You cannot find peace by avoiding life.

Cum poate un film care trateaza subiecte precum depresia si moartea sa insufle atata pofta de viata? Faceti-va timp sa va uitati la “Orele” lui Stephen Daldry si veti simti raspunsul pe propria piele (de gaina).

Pana cand nu am vazut-o in interpretarea impecabila a unei Nicole Kidman aproape de nerecunoscut, nu mi-a placut de Virginia Woolf. Dau vina pe romanul “Doamna Dalloway” care, desi are mai putin de 200 de pagini, mi s-a parut cel mai lung roman citit vreodata. Si, desi n-as fi crezut vreodata ca o sa mai am curiozitatea sa citesc ceva de Virginia Woolf, s-ar putea ca pelicula de fata sa imi fi schimbat parerea. Daca nici Meryl Streep si Julianne Moore (ca de Nicole Kidman am zis deja) nu ma pot convinge sa ii mai dau o sansa doamnei Dalloway, atunci cine?

Destinele a trei femei, din trei epoci diferite, fiecare cu propria poveste, sunt influentate irevocabil de o opera literara. Prima femeie este Virginia Woolf, scriitoarea care se lupta cu nebunia, in timp ce incearca sa finalizeze primul ei mare roman, “Miss Dalloway”, fara sa aiba nici cea mai mica banuiala cum ca, 29 de ani mai tarziu, cartea ei o va tulbura profund pe Laura Brown, o sotie si mama blazata din Los Angeles-ul de dupa cel de-al doilea razboi mondial. Ultima poveste o are ca protagonista pe Clarissa Vaughn, o versiune moderna a doamnei Dalloway, care locuieste in New York-ul zilelor noastre.

Avand in comun mai mult decat sentimentul unei depresii profunde si saruturi cu persoane de acelasi sex, cele trei protagoniste descopera ca vietile le sunt legate si ca legatura aceasta transcende timpul.

Daca sunteti familiarizati cu viata Virginiei Woolf, stiti deja cum se va termina acest film: exact asa cum a inceput. Petru ca intotdeauna cineva trebuie sa moara ca sa invatam sa apreciem viata la adevarata valoare, autoarea isi cruta eroina si alege sa o omoare… pe autoare.

Filmul beneficiaza si de o colona sonora pe masura, asigurata de Philip Glass, ceea ce poate duce la o cautare febrila de servetele, desi eu am reusit sa imi tin lacrimile in frau. Este un film sensibil, din categoria celor care se simt, nu doar se urmaresc. Cu alte cuvinte, un film dim categoria “de vazut”. Neaparat. Din aceeasi categorie de neratat face parte si cartea care a stat la baza acestui film: The Hours, de Michael Cunningham, premiata cu Pulitzer in 1999.

Si ca tot a venit vorba despre carti (de parca nu s-ar invarti tot filmul in jurul lor), mai am un motiv pentru care mi-a placut filmul: am aflat, intr-un final, subiectul romanului “Miss Dalloway”- “It’s about this woman who’s incredibly – well, she’s a hostess and she’s incredibly confident and she’s going to give a party. And, maybe because she’s confident, everyone thinks she’s fine… but she isn’t”. (Laura Brown)

Nu lasati orele sa treaca in van! Umpleti-le cu carti, filme, dragoste si, mai ales, cu viata! Traiti la intensitate maxima, dragilor! Pentru voi, pentru cei dragi, pentru ce va face placere!

P.S.: Va reamintim ca va asteptam in fiecare joi, La Un Ceai, incepand cu ora 19:00, sa va faceti plinul de filme bune! Avem o lista lunga, lunga! Curiosi ce v-am mai pregatit? Ne vedem joi!

#club de carte #julianne more #meryl streep #nicole kidman #orele #The Hours #virginia woolf