim amatoricește la următoarele aspecte:

 1. Ne luăm prea în serios când vine vorba despre ceea ce facem. Homo ludens-ul lui Huizinga este iremediabil încuiat după zeci de uși cu lacăte mari, iar tot ce spunem noi trebuie să fie super-serios, cu buzele rotunjite ca la oamenii maturi, cu un preaplin de încredere în sine care transmite „frate, e mult mai important că zic eu și-atât, nu contează ce zic!”

2. Nu știm să scriem și facem greșeli din acelea pe care le fac cei care acum învață limba română, asta după ce au ajuns aici anul trecut, venind de prin China. Nu, am văzut eu niște interviuri și majoritatea se prind repede de cum se scrie și cum se vorbește decent în limba asta.

3. Ne doare cotul de la diacritice pentru că, nu-i așa?, ele-s opționale ca educația fizică pentru leneșii liceului. Fie că scrii lucruri cu ș-uri și cu ț-uri, fie că le lași fără virgulițele alea idioate de pe sub litere, ă-urile tot același gust are. Nu? Nu.

4. Ne dor genunchii de gramatică – bine, asta nu are sens pentru altcineva, cred. Dacă de unele ne doare-n cot, pentru mine are sens să ne doară și un „genunche” de altele. Ce, nu-i destul că scriem despre cărți? Numai cât pronunți cuvântul magic și cultura se ridică-n jurul tău ca Marea Roșie în stânga și dreapta tăticului Moise.

5. Nu citim ce și cât și cum ar trebui. Da, la citit există un „ar trebui”. Cum ar fi să citesc o singură carte în toată viața asta și să mă apuc eu, cu buzele rotunjite ca la primul punct, să predic despre minunăția citită, dând lecții de pe o treaptă aflată mai sus decât restul muritorilor?

Știu, am mințit, aici e doar jumătate de decalog, dar mi s-a făcut lene. Cum vi se face și vouă, bloggări, când știți că ați putea să mai transpirați un minut asupra unui text, „riscând” să-l faceți ceva mai bun decât prima variantă, dar îl lăsați așa, totuși, că doar v-ați făcut treaba, ați mai adăugat un articol cu eticheta „recenzie”. Ah, ce bine că avem etichete!

Hai, puneți mâna și citiți până vă curge sânge din ochi! Poate vorbim și în episodul viitor! Asta dacă nu decid că meh, bloggingul e oricum obositor, am mai și căzut când eram mică, știți cum e…

#blogging #club de carte #decalog #despre scris #editors pick #featured #serial readers